|
|
Domnul Păcii
– Pastorala IPS Părinte Andrei –
Praznicul Nașterii Domnului 2018
†ANDREI
Din Harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului,
Har, pace şi bucurie de la Domnul păcii care se naşte în ieslea Betleemului şi
de la noi binecuvântare
Domnul Păcii
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)
La începutul zidirii toate erau foarte bune, peste tot domnea pacea, armonia şi înţelegerea. Ne relatează Sfânta Scriptură că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte” (Facere 1, 31). Îşi continuă Moise referatul creaţiei spunându-ne că „a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 9).Pe om l-a pus stăpân peste întreaga făptură: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»” (Facere 1, 28).
Toate erau în armonie şi toate i se supuneau omului. Iar omul, creat după chipul lui Dumnezeu, „era o fiinţă ireductibilă şi incomparabilă”[1]. Omul „era curat de pornirile rele şi cu o tendinţă spre binele comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii, dar nu întărit în această curăţie şi în acest bine. El era conştient şi liber, iar în conştiinţă şi libertate avea tendinţă spre cele bune”[2].
Tocmai această libertate, folosită rău la sugestia diavolului, l-a dus la prăbuşire pe om. El ştia că Dumnezeu i-a zis: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”(Facere 2, 17). Diavolul, care este principiul distructiv, a cărui ţintă este păcatul, ura, dezbinarea, minciuna, vine insidios şi le zice: „Nu, nu veţi muri” (Facere 3, 4). Şi bietul om a mâncat. Urmarea ne-o arată Sfântul Pavel: „Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea” (Romani 5, 12).
Colindele, în mod tradiţional, descriu prăbuşirea: „-Raiule, grădină dulce,/Eu din tine nu m-aş duce/De mirosul florilor,/De dragul îngerilor”[3]. Ne spune Părintele Stăniloae că „pentru stăpânirea strânsă ce o pun pe cei pătimaşi, se vorbeşte şi de un fel de posedare a acestora de către demoni, şi de un fel de încorporări, de apariţii ale lor”[4].
Iubiţi fraţi şi surori,
Ce se întâmplă cu omul căzut vedem foarte bine noi toţi. Sfântul Apostol Pavel spune „că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei, 3, 2-4).
În anul sărbătoririi Jubileului Marii Uniri, unire care a fost posibilă datorită faptului că la 1 Decembrie 1918 înaintaşii noştri erau uniţi „în cuget şi-n simţiri”, observăm în jurul nostru o discordie distrugătoare. De ce? Pentru că oamenii nu-şi mai pun problema vieţii spirituale normale. Şi lucrul acesta se întâmplă de jos până sus, de la omul simplu până la cei cu înalte demnităţi. Unde sunt marii lideri ai neamului nostru din acel an astral pentru noi: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, Caius Brediceanu, George Pop de Băseşti şi toată ceata marilor luptători pentru unitate!?
Profesorul Teodor Popescu face un rechizitoriu al societăţii noastre: „se urăşte, se înşeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia; unii se îmbată, unii se învrăjbesc, se ceartă; se bat, se duşmănesc, soţii se despart, se strică tinerii şi copiii, se înjoseşte în mulţi oameni chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”[5].
Părintele Ion Agârbiceanu, susţinător al Marii Uniri,în chip profetic, scria referitor la România Mare: „Tu știi cât am dorit să te văd așa cum ești acum: cu toate lanțurile sfărâmate să strălucești de întreaga ta tinerețe și frumusețe… Şi, iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu veşnică frumuseţe, veşnică avuţie, eşti dată uitării”[6].
Din această stare de prăbuşire şi de răutate ce se întinde cine ne poate scoate? Cine ne poate aduce pacea şi armonia de care avem atâta nevoie? El, Domnul Păcii!
Dreptmăritori creştini,
Înainte cu sute de ani de naşterea Domnului, Profetul Isaia Îl vedea coborât pe pământ: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui străpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5).
Naşterea lui a avut loc la plinirea vremii, în anul 750 de la întemeierea Romei. Sfântul Apostol Pavel ne spune că la „plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).
Trăsăturile Împărăţiei pe care o va întemeia El sunt unele speciale. În această Împărăţie „lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul ca boul va mânca paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi în vizuina şarpelui otrăvitor copilul abia înţărcat îşi va întinde mâna” (Isaia 11, 6-8).
Aceste metafore minunate subliniază pacea şi armonia ce vor domni în Împărăţia Domnului Hristos. Şi cei ce-şi pun cu seriozitate problema trăirii creştine ajung la această stare de spirit. De fapt, la Naşterea Mântuitorului corul îngeresc cânta „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Părinţii Patericului se străduiau să trăiască în spiritul Evangheliei lui Hristos şi, cum El e Domnul Păcii, încercau şi ei să fie oamenii păcii. Doi dintre ei s-au întrebat odată: cum e când se ceartă oamenii? Iată cum e, zise unul, vezi piatra aceasta? Eu zic că-i a mea, iar tu zici că-i a ta. Şi au început cearta: piatra aceasta-i a mea, zice unul! Celălalt: dacă-i a ta ia-o şi du-te! N-au fost în stare să se certe pentru că trăiau în spiritul dragostei lui Hristos.
Pe măsură ce omul se apropie de Hristos, se apropie şi de semenul său. Părintele Stăniloae ne propune acest exerciţiu de imaginaţie: închipuie-ţi un cer cu o circumferinţă imensă. Pe circumferinţă stau toţi oamenii de pe glob. În mijlocul cercului e Hristos. De la fiecare om pleacă o rază către Hristos. Oamenii pot călători pe rază către Hristos sau în sens invers. Cei ce se apropie de Hristos se apropie şi de semenii lor, care şi ei călătoresc spre centru. Cei ce o iau invers se îndepărtează de Hristos, dar se îndepărtează şi de semenii lor.
Iubiţi credincioşi,
Domnul Iisus Hristos e Domnul Păcii. La naşterea Lui îngerii au cântat: „între oameni bunăvoire”. Oamenii care-şi pun problema spirituală sunt oameni buni. Ei Îl urmează pe Hristos şi-I ascultă îndemnul: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).
Pe bună dreptate zice Ernest Bernea că „bunătatea, izvorând din dragoste şi trecând prin blândeţe, se împlineşte în milă şi mângâiere. Milă înseamnă suferinţă la suferinţa altuia. Mângâierea este acea stare lăuntrică legată de setea de mai bine, în înţelesul luptei pentru alungarea răului şi a durerii”[7].
Evanghelia Mântuitorului ne învaţă să fim buni, să fim oamenii păcii. „Ca să putem cunoaşte şi preţui cum se cuvine esenţa creştinismului, mai întâi trebuie să cercetăm şi să studiem Evanghelia; Biblia, în general, şi Evanghelia, în special”[8]. Şi vom realiza faptul că iubirea, pacea şi armonia constituie esenţa creştinismului.
Salutul şi binecuvântarea Domnului Hristos este „Pace vouă” (Ioan 20, 19). Binecuvântarea preotului la Sfânta Liturghie şi la alte celebrări este „Pace tuturor”. Şi această binecuvântare o face din cel mai sfânt şi mai important loc pentru viaţa noastră duhovnicească: o face din biserică.
În biserică, Mântuitorul îi învaţă pe oameni să fie oamenii păcii. În Psalmul 83 citim: „cât de iubite sunt lăcaşurile Tale, Doamne al puterilor!… Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta, în vecii vecilor te vor lăuda” (Psalmul 83, 1 şi 5).
Noi dăm slavă lui Dumnezeu că în acest an jubiliar, pe 25 noiembrie s-a sfinţit Catedrala Naţională, ctitorie pentru veşnicie. Iar pe plan local s-au sfinţit bisericile frumoase ale Mănăstirilor Râşca Transilvană şi Mihai Vodă și Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj. Din aceste ctitorii, şi din toate celelalte, Domnul Hristos care S-a născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire ne învaţă să fim oamenii păcii.
Pacea, armonia şi binecuvântarea Lui v-o dorim, iubiţi fraţi şi surori, cu prilejul Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei.
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 272.
[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică I, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 410.
[3] Conf. Univ. Ioan Bocşa, 1484 Colinde, Alba Iulia, 1999, p. 468.
[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit, p. 461.
[5] Teodor M. Popescu, Îndrumări pentru preoţi, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014, p. 26.
[6] Ion Agârbiceanu, Două iubiri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, p. 390.
[7] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 102.
[8] Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Diecezana, Arad, 1946, p. 363.
|
|
|
Pastorala Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la
Nașterea Domnului, 2018
În Pastorala de Crăciun, Patriarhul Daniel aduce aminte de indiferența duhovnicească, astfel încât este nevoie de o reînnoire a chemării fiecărui creștin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume. În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).
ÎNGERII ȘI PĂSTORII VESTESC BUCURIA
NAȘTERII DOMNULUI
Pastorala de Crăciun 2018
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREȘTILOR
HAR, PACE ȘI BUCURIE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEȘTI BINECUVÂNTĂRI
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși și credincioase,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât ne a deschis nouă drum ca să ne înălțăm spre El.
Sfinții Evangheliști Matei (1, 18 24) și Luca (2, 1 20) arată cum S a născut Mântuitorul Iisus Hristos în Betleemul Iudeii, împlinindu se astfel ceea ce prorocii au prezis cu sute de ani mai înainte.
Sfântul Evanghelist Matei ne spune: „Acestea toate s au făcut ca să se împlinească ceea ce s a zis prin prorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu»" (Matei 1, 23; cf. Isaia 7, 14).
Sfântul Evanghelist Luca ne spune că după nașterea Pruncului Iisus, un înger le descoperă păstorilor de lângă Betleem adevărata identitate a Copilului: „Și iată, îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi S a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul, în cetatea lui David" (Luca 2, 9 11).
Sfântul Evanghelist Luca, singurul care vorbește despre prezența păstorilor la Nașterea lui Hristos, ne spune că păstorii de lângă Betleem, „stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor" (Luca 2, 8), au văzut slava lui Dumnezeu strălucind în jurul lor, iar mulțimea de oaste cerească a îngerilor lăuda pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Luca 2, 9 14). Îngerii preamăreau, de fapt, iubirea lui Dumnezeu, pacea pe care o aduce iubirea Lui în lume și bunăvoirea între oameni, când în inimile lor se sălășluiește iubirea lui Dumnezeu.
Pruncul Iisus Se naște într o peșteră și este culcat într-o iesle, noaptea, pe când dormeau locuitorii Betleemului. La marginea orașului se aflau în stare de veghe doar păstorii oilor. Acestor oameni simpli și veghetori li se arată cete de îngeri întru lumină și cântare ca să vadă cum Dumnezeu schimbă lucrurile smerite în slavă, iar singurătatea lor o preface în bucurie.
Păstorii din Betleem au fost primii martori ai Nașterii Pruncului Iisus, au fost primii oameni care „au slăvit și lăudat pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră", vestind apoi și locuitorilor din cetatea lui David vestea cea bună, „că S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos-Domnul" (cf. Luca 2, 8-20).
Este semnificativ faptul că în Vechiul Testament unii drepți care au preînchipuit pe Hristos-Domnul au fost păstori de turme: Abel (Facere 4, 2), Iosif (Facere 37, 2), David (1 Regi, 16, 11).
În Noul Testament, Hristos-Domnul Se numește pe Sine Însuși Păstorul cel bun (cf. Ioan 10, 11), conferind acestei profesii conotații sfinte și mântuitoare în plan duhovnicesc.
Sfântul Evanghelist Ioan ne învață că Hristos-Domnul este Păstorul cel bun, deoarece El Se dăruiește pe Sine, pentru ca oile Sale „viață să aibă, și din belșug să aibă" (Ioan 10, 10), adică viață veșnică și fericire veșnică, după cum tâlcuiesc Sfinții Părinți ai Bisericii .
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, întrucât Hristos are grijă de mântuirea oamenilor, Se numește pe Sine Păstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatăl, Se numește pe Sine ușă: „Eu sunt ușa; dacă va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla" (Ioan 10, 9).
Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt ușa", marele teolog român Dumitru Stăniloae spune: Hristos este „ușa prin care intră și ies oile înseși. Prin umanitatea Lui intră oile cuvântătoare la Dumnezeu, aflând o pășune spirituală. E ușor și folositor a intra prin Hristos la Tatăl, dar și a ieși cineva din sine spre semeni. Hristos este singura ușă prin care omul iese din închisoarea egoismului și omenescului închis în lume" .
Sfinții Părinți ai Bisericii care au explicat Evanghelia după Ioan, în special Sfinții Ioan Gură de Aur (†407) și Chiril al Alexandriei (†444), au remarcat că Păstorul cel bun se deosebește atât de furii sau hoții care intră în staulul oilor pentru a răpi, cât și de cei ce păstoresc doar pentru plată, arătând că scopul prim și ultim al lucrării pastorale nu trebuie să fie profitul personal, ci mântuirea credincioșilor, adică apărarea lor de cei ce răstălmăcesc dreapta credință și sfâșie unitatea Bisericii, precum și conducerea credincioșilor pe calea mântuirii, adică a unirii lor cu Hristos, prin Sfintele Taine, prin rugăciune și fapte bune.
Vorbind despre marea responsabilitate a păstorilor Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Este o încercare mare păzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multă înțelepciune și de un curaj ca cel despre care vorbește Iisus Hristos, acela ca să-și dea viața pentru oile sale, ca niciodată să nu le părăsească, ca să fie tare, ca să stea cu curaj în fața lupului. În aceasta se deosebește păstorul de mercenar. Acesta se îngrijește puțin de oile sale, și nu veghează decât pentru propriul său interes, dar celălalt se uită pe sine însuși și veghează în mod unic numai la mântuirea turmei sale".
-----------------------------------
Vezi SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Comentariu la Evanghelia Sântului Ioan, colecția PSB, nr. 41, traducere, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 702. Nota explicativă 1313 a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae la SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 704.
-----------------------------------
În lumina celor arătate mai sus, înțelegem că slujirea de păstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântă pentru mântuirea credincioșilor, încredințați lui spre păstorire și iubire jertfelnică pentru ei.
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, spațiul și timpul, alege locul și vremea nașterii Fiului Său în lume ca Om: în Betleemul din vremea împăratului Cezar August și a regelui Irod. Dumnezeu-Cuvântul, Care a spus primei familii umane: „stăpâniți pământul", alege ca loc al venirii Sale ca Om printre oameni o familie săracă și neajutorată, Iosif și Maria din Nazaret, aflată în călătorie la Betleem, o familie fără bogății și fără renume, care nu poate conta pe nimeni și pe nimic altceva decât pe ajutorul lui Dumnezeu.
Copilul Care înainte de a Se naște nu găsește nici măcar un colțișor în casa de oaspeți, la puțin timp după naștere nu mai are loc nici în pământul neamului Său, ci trebuie să ia calea refugiului în Egipt. Vedem cum, de la început, viața Pruncului Iisus se întâlnește cu refuzul și apoi cu refugiul (exilul), pentru ca mai târziu să sfârșească cu răstignirea, tocmai pentru că El a venit să aducă iubire și viață, în lumea în care păcatul aduce ură și moarte.
Ca păstor, vindecător și mântuitor de suflete, odată cu începerea misiunii Sale, Hristos-Domnul mergea din cetate în cetate ca să adune „oile cele risipite", să le dea hrană duhovnicească și să le vindece de orice boală și neputință. Hristos, Călătorul și Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a aduna și a mântui pe oameni, spune: „Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul" (Matei 8, 20). Dar cuvintele Sale nu se referă la neputința de a găsi o casă, ci la lucrarea Sa sfântă și misionară permanentă. El colindă lumea, caută pe cei care trăiesc vremelnic, pentru a le dărui viața veșnică în Împărăția Preasfintei Treimi.
----------------------------------------
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, p. 296.
----------------------------------------
Călător sau colindător în lume, în timpul vieții Sale pe pământ, Hristos-Domnul ni Se arată uneori ca un călător tainic chiar și după moartea și învierea Sa, când călătorește spre Emaus ca un pelerin necunoscut, cu Luca și Cleopa, cărora Se face cunoscut numai după ce L-au invitat să intre în casa lor (cf. Luca 24, 29-31), arătând astfel că Dumnezeu colindă lumea, în mod tainic, vine la noi sub chipul oricărui om care are nevoie de ajutorul nostru. Hristos ia față de om, ca noi să ne întoarcem permanent fața spre El.
Întrucât taina Nașterii Domnului Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind în același timp călător și binevestitor în lume, creștinii ortodocși români au văzut în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Colindătorii închipuie tainic pe îngerii care binevestesc păstorilor de la Betleem bucuria Nașterii lui Hristos, dar și pe Însuși Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni și așteaptă ca și noi să răspundem, cu bucurie și iubire, la chemarea lui Dumnezeu. Acesta este înțelesul duhovnicesc al colindelor noastre de Crăciun și al vizitei pastorale a preoților cu icoana Nașterii Domnului în casele credincioșilor.
Dreptmăritori creștini,
În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferență duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creștin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume.
De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toți să devenim colindători, martori și vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viață eternă!
În acest sens, privind cu speranță, dar și responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).
Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea situației precare și incerte în care se află astăzi satul românesc și locuitorii lui, deși este spațiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare transmise până la noi.
Situația dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci și mai singuri.
Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența.
Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze și să se pustiască satele noastre, ale moșilor și strămoșilor noștri, care au avut vocația să ne crească, să ne ocrotească și să ne pregătească pentru viață, este evident că ne aflăm noi înșine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment. Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât și pentru a reînvia și a cultiva în sufletele noastre dorința de a păstra și a transmite generațiilor viitoare această moștenire sfântă, pentru a nu ne prăbuși interior ca popor, fără Istorie și fără Veșnicie.
Hristos-Domnul, Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre, să ne dăruiască tuturor puterea de a înțelege și de a arăta în jurul nostru iubirea Sa smerită și milostivă față de toți oamenii, dar mai ales față de copiii săraci, de bolnavi și bătrâni și să reverse în inimile și în casele tuturor pacea și bucuria Sa cea sfânta pe care a dăruit-o odinioară îngerilor și pastorilor din Betleem.
Ca și în anii precedenți, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, și în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2018 care a trecut și să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre și pe toți românii care se află printre străini, departe de Țară, ca să păstrăm unitatea de credință și de neam.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2019 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!".
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!" (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părintești binecuvântări,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
|
