|
|
Pastorala la Praznicul Nașterii Domnului 2021
†ANDREI
Din harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului
Har, pace şi bucurie de la Domnul Hristos, Cel născut în iesle şi care aşteaptă să-I dăruim inima noastră, iar de la noi binecuvântare
„Domnul Iisus Hristos-emigrant”
„Iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13)
Iubiţi fraţi şi surori,
Domnul Iisus Hristos S-a născut pe la anul șapte sute cincizeci de la întemeierea Romei, an care devine după calculele Sfântului Dionisie Exigul anul întâi al erei creștine. Cezarul August, pe când Quirinius ocârmuia Siria, a poruncit un recensământ, iar recenzarea se făcea la locul de obârșie. Sfânta Fecioară Maria cu bătrânul Iosif au plecat din Nazaretul Galileii, până departe în Betleemul Iudeii, căci acolo le era obârșia.
Cetatea era ticsită de lume și n-au găsit loc de găzduire, iar Mariei îi sosise vremea nașterii, așa că au intrat într-un grajd și s-au culcat într-o iesle. Acolo, între vite, S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos. „Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și, iată, îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 9-11).
Îngerului i s-a alăturat mulțime de oaste cerească, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2,14). Păstorii s-au dus și L-au găsit pe Pruncul Sfânt culcat în iesle și pe Preacurata Fecioară Maria și pe Iosif alăturea.
Apoi cei trei magi de la Răsărit, călăuziți de steaua minunată, au venit să se închine Pruncului și I-au adus daruri prețioase: aur, smirnă și tămâie. Când mergeau spre Betleem, la Ierusalim, l-au întâlnit pe regele Irod care le-a cerut ca după ce-L vor fi întâlnit pe Prunc să vină să-i spună ca și el să se ducă „să I se închine”.
Intenția lui Irod nu era una sinceră și magii, înștiințați în vis, „pe altă cale s-au întors în țara lor”(Matei 2,12). Irod „a văzut că a fost înșelat de magi” (Matei 2,16) și a pus la cale uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi.
Ce a făcut Sfânta Familie ca să-L scape pe Pruncul Mântuitor? „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă” (Matei 2,13).
Domnul Iisus Hristos, întreaga Sfântă Familie, au emigrat! Au mâncat pâinea amară a pribegiei ca și milioanele de români care din motive obiective sau mai puțin obiective, își părăsesc țara și ajung pe toate meridianele globului. Nădăjduind în rosturi mai bune nu cred că nu-i macină dorul de casă. Pentru că, după spusa poetului, „La noi sânt codri verzi de brad/, Și câmpuri de mătasă;/ La noi atâția fluturi sânt/ Și-atâta jale-n casă./ Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne asculte;/ La noi sânt cântece și flori/ Și lacrimi multe, multe...”1.
Sau după afirmația altui scriitor „Patria rămâne, rămâne paternul, rămâne părintele și părinții, rămâne iubirea atotbiruitoare, tot ce durează omul pe pământ din iubire și bunătatea inimii lui, rămâne tot ce-i drept și curat, tot ce-i adevărat și nenimicit, tot ce-i pentru slujirea celui nevoit”2.
Gândindu-ne la emigranții noștri nu uităm că anul ce se încheie a fost „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”. Pruncul Mântuitor dintru început a luat jugul amar al emigrantului.
Iubiţi credincioși,
Sfânta Scriptură nu ne spune ce a făcut Sfânta Familie în Egipt. Tradiția însă este mai generoasă în Evangheliile apocrife. Referindu-se la drumul înspre Egipt, Pseudo-Matei, în Evanghelia sa, ne spune că fiind pe cale Domnul Iisus Hristos, cu Maica Domnului și cu Iosif, „I se închinau leii și leoparzii și mergeau alături de ei prin deșert. Oriunde se duceau Maria și Iosif, ei o luau înainte și le arătau drumul, apoi își aplecau capetele închinându-se lui Iisus. Prima zi când Maria văzu lei și alte neamuri de sălbăticiuni venind în preajma sa, încremeni de frică. Dar Pruncul Iisus o privi cu chip vesel și-i zise: «Mamă, nu te teme, căci nu aleargă spre tine ca să-ți facă rău, ci ca să ți se supună»”3.
Nu numai regnul animal îi slujeau pe drumeți, ci și regnul vegetal. Odihnindu-se la umbra unui palmier, și fiind însetați de arșiță, Pruncul Mântuitor se adresă palmierului și-i zise: „Pomule, apleacă-te și răcorește-o pe mama cu fructele tale. Îndată, auzindu-I glasul, palmierul își plecă vârful până la picioarele Mariei și ea culese fructe proaspete”4.
Sau în „Viața lui Iosif Tâmplarul”, Domnul Hristos ne spune că Dumnezeu Tatăl „îi descoperi totul lui Iosif printr-o viziune. Și îndată el fugi din Iudeea luându-ne pe Mine și pe mama. Am coborât așadar în Egipt... până când Irod muri mâncat de viermi – răsplată meritată pentru sângele nevinovat pe care îl vărsase. După ce nelegiuitul de Irod s-a stins din viață, ne-am întors și noi în Israel. Aici ne-am dus să locuim într-o cetate din Galileea pe nume Nazaret”5.
În Evanghelia arabă a copilăriei Mântuitorului ni se spune că ajungând în Egipt „au apucat-o spre orașul Sicomorilor, adică Matarea de astăzi. La Matarea, Iisus a făcut un izvor în care Maica Lui I-a spălat cămașa. Din suflarea Domnului amestecată cu apa s-a răspândit un balsam minunat în tot ținutul acela. Apoi au coborât la Menfis, unde l-au văzut pe Faraon. Au rămas în Egipt vreme de trei ani. Iar Domnul Iisus a făcut multe minuni care nu se găsesc scrise nici în Evanghelia copilăriei, nici în Evanghelia completă”6. Evangheliile apocrife își continuă relatarea spunându-ne că „după trei ani au plecat din Egipt spre casă. Dar când au ajuns la hotarele Iudeii, Iosif s-a temut să intre. Fiindcă, deși Irod murise, pe tron se afla acum fiul aceluia, Arhelau. În cele din urmă o luă totuși prin Iudeea. Atunci îi apăru un înger al Domnului și-i zise: O, Iosif, mergi în cetatea Nazaret și rămâi acolo”7. Mântuitorul Iisus Hristos se repatriase, nu mai era emigrant!
Dreptmăritori creștini,
Și Evanghelia canonică ne spune că „după moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israil, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și a venit în pământul lui Israel. Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema” (Matei 2, 19-23). Domnul Iisus Hristos nu mai este emigrant!
Gândul ne merge, plecând de la aceste relatări ale Sfintei Scripturi, la milioanele de români care au emigrat în ultima perioadă în toată lumea. Ne gândim cu drag la ei și așteptăm momentul în care cauzele ce i-au determinat să plece să se rezolve. Și, sperăm noi, ca mulți dintre ei să vină acasă. Și îndreptarea cauzelor depinde de noi toți și de guvernanții noștri.
Știm cu cât dor se gândeau cei din poporul ales la Ierusalim: „De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele” (Psalmul 136,6). Iar, gândindu-se la România, Ion Agârbiceanu scrie: „Cum mă voi sătura de frumusețile tale? Eu văd că ești alta, eu văd că ești fericită, eu simt bucuria și noua ta viață! Te-aș mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu ești pământ mort, nu ești vânt, nu ești apă; ești suflet ce tremuri de bucuria libertății”8.
Iubiți frați și surori,
Toate aceste afirmații sunt valabile mereu, dar mai ales acum la Crăciun, în preajma clipelor de har și de lumină pe care le aduc sărbătorile Nașterii Domnului. Evangheliile, colindătorii, atmosfera de basm, toate ne transpun într-o lume mirifică: „Și-auzi! Răsar cântări acum,/ Frânturi dintr-o colindă,/ Și vin mereu, s-opresc în drum/ S-aud acum în tindă/ Noi stăm cu ochii pironiți/ Și fără de suflare;/ Sunt îngerii din cer veniți/ Cu Ler, oi Domnul mare!”9. În mod tradițional la aceste bucurii sunt mai predispuși copiii și tinerii. De aceea, îi îndemnăm pe părinți, pe dascăli și pe preoți ca să le faciliteze acestora accesul la toate tradițiile de Crăciun.
Trist este doar în casele unde au rămas bătrânii singuri, cu gândul la copiii plecați în străinătate. Și de acolo de departe, copiii dimpreună cu Octavian Goga, îi zic lui Moș Crăciun: „De nu ți-o fi peste mână, treci și pe la casa noastră,/ Biata mamă-ngândurată azi e singură la masă,/ Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,/ Când vezi neatins și vinul și colacul de pe masă”10.
Și ca să încheiem într-un ton optimist, dorind ca la toate mesele să fie inimi vesele, vă urăm de Crăciun, de Anul Nou și de Bobotează, Sărbători pline de bucurii și ani mulți!
Cu sfântă prețuire,
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
|
|
|
Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel – 2021
Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor
Har, pace şi bucurie de la Domnul Nostru Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări.
„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.
Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).
Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).
Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a dat”[2].
Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de lume[3].
Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].
Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos:
„Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].
Iubirea smerită şi darnică a Fiului veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).
În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].
Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.
Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!”[8].
Și colindele noastre românești evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)
Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.
În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel, toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi chiar de societatea secularizată contemporană.
În perioada de criză medicală şi economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].
În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.
Dragi creştini,
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.
Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 352.
[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediţia a 5-a, în colecţia OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 357.
[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, „Omilia la Psalmul 44, 5”, în PSB 17 (colecţia PĂRINŢI ŞI SCRIITORI BISERICEŞTI), traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 290.
[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, Partea întâi, „Epistola 19”, în PSB 81, traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 153-154.
[5] Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeau, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noel”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Ed. Beauchesne, Paris, 1982, col. 387.
[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Duminica vameşului şi fariseului”, în Omilii la Postul Mare, versiune românească îmbunătăţită, pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecţia COMORILE PUSTIEI, vol. 19, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1997, p.10.
[7] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi cincea, la Litie, stihirile, glasul 1, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, pp. 513-514.
[8] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci şi patra, la Pavecerniță, Cântarea a 5-a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2019, p. 466.
[9]Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere de Diac. Gheorghe Băbuţ, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 35. A se vedea şi Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a şaptea”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 146.
[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, „Omilia a treia”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 51.
|
