Română 

"Avem astazi nevoie de o credinta simpla. Ea trebuie cautata pretutindeni si preferata oricarei intelepciuni."

May
23
2010

Darurile şi lucrările Sfântului Duh-Mângâietorul

În Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, locuia trupeşte toată „plinătatea dumnezeirii" (Coloseni 2, 9), toată puterea Lui, toată înţelepciunea Lui, toată lumina şi bunătatea Lui, iar darul Sfântului Duh sălăşluia şi lucra cu putere prin persoana Sa dumnezeiesc–omenească. Lucrarea de luminare, de tămăduire, de mântuire şi de sfinţire a firii omeneşti, realizate prin jertfa şi învierea Sa, trebuiau continuate şi puse la dispoziţia omenirii, de-a lungul istoriei ei. Această lucrare în planul comun al celor trei Persoane ale Dumnezeirii, de mântuire a omului, este atribuită Sfântului Duh, celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi.

Prezent la actul creaţiei împreună cu Tatăl şi cu Fiul, sălăşluitor parţial în proorocii poporului ales, în poeţii şi filosofii inspiraţi ai altor popoare, dătătorul de viaţă Duh a lucrat tainic şi sporadic la vindecarea sufletelor omeneşti, prin alinarea suferinţelor şi bolilor cauzate de păcat, prin insuflarea gândurilor şi simţămintelor bune, ridicând treptat omul la o stare vrednică şi capabilă de a primi revelaţia Adevărului, adică a Fiului şi Cuvântului întrupat, în persoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Marea lucrare a Sfântului Duh-Mângâietorul a fost şi este de a realiza comuniunea şi comunicarea desăvârşită între Hristos marele Păstor, Împăratul veacului viitor, Mirele Bisericii şi al fiecărui suflet în parte şi credincioşii Săi, oile Sale raţionale şi cuvântătoare.

Duhul este Cel care l-a povăţuit pe Noe la alcătuirea corabiei spre salvarea lumii, ca simbol al Bisericii, Cel care a descoperit în patriarhul Avraam taina credinţei, a iubirii şi a ascultării de Dumnezeu până la jertfă, şi pe cea a smereniei şi a stăruinţei în rugăciune prin patriarhul Iacov. El este Cel care a descoperit slava şi puterea dumnezeirii prin marele prooroc Moise, dând poporului ales porunci şi chipuri de a sluji lui Dumnezeu în dreptate şi în sfinţenie, şi prin el tuturor popoarelor. El este Cel care a lucrat minuni şi semne, pedepse şi mângâieri, prevestiri apropiate şi îndepărtate prin toţi sfinţii prooroci mari şi mici de la Ilie la Miheia. El este Cel care se lasă descoperit nu numai la stejarul din Mamvri (Facere 18,2) patriarhului primitor şi cinstitor, ci şi în multe versete ale psaltirii proorocului David, care nu are alt ajutor, altă mângâiere, altă tărie şi putere, răbdare şi înţelepciune, bucurie şi veselie, decât cea de la Domnul, prin Duhul Său cel Sfânt. El este Cel care face din Solomon cel mai înţelept rege din toate timpurile, descoperind astfel tainele creaţiei şi mai ales modul în care se poate trăi o viaţă evlavioasă, plăcută lui Dumnezeu. Toată lucrarea şi scrierea Vechiului Testament este opera Duhului Sfânt, Care împreună cu Cuvântul cel veşnic al Tatălui, a pregătit prin cei aleşi omenirea pentru mântuire.

Zămislirea, naşterea şi creşterea Mântuitorului Iisus Hristos s-au făcut în Duhul Sfânt. S-ar putea spune că Duhul Sfânt Se îndreaptă de acum cu preferinţă asupra Persoanei dumnezeieşti-omeneşti a lui Iisus. La Botezul din râul Iordan, El Se va arăta pentru prima oară în mod lămurit sub chip de porumbel odihnindu-Se asupra Celui botezat, în timp ce glasul Tatălui Îl mărturisea ca pe „Fiul Său cel iubit" (Matei 3, 17). De acum toate darurile şi harismele Sfântului Duh vor lucra desăvârşit în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cuvintele Lui nemaiauzite care aduc vestea cea bună, faptele şi minunile Lui nemaiîntâlnite, care tămăduiesc „toată boala şi neputinţa" (Matei 4, 23) în popor, sunt săvârşite în plinătatea harului Duhului Sfânt. Sălăşluia întru El: Duhul puterii lui Dumnezeu, Duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, Duhul puterii şi al sfatului, al cunoştinţei şi al bunei credinţe, Duhul temerii de Dumnezeu (Isaia 11,2-3), toate sălăşluiesc întru El. Prin Duhul Sfânt, de Care era plin (Luca 4, 1), Domnul a biruit lumea cu toate înşelăciunile şi ademenirile ei, păcatul sub toate formele şi aspectele lui, pe diavolul cu toată oştirea şi împărăţia lui, atât pe pământ cât şi în iad. A biruit moartea prin moartea şi învierea Sa, înviind pe toţi care Îl aşteptau cu credinţă şi nădejde în iad, înălţându-i apoi la cer odată cu Înălţarea Sa. El trezeşte, luminează, vindecă şi întăreşte orice suflet omenesc cu care vine în atingere, prin Duhul Sfânt. Aduce pace, bucurie, îndelungă-răbdare, blândeţe, înfrânare, curăţie, credinţă şi facere de bine (Gal. 5, 22). Se face pe Sine „cale, adevăr şi viaţă" (Ioan 14, 6), viaţă şi înviere, uşă şi păstor, împărat şi învăţător, lumină şi luminător, jertfă şi Mântuitor, toate de dragul omului. Aşa a făcut cât a fost pe pământ, aşa face şi astăzi prin Duhul Său cel Sfânt. Ceea ce făcea Hristos cel istoric, într-un anumit timp şi într-un anumit loc, face la o scară mult mai mare, uriaşă, necuprinsă de timp şi de loc, extinsă pe întreg cuprinsul istoriei, Hristos cel proslăvit prin Duhul Sfânt.

După ce S-a înălţat la cer Cel ce venise prin Duhul Sfânt în numele Tatălui, Hristos Mântuitorul nostru, Tatăl Îl trimite pe Duhul Sfânt în numele Fiului, ca să desăvârşească lucrarea Acestuia. Pogorându-Se la Cincizecime peste sfinţii apostoli în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul îi umple pe aceştia de putere, de înţelepciune, de credinţă şi de har. Harul şi puterea care erau în Iisus Hristos se revarsă în ei, şi prin ei mulţimi nenumărate vor crede, devenind sfinţi şi sporind astfel norul de martori despre care vorbeşte sfântul apostol Pavel (Evrei 12, 1). Prin Duhul Sfânt de Care era plin, apostolul Petru, un simplu pescar, la întâia sa predică converteşte ca le trei mii de oameni (Fapte 2,41), iar mai apoi începe a face minuni în numele Domnului Iisus, vindecând un olog din naştere care cerşea lângă Poarta Frumoasă a Templului (Fapte 2, 6). Prin Duhul Sfânt, prigonitorul Saul devine Apostolul Pavel (Fapte 9, 3-6), care va propovădui evanghelia lui Hristos, va face minuni şi va suferi prigoane pentru numele Lui, întemeind comunităţi creştine aproape în toată lumea cunoscută pe atunci. Prin Duhul Sfânt, arhidiaconul Stefan mărturiseşte cu preţul vieţii credinţa în Hristos, devenind întâiul mucenic şi deschizând drumul a mii şi milioane de sfinţi mucenici şi mărturisitori. Prin Duhul Sfânt creştinii din Biserica primară uimeau lumea păgână prin moralitatea, curăţia şi sfinţenia vieţii lor. Luminat şi întărit de Duhul Sfânt, Antonie cel Mare ia calea pustiului, făcându-se începătorul unui nou mod de viaţă, monahismul, şi al unei noi cete de sfinţi, cuvioşii călugări şi pustnici. Prin Duhul Sfânt, Biserica luminează, curăţă şi sfinţeşte sufletele oamenilor şi lumea întreagă până la sfârşitul veacurilor. Duhul Sfânt este viu în Biserică, în Sfintele Taine şi ierurgii, în cuvinte, în imne, în cântări şi în rugăciuni, în icoane şi fresce, ca un izvor de apă vie şi de viaţă dătătoare care curge spre viaţa cea veşnică. El ţine Biserica vie, puternică, luminoasă şi călăuzitoare a sufletelor spre mântuire, nebiruită de puterile şi lucrările răului Satan, ca împărăţie a Sfintei Treimi pe pământ. Duhul Sfânt este lucrător în viaţa de zi cu zi a oricărui creştin drept slăvitor care se osteneşte cu împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. El ne aduce în suflet pacea, liniştea, bucuria, mângâierea, nădejdea, puterea în credinţă şi încredinţarea că în tot ce gândim, vorbim sau facem nu suntem singuri, ci împreună lucrători cu Dumnezeu, cu Hristos şi cu Duhul Sfânt. De aceea cu suflet mulţumitor Îl vom chema în toată vremea şi în tot locul pe Sfântul Mângâietor, să ne cureţe, să ne lumineze, să ne vindece, să ne întărească şi să mântuiască ca un Bun sufletele şi trupurile noastre.

separator
May
10
2010

Înălţarea Domnului

„Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii." (Tropar)

La 40 de zile după învierea Sa din morţi, Mântuitorul nostru S-a înălţat la cer.

Prin pogorârea, întruparea, propovăduirea, minunile, crucea, moartea şi învierea Sa, Hristos a realizat trezirea, luminarea, vindecarea şi mântuirea neamului omenesc din robia şi moartea păcatului şi a iadului.

Prin înălţarea Sa la cer, a desăvârşit lucrarea Sa, ridicând firea omenească de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. De acum va depinde totul de credinţa, iubirea şi ascultarea omului faţă de Făcătorul său. Care sunt motivele Înălţării Domnului?

  1. Întâiul motiv al Înălţării Mântuitorului Hristos la cer este acela de a trimite pe Duhul Sfânt-Mângâietorul (In. 14, 26). Acesta pogorându-Se peste Sfinţii Apostoli, va întemeia Biserica lui Hristos şi va desăvârşi lucrarea Lui de mântuire şi de sfinţire a lumii, până la sfârşitul veacurilor.
  2. Al doilea motiv a fost „ca să plinească rânduiala cea pentru noi" (Condacul Praznicului). Toate prezise şi mai înainte-rânduite, toate s-au întâmplat întocmai. Mântuitorul a venit ca trimis al Tatălui, a suferit moartea pe cruce, a înviat, iar apoi S-a înălţat la cer. Rânduiala este răscumpărarea lumii pe care „atât de mult a iubit-o Dumnezeu, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (In. 3, 16)
  3. Al treilea motiv al Înălţării a fost pentru a înălţa pe toţi cei ce cred la cer. „Eu când Mă voi înălţa, îi voi trage pe toţi la Mine." (In. 13, 32)
  4. Al patrulea motiv a fost pentru a ne pregăti loc de odihnă veşnică: „în casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt... Mă duc să vă pregătesc loc." (In. 14, 2)
  5. Al cincilea motiv a fost acela de a înălţa trupul Său, îndumnezeit, luat din Sfânta Fecioară Maria, şi prin el (prin trup), întreaga fire omenească. Mântuitorul Iisus Hristos este credinţa noastră, nădejdea noastră, lumina şi bucuria noastră, viaţa şi învierea, fericirea noastră vremelnică şi veşnică, Mirele ceresc al sufletelor noastre. El S-a înălţat la cer, pentru ca mintea, inima şi dorinţa noastră să fie spre cer, acolo unde este El, Care ne aşteaptă şi ne-a pregătit loc pentru odihnă şi desfătare veşnică. El nu S-a înălţat la cer pentru a Se despărţi de noi, ci pentru a rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor şi a lucra mântuirea noastră prin Duhul Sfânt. Când El S-a înălţat la cer, un nor de lumină L-a luat din faţa apostolilor, iar îngerii care s-au arătat i-au încredinţat că va reveni (F. Ap. 1, 9-11). Iar ei „s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare, şi în toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu." (Lc. 24, 50-53) Se bucurau pentru că toate faptele minunate şi cuvintele nemaiauzite ale învăţătorului lor vor primi o strălucire nouă pentru ei, prin Duhul Sfânt. Se bucurau şi pentru binecuvântarea primită, încredinţându-se că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, care rămâne cu ei şi în ei până la sfârşitul lumii.

Această îndoită bucurie pătrunde şi sufletele noastre. Bucuria că El ne-a născut din nou prin credinţă şi Sfântul Botez, că ne vindecă de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, prin rugăciune. Că ne reînvie mereu prin spovedanie. Că ne dă bucurie prin Sfânta Împărtăşanie, pace, mulţumire şi nădejdea că vom fi veşnic cu El, aşa cum este şi El cu noi. Aceasta este binecuvântarea Sa, care ne face să strigăm:

„Hristos S-a înălţat!"

„Adevărat S-a înălţat!"

separator
© 2023 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.