Română English Deutsch Français λληνικά 

"Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos se face toate celui ce crede."

Mar
15
2010

Sfinţii ca modele în trăirea creştină
Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu

„1. Creştinii nu se deosebesc de ceilalţi oameni nici prin pământul în care trăiesc, nici prin limbă, nici prin îmbrăcăminte. 2. Nu locuiesc în oraşe ale lor, nici nu se folosesc de o limbă deosebită, nici nu duc o viaţă străină. 3. Învăţătura lor nu-i descoperită de gândirea şi cugetarea unor oameni, care cercetează cu nesocotinţă; nici nu o arată, ca unii, ca pe o învăţătură omenească. 4. Locuiesc în oraşe greceşti şi barbare, cum le-a venit soarta fiecăruia; urmează obiceiurile băştinaşilor şi în îmbrăcăminte şi în hrană şi în celălalt fel de viaţă, dar arată o vieţuire minunată şi recunoscută de toţi ca nemaivăzută 5. Locuiesc în ţările în care s-au născut, dar ca străinii; iau parte la toate ca cetăţeni, dar pe toate le rabdă ca străini; orice ţară străină le e patrie, şi orice patrie le e ţară străină. 6. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuţi. 7. Întind masă comună, dar nu şi patul. 8. Sunt în trup dar nu trăiesc după trup. 9. Locuiesc pe pământ, dar sunt cetăţeni ai cerului. 10. Se supun legilor rânduite de stat, dar, prin felul lor de viaţă, biruiesc legile. 11. Iubesc pe toţi, dar de toţi sunt prigoniţi. 12. Nu-i cunoaşte nimeni, dar sunt osândiţi; sunt omorâţi dar dobândesc viaţa. 13. Sunt săraci, dar îmbogăţesc pe mulţi; sunt lipsiţi de toate, dar în toate au prisos. 14. Sunt înjosiţi, dar sunt slăviţi cu aceste înjosiri; sunt huliţi dar sunt îndreptăţiţi. 15. Sunt ocărâţi, dar binecuvântează; sunt insultaţi, dar cinstesc. 16. Fac bine dar sunt pedepsiţi ca răi; sunt pedepsiţi, dar se bucură, ca şi cum li s-ar da viaţă.17.Iudeii le poartă război ca unora de alt neam, elinii îi prigonesc; dar cei care-i urăsc nu pot spune pricina duşmăniei lor.

1.Ca să spun pe scurt: ce este sufletul în trup, aceea sunt creştinii în lume. Acest minunat fragment din Epistola către Diognet arată cât de minunată a fost, este şi rămâne viaţa creştină. Lideri ai trăirii creştine, exemplele vrednice de urmat au fost întotdeauna sfinţii. După Sfânta Evanghelie şi după scrierea de mai sus, creştinii sunt fermentul şi lumina societăţii umane, iar sfinţii sunt fermentul şi lumina societăţii creştine. O asemenea lumină şi ferment a fost şi Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu prăznuit pe 17 Martie. Fireşte, sfinţii nu sunt întotdeauna ştiuţi sau recunoscuţi din această viaţă, pentru că trăiesc în anonimat, acoperiţi cu hlamida smereniei, până ce în chip supranatural, Dumnezeu îi face cunoscuţi. Aşa s-a întâmplat şi cu admirabilul Sfânt Alexie.

Născut în Roma, în sec. IV, dintr-un dregător al împăratului Honoriu, cu numele Eufimian şi din femeia sa Aglaida, copilul a fost rodul rugăciunii şi mângâierea bătrâneţilor lor. De aceea l-au iubit foarte mult. În copilărie şi adolescenţă a primit o aleasă educaţie creştină şi laică. Alexie de mic s-a arătat iubitor de rugăciune, aplecat spre contemplaţie, post şi studiul Sfintei Scripturi, aprinzându-i-se în suflet focul dragostei dumnezeieşti. La vârsta de douăzeci şi doi de ani, părinţii l-au căsătorit cu o tânără nobilă frumoasă şi evlavioasă. Nunta a fost o mare bucurie pentru întreaga cetate, la cununie participând sobor de arhierei, preoţi, mari demnitari şi mii de oameni.

Dar iubirea dumnezeiască nu poate fi potolită. Iubirea aprinsă faţă de Mirele Hristos este mai presus de iubirea de mamă, de tată, de fraţi şi surori, de soţie iubitoare sau copii drăgălaşi.

Aprins de acest fel de iubire, tânărul Alexie, a lăsat inelul de logodnă miresei, în camera de nuntă, înfăşurat într-o basma, şi luând haine de cerşetor, a părăsit casa părintească, şi oraşul Roma în toiul nunţii. Navigând pe mare a ajuns în oraşul Edesa din Mesopotamia… Ne închipuim jalea de care au fost cuprinşi părinţii săi, mireasa şi toţi nuntaşii, când mirele a dispărut în toiul ospăţului. Ajuns aici, şapte ani a stat în pridvorul unei Biserici închinate Maicii Domnului, ziua rugându-se între ceilalţi cerşetori, iar noaptea priveghind în rugăciuni fierbinţi. Din milostenia pe care o primea gusta puţin şi apoi împărţea celorlalţi cerşetori, el hrănindu-se doar cu pâine şi apă, după apusul soarelui. Când Maica Domnului l-a făcut cunoscut epitropului Bisericii, ca om bineplăcut lui Dumnezeu, arătând că rugăciunile lui se înalţă ca o tămâie înmiresmată, înaintea Sfintei Treimi, el nesuportând cinstea omenească, a plecat din acel loc.

Dorind să ajungă în Nicomidia, în urma unui naufragiu, corabia a ajuns la Roma, oraşul său natal. Aici a avut ideea îndrăzneaţă de a se înfăţişa tatălui său, om foarte milostiv, străin ca un cerşetor, cerându-i adăpost. Aşa s-a întâmplat. Tatăl său l-a primit, cu dragoste, făcându-i o colibă la intrare în curtea palatului. În sufletul lui de tată bun şi iubitor de fii stăruia amintirea unicului fiu Alexie, înstrăinat din iubirea de Hristos. Aici a trăit şaptesprezece ani. În post aspru, priveghere de toată noaptea, cu multe rugăciuni şi lacrimi fierbinţi, cugetări duhovniceşti. În fiecare Duminică şi sărbătoare participa la Sfânta Liturghie şi se împărtăşea cu Sfintele Taine. De câtă credinţă, răbdare, iubire şi tărie de caracter a fost necesară pentru el în acest timp. Când îi vedea pe întristaţii săi părinţi, care-l plângeau cu jale, mereu ca pe un mort; pe mireasa lui rămasă în văduvie cernită, el îşi sporea râvna duhovnicească, aprinzând mai mult în sine dragostea lui Hristos şi rugăciunea.

Când era ocărât, bătut, scuipat de către argaţii şi slugile tatălui său ( fostele sale slugi) rămânea senin, liniştit, iertându-i precum şi Hristos – Mântuitorul a iertat pe batjocoritorii şi ucigaşii Săi. Sfântul Alexie privea mereu cu ochii sufletului său la suferinţele iubitului Mântuitor Iisus Hristos.

A trăit străin în curtea casei părinţilor săi (şi a sa proprie) îndurând batjocura şi dispreţul tuturor, dar cu sufletul liniştit. În săraca sa colibă, sub umila sa îmbrăcăminte de cerşetor, prin credinţă, răbdare, iubire, neîncetată rugăciune, trăia ca un împărat fericit în palatul său, bucurându-se întru lumina şi bucuria Învierii Domnului. Când i-a venit înştiinţare de Sus, că trebuie să plece din această lume, a cerut cerneală şi hârtie, pe care a scris adevărata sa identitate şi motivul înstrăinării sale. Aşa a închis ochii, cu sulul de hârtie în mână, încredinţându-şi sufletul în mâna Stăpânului Hristos.

Printr-un semn de sus, Dumnezeu l-a făcut cunoscut. În timpul Sfintei Liturghii, în Biserica Sfântului Petru, s-a auzit un glas: „căutaţi pe omul lui Dumnezeu… el va ocroti Biserica şi cetatea cu rugăciunile sale“. După multe căutări, negăsindu-l s-a auzit din nou glasul, cu adaosul: „în casa lui Eufimian dregătorul”. Atunci tot clerul şi poporul din Biserică în frunte cu episcopul şi împăratul au mers spre casa acestuia. La început nimeni nu bănuia cine ar putea fi omul lui Dumnezeu. După multe căutări şi întrebări, le-a venit gândul să caute şi în coliba străinului cerşetor, care, după mărturia unor slujitori, ar putea fi omul căutat. L-au găsit adormit, cu trupul său uscat galben ca ceara aşezat cuviincios, ţinând în mână un sul de hârtie. Luându-o din mâna sa, episcopul a poruncit arhidiaconului său să o citească cu voce puternică în auzul tuturor. Ce moment emoţionant a fost, când au aflat că sfântul era concetăţean de-al lor. Dar când părinţii au aflat că era fiul lor cel iubit şi aşteptat, plânsul li s-a transformat încet într-o duhovnicească bucurie. Trei zile au fost ţinute moaştele Sfântului Alexie, în mijlocul oraşului spre închinarea a mii de credincioşi. În tot acest timp, izvorau mir şi se făceau nenumărate tămăduiri de felurite boli. Apoi, fiind puse într-o raclă scumpă, au fost aşezate în Biserică. De atunci, din ziua de 17 martie a anului 411, ziua adormirii sale, Sfântul Alexie a devenit ocrotitor al marelui oraş, simţindu-se mereu mijlocirile sale înaintea Sfintei Treimi. El rămâne pentru creştinii din toate timpurile un model de credinţă, de aprinsă dragoste faţă de Dumnezeu, de răbdare, curaj şi statornicie în virtute. Din orice clasă socială sau cin bisericesc am fi, găsim în exemplul de trăire al Sfântului Alexie un izvor de întărire duhovnicească şi un prilej de a-l slăvi pe Dumnezeu „cel minunat întru sfinţii Săi“. Amintirea lui este un praznic duhovnicesc pentru suflet, rânduit de Biserică în perioada postului, când păcatele, poftele şi grijile lumeşti, se cade să le lepădăm sau măcar să le împuţinăm, împodobindu-ne sufletul cu sfintele virtuţi, gata fiind să întâmpinăm pe Mirele Ceresc Iisus Hristos.

© 2017 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.
web site hit counter Crestinism Ortodox.com