Română 

"Avem astazi nevoie de o credinta simpla. Ea trebuie cautata pretutindeni si preferata oricarei intelepciuni."

Apr
06
2018

Pastorala 2018 Pasti

† DANIEL

 

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER

ŞI DREPTMĂRITORILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

 

Slavă Sfintei şi Celei de o ființă

şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi,

 totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin”. 

(binecuvântarea Preasfintei Treimi la începutul Utreniei Învierii)

 

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși şi credincioase,

 

Taina morții şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă iubirea nesfârșită a Preasfintei Treimi pentru oameni. Din ascultare smerită faţă de Dumnezeu-Tatăl şi din iubire milostivă faţă de oameni, Hristos-Domnul a răbdat răstignirea şi moartea, dar a biruit moartea prin Învierea Sa, după cum le-a spus ucenicilor Săi mai înainte (cf. Matei 20, 19; Marcu 10, 34; Luca 9, 22).

Domnul Iisus Hristos a biruit moartea ca despărţire a sufletului de trup, deoarece atât trupul Său din mormânt, cât şi sufletul Său din iad erau unite cu dumnezeirea Sa cea dătătoare de viaţă.

Însă, când Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Îşi înviază din morţi propria Sa umanitate, la această lucrare dătătoare de viaţă a Fiului participă, prin cooperare, şi Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt (cf. Romani 1, 4 şi 8, 11).

În acest sens, deşi numai Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se botează şi înviază din morţi cu trupul, totuşi, toate Persoanele Preasfintei Treimi participă, prin împreună-lucrare, la taina mântuirii omului împlinită în şi prin Iisus Hristos, adică: la Întruparea lui Hristos din Fecioara Maria (cf. Luca 1, 35), la Botezul lui Hristos în Iordan (cf. Matei 3, 16-17) şi la Învierea lui Hristos din morţi (cf. Matei20, 19; Ioan 2, 19-22; 10, 18; Romani 1, 4 şi 8, 11; 1 Petru 3, 18-19).

Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe ne învață că numai Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel ce „S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl (cf. Luca 1, 35), poate dărui oamenilor viața veşnică trăită în comuniune de iubire eternă cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

În acest sens, Sfântul Atanasie cel Mare explică: „Nu era cu putință altuia să rezidească în om existenţa după chipul lui Dumnezeu, decât Chipului Tatălui. Şi nu era cu putință altuia să facă, prin înviere, pe cel muritor nemuritor, decât Celui ce era Viaţa, adică Domnul nostru Iisus Hristos”[1].

Dezvoltând această învățătură despre Iisus Hristos, Unul din Treime Care a pătimit în trupul Său răstignirea şi moartea pentru mântuirea oamenilor, rămânând totuşi în unitate şi comuniune desăvârșită cu Preasfânta Treime, Părintele Dumitru Stăniloae, spune: „nimeni n-a pătimit mai mult pentru noi oamenii în trupul Său, ca Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru noi. Acesta e sensul expresiei «Unul din Treime a pătimit cu trupul», pentru care au luptat cu mare însuflețire călugării daco-romani din Dobrogea, la începutul sec. VI, şi care, până la urmă, s-a impus ca hristologie a Bisericii”[2].

Însă, „nu cu dumnezeirea pătimea Cuvântul întrupat, ceea ce ar fi transformat creștinismul în panteism, ci cu trupul omenesc, cu firea umană asumată de bunăvoie, ca o altă fire pe lângă cea dumnezeiască, fiind așadar o unică Persoană, dar în două firi”[3].

Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Vieţii veşnice, ne uneşte cu Preasfânta Treime, deoarece „Hristos este puntea care unește pe Dumnezeu cu oamenii, cu creația.(…) El îndumnezeiește umanitatea şi Îşi umanizează dumnezeirea, fără să le schimbe după ființă, fiind atât Dumnezeu adevărat, cât şi om adevărat”[4].

Întrucât nici în timpul morţii Sale ca om, Fiul lui Dumnezeu nu Se desparte de Tatăl şi de Duhul Sfânt, cu atât mai mult în timpul Învierii trupului Său din morți, realizată prin puterea dumnezeirii Sale, Fiul rămâne unit cu Tatăl şi cu Duhul. Astfel, Învierea lui Hristos descoperă în mod deplin iubirea, slava şi  puterea de viață făcătoare ale Preasfintei Treimi.

În acest sens, slujba Învierii Domnului (Utrenia Învierii) din noaptea Sfintelor Paşti, care se săvârșește în afara lăcașului de cult, este precedată de citirea Evangheliei Învierii (cf. Matei 28, 1-16), de invocarea Preasfintei Treimi: „Slavă Sfintei şi Celei de o ființă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărțitei Treimi” şi apoi de intonarea troparului Sfintelor Paşti: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Toate acestea ne arată că prin Învierea din morţi a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, noi pregustăm, în Biserica lui Hristos, arvuna slavei şi bucuriei veşnice din Împărăția cerească a Preasfintei Treimi. În acest sens, încă din primele veacuri, creștinii trăiau şi mărturiseau adevărul că Biserica lui Hristos este plină de iubirea Preasfintei Treimi (cf. 2 Corinteni 13, 13; Efeseni 2, 18).

De aceea, viaţa liturgică ne învață că Biserica Ortodoxă este, în acelaşi timp, Biserica Preasfintei Treimi şi Biserica legăturii dintre Cruce şi Înviere, dintre nevoință şi biruință, dintre pocăinţă şi bucurie.

Acest adevăr al prezenței în cultul ortodox a iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, care este mai tare decât păcatul şi moartea, este evidențiat printr-un tropar din rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști (devenit rugăciune de tămâiere a Sfintei Mese).

În respectivul tropar se arată că unirea firii dumnezeiești cu firea omenească în Persoana lui Hristos, precum şi comuniunea de iubire a Persoanelor Preasfintei Treimi sunt mai tari decât moartea omului ca despărțire a sufletului său de trup. Conținutul troparului este acesta: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul, şi pe tron ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce ești necuprins”[5].

Astfel, prin Răstignirea, Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, se descoperă în acelaşi timp taina iubirii smerite şi preaslăvite a Preasfintei Treimi faţă de om, dar şi chemarea sau vocația omului de a participa la viața, bucuria şi slava veșnică a Preasfintei Treimi.

În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel spune că, prin Învierea lui Hristos, Dumnezeu „ne-a sculat (înviat) şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus” (Efeseni 2, 6), şi „prin El (Hristos) avem şi unii şi alţii apropierea către Tatălîntr-un Duh” (Efeseni 2, 18).

Prin urmare, Domnul Iisus Hristos dăruiește Bisericii Sale iubirea, sfințenia şi slava Preasfintei Treimi care strălucesc în El prin jertfa Cucii, prin Învierea şi Înălțarea Sa la cer. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numește Evanghelia mântuirii care luminează pe oameni „Evanghelia slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 4; cf. 1 Timotei 1, 11).

Iar în altă parte, Apostolul spune că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „după ce a săvârșit prin El Însuşi curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte” (Evrei 1, 3) şi prin harul Său dăruiește slava Sa celor ce cred în El (cf. 1 Petru 5, 10; 2 Corinteni 3, 18; Filipeni 1, 26; 1 Tesaloniceni 2, 12; 2Tesaloniceni 2, 14). 

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne îndreaptă şi ne deschide spre Dumnezeu Tatăl prin rugăciune (cf. Romani 8, 15-16; Galateni 4, 6) şi spre aproapele nostru prin fapte bune (cf. Matei 25, 31-46). Duhul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne învață că adevărata libertate este libertatea de a căuta şi de a afla iubirea, pacea şi slava lui Dumnezeu, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în același chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3, 17-18).

De aceea, Apostolul invocă binecuvântarea Preasfintei Treimi asupra credincioșilor prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi!” (2Corinteni 13, 13).

Harul lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem duhovniceşte că slava neapusă a Împărăției lui Dumnezeu este destinația finală a vieţii noastre pământeşti şi ne ajută să ne rugăm şi să lucrăm în lumina iubirii Preasfintei Treimi, prezentă în viaţa Bisericii lui Hristos.

În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe toţi creștinii la viețuire sfântă, zicând: „cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un Trup şi un Duh, precum şi chemați aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni 4, 2-6).

Iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat ne ajută să vedem lumea sau creația materială nu ca pe o pradă însușită cu lăcomie pătimașă, ci ca pe un dar al iubirii milostive a lui Dumnezeu-Creatorul pentru toţi oamenii, ca pe oEuharistie a comuniunii fraterne pe care trebuie să o cultivăm şi să o folosim împreună cu generațiile prezente şi viitoare. 

Lumina lui Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat – icoană a Dumnezeului Celui nevăzut (cf. Coloseni 1, 15) – ne ajută să vedem pe chipul fiecărei ființe umane, în fiecare familie binecuvântată şi în fiecare lucrare de ajutorare frățească, o icoană a comuniunii de iubire a Preasfintei Treimi şi o lumină a Învierii lui Hristos, Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea, dăruind lumii viaţă sfântă şi bucurie veşnică. 

Iubiţi frați şi surori,

Umanitatea lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălțat întru slavă cerească se află permanent în iubirea eternă a Preasfintei Treimi, ea fiind receptaculul tuturor suferințelor oamenilor şi, în acelaşi timp, izvor de bucurie, de putere spirituală şi de speranță pentru toţi cei care, în lume, Îl iubesc pe Hristos.

Astfel, umanitatea răstignită, înviată şi preaslăvită a lui Hristos dă sens şi forţă luptei spirituale împotriva păcatului, efortului constant pentru viețuire sfântă şi pentru toată lucrarea iubirii milostive dezinteresate.Învierea lui Hristos Cel răstignit dăruiește putere şi lumină rugăciunilor noastre pentru cei vii şi pentru cei morți, ca semn al iubirii smerite mai puternice decât timpul şi spațiul care separă, decât uitarea şi moartea.

Faptul că Iisus Cel răstignit şi înviat a fost rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al lumii, al tuturor popoarelor şi al tuturor generațiilor de oameni (cf. Fapte 10, 42) ne arată că numai iubirea milostivă poate fi mântuitoare şi dătătoare de viaţă veşnică (cf. Matei 25, 31-46).

În lumina Sfintelor Paşti în care se arată slava iubirii Preasfintei Treimi pentru umanitate, Biserica este chemată să-L mărturisească totdeauna pe Hristos Cel răstignit, înviat şi preaslăvit, adică să binevestească biruința sfințeniei asupra păcatului, biruința iubirii asupra urii, biruința păcii asupra violenței, biruința dreptății asupra nedreptăţii, biruinţa luminii asupra întunericului, pentru ca lumea să caute şi să primească „dreptatea, pacea şi bucuria Duhului Sfânt” din Împărăția Preasfintei Treimi (cf. Romani 14, 17).  

Dreptmăritori creștini, 

Anul 2018 este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești, deoarece serbăm 100 de ani de la Marea Unire (1918) a poporului român într-un stat unitar, după Primul Război Mondial. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2018 să fie Anul omagial al unității de credinţă şi de neam, precum şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, în Patriarhia Română.

Anul acesta este, așadar, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului.

Pentru a marca într-un mod deosebit şi solemn acest moment de referință în istoria poporului român, Patriarhia Română va organiza în perioada 25 – 30 noiembrie 2018 mai multe manifestări duhovnicești, liturgice şi culturale. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce din Grecia la București cinstita mână a Sfântului Apostol Andreicel întâi chemat, Ocrotitorul României, care va fi expusă spre închinare în Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Națională.

În semn de prețuire faţă de credința puternică şi statornică a poporului român, în data de 25 noiembrie 2018, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, va fi prezent la Bucureşti, pentru a sfinți împreună cu ierarhii români Catedrala Naţională, dedicată Eroilor români din toate timpurile.

Apoi, în data de 30 noiembrie 2018, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, va fi prezent la hramul Catedralei Naţionale, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie şi lumină în sufletele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliați şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să ne rugăm pentru sănătatea şi mântuirea lor, în comuniune frăţească. 

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

[1] Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilorTratat despre întruparea CuvântuluiTrei cuvinte împotriva arienilor, traducere, studiu introductiv şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 169-170.

[2] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Opere complete, vol. 5, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2013, pp. 370; 687-688.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu …, pp. 690-691.

separator

Mar
03
2018

Pastorala 2018 Pasti

ANDREI

Din harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Cucernicului Cler, Cuviosului Cin monahal şi iubiților credincioși,

îndemn la unitate în credință și la comuniune.

 

Ca toţi să fie una!

Ca toţi să fie una, după

cum Tu, Părinte, întru

Mine şi Eu întru Tine,

aşa şi aceştia în Noi să

fie una, ca lumea să

creadă că Tu M-ai trimis

  (Ioan 17, 21).

Iubiţi credincioşi,

 

Înainte de Pătimirile Sale de bunăvoie, Domnul Iisus Hristos S-a rugat ca toţi cei ce vor crede în El să fie una, ca lumea să fie convinsă că El a fost trimis de Tatăl. Citim în Scripturi că, după moartea, învierea și înălţarea Domnului şi trimiterea Sfântului Duh, întemeindu-se Biserica, toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte (Faptele Apostolilor 2, 44).

Între creştini era o comuniune deplină şi o dragoste puternică. Dezbinările au intervenit mai târziu. Simbolul unităţii creştine era şi este cămaşa lui Hristos. Citim în Evanghelia Sfântului Ioan că, după ce L-au răstignit pe Domnul Hristos, soldaţii I-au împărţit hainele în patru, dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţi pentru ea, a cui să fie (Ioan 19, 23-24).

Ce n-au îndrăznit să facă soldaţii romani, păgâni, au îndrăznit mai târziu creştinii. Sfântului Petru, Arhiepiscop al Alexandriei în veacul al IV-lea, i se arată în vedenie Domnul Hristos cu cămaşa zdrenţuită, şi acesta Îl întreabă: Mântuitorule, cine ţi-a zdrenţuit cămaşa? Arie cel fără ruşine Mi-a rupt-o! A răspuns Mântuitorul1.

Din nefericire, de atunci şi până astăzi, sunt mulţi cei ce sfâşie cămaşa lui Hristos dând naştere la sumedenie de confesiuni şi secte. Ori noi nu uităm că Domnul Hristos I-a cerut Tatălui ca toţi să fie una (Ioan 17, 21), ca lumea să nu fie derutată în buna ei credinţă.

Totuşi, de două mii de ani, Creştinismul, Religia iubirii, le oferă oamenilor cel mai frumos mod de a trăi şi de a se mântui. Cartea de temelie a lui este Evanghelia Domnului Hristos. Sunt multe cărţi în lumea aceasta, dar nici una nu se poate compara cu Evanghelia, din simplul motiv că nici una nu se impune, nu ne încântă, nu ne hrăneşte şi nu ne satisface ca Evanghelia. În Evanghelie este Duh Sfânt, lumină lină şi simplitate cum nu se întâlneşte în nici o carte 2.

În inima Evangheliei este persoana Domnului Iisus Hristos. Cine este El? Răspundem într-un glas cu Tatăl, cu profeţii, cu apostolii, cu martirii, cu toţi sfinţii şi cu toată creştinătatea: Acesta este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul Lumii3. Referindu-se la Persoana Lui, Părintele Dumitru Stăniloae zice că El deţine locul central pe arena istoriei, că atâtea milioane de oameni îi dedică tot ce e mai adânc în fiinţa, în dragostea şi-n atenţia lor4. Persoanei Lui, creştinismului, îi datorează Europa, şi nu numai, toată civilizaţia ei.

 

Dreptmăritori creştini,

 Dacă Domnul Hristos Cel înviat din morţi uneşte, tămăduieşte, mântuieşte, de unde toate neînțelegerile şi fracturile pe care le întâlnim în lume? Se săvârşesc crime, sinucideri, furturi, apostazii, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia; unii se îmbată, unii se învrăjbesc, se ceartă, se bat, se duşmănesc, soţii se despart, tinerii se corup, se înjoseşte în mulţi chipul lui Dumnezeu5. În viaţa publică, oamenii, fiind cuprinşi de iubirea de mărire şi putere, se lasă atraşi în dispute lipsite de eleganţă şi se lucrează unii pe alţii pe la spate.

Cauza primă a neînțelegerilor şi dezbinărilor este diavolul. Cuvânt de origine greacă, înseamnă învrăjbitor, calomniator, ispititor. El este spiritul rău care dezbină pe om de Dumnezeu şi care inspiră ură, perfidie şi minciună între oameni. Este cunoscut şi sub numele ebraic de «satana»6. Diavolul se împotriveşte planului lui Dumnezeu, îi ispiteşte şi îi seduce pe oameni, este principiul distructiv. De fiinţa lui ţine însuşi păcatul, ura şi minciuna: El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8, 44). Diavolul, deoarece urăşte pe Dumnezeu şi nu poate să se războiască cu El, se războieşte cu noi, care suntem după chipul lui, închipuindu-şi că prin aceasta înfrânge pe Dumnezeu. Iar pe noi ne află ascultători de voia lui7.

Noi, însă, când facem rău, nu putem da vina numai pe el, pentru că avem voie liberă şi putem apela la ajutorul lui Dumnezeu. Dar rezultatul activităţii sale distructive îl vedem peste tot. El umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (1 Petru 5, 8).

Cu toate eforturile noastre de a face lucruri bune în societatea noastră, se ivesc aşa de multe lucruri rele. Şi nu se poate să nu ne aducem aminte de pilda Mântuitorului: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus (Matei 13, 24-25). Vremea distrugerii neghinei va fi la secerişul cel mare, la sfârşitul veacurilor.

 Iubiţi fraţi şi surori,

 Domnul Hristos S-a rugat Tatălui pentru unitatea noastră spirituală. Anul acesta însă ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a ajutat acum un secol, la 1 Decembrie 1918, să se realizeze şi unitatea noastră naţională. Această unitate avea la temelie unitatea noastră spirituală. În rugăciunea pe care Patriarhul Miron Cristea a rostit-o la Alba Iulia erau şi frazele acestea: Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor, şi trupul lor lipit de pământ. Tu ai împlinit şi cu noi ceea ce ai făgăduit de demult: «Sfărâma-voi jugul de pe tine şi voi rupe legăturile tale, lărgi-voi hotarele tale, aduna-vă-voi dintre popoare şi vă voi strânge din ţările unde sunteţi împrăştiaţi»8.

Acesta era visul de generaţii a românilor. Mulţi au trecut în veşnicie fără să-l vadă realizat, dar cu credinţa că momentul unirii va veni. În anul 1898, Ion Luca Caragiale scria: Doamne, dacă mie nu mi-e dat să intru în pământul făgăduinţei, să auz trâmbiţele cântând şi să văd zidurile Ierihonului surpându-se în faţa soarelui ce s-a oprit în cale din porunca Ta, fă-mă s-adorm pe drum cu speranţa că aceea ce nu mi-a fost dat mie, fiilor mei le va fi dat9.

Euforia unităţii i-a marcat pe participanţii la Adunarea de la Alba Iulia pe întreaga viaţă. Tânărul învăţător Marin Mureşan, întors din primul război mondial, a participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie la Alba Iulia. După marele eveniment hoinărea pe câmp şi dialoga cu Ţara: Eu văd că eşti alta, eu văd că eşti fericită, eu simt bucuria şi noua ta viaţă! Te-aş mângâia ca pe un copil, de-ar fi să trăiesc veacuri. Câmpiile tale, codrii tăi, apele tale, toate-mi vorbesc de negrăita ta fericire, patria mea! Nu eşti pământ mort, nu eşti vânt, nu eşti apă; eşti suflet ce tremuri de bucuria libertăţii10.

Şi atunci, ca şi acum, nu toţi erau pătrunşi de fiorul sfânt al unităţii. Pe mulţi îi fascinau lucruri mai prozaice şi mercantile. Dascălul amintit îşi continuă dialogul cu Ţara: Credeam că se va face o linişte de biserică de jur-împrejur, şi tu vei fi altarul. Şi, iată, în jurul tău e larmă, e alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu, veşnică frumuseţe, veşnică avuţie, ești dată uitării11.

Ce să zicem de gustul amar ce ni-l lasă convulsiunile de pe arena vieţii noastre publice de astăzi? De absolutizarea banalului şi neglijarea esenţialului. Oare nu ne spune Mântuitorul: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).

Două valori şi atunci, ca şi acum, aveau şi au valoare absolută: credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de ţară. Dacă le păstrăm, suntem oameni fericiţi, dacă le pierdem, valul vremelniciei ne înghite.

 Iubiți credincioși,

Domnul Iisus Hristos S-a răstignit, S-a îngropat şi a Înviat din morţi pentru noi şi a noastră mântuire. A întemeiat Biserica şi-n Biserică, prin Sfintele Taine, în care lucrează Duhul Sfânt, omul devine o făptură nouă. Conlucrând cu harul Duhului Sfânt omul devine un creştin bun. Creştinul este omul cum îl vrea Dumnezeu, omul model, omul ideal, aşa după cum a fost întrupat mai întâi în persoana Mântuitorului Iisus Hristos12.

Omul care are preocupări religioase, care caută Biserica, care încearcă să pună în practică Evanghelia Domnului Iisus Hristos, devine un om bun. Răul prezent în noi poate fi preschimbat în metal preţios. Dumnezeu întrupat a venit în veac să sprijine această minune a naşterii din nou. Omul poate deveni mereu bun, mereu curat13.

Religia creştină întemeiată de Domnul Hristos este Religia Iubirii. Iubirea este darul cel mare pe care l-a adus Mântuitorul lumii. Citim în Sfânta Scriptură că primii creştini stăruiau într-un cuget în templu şi frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii (Faptele Apostolilor 2, 46).

Dacă Religia Creştină este Religia Iubirii, Sfântul Pavel ne spune că Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă (1 Corinteni 13, 4-7).

Iar Sfântul Apostol Ioan, vrând să-I dea o definiție lui Dumnezeu, zice: Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el (1 Ioan 4, 16). În această Religie a Iubirii doreşte Domnul Hristos cel Înviat să-i atragă pe toţi. O spune textual: Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor (Ioan 10, 16).

Şi dacă e să încheiem în spiritul celor zise, rugându-L pe Dumnezeu să ne păstreze unitatea, ne vom folosi de o cântare din slujba Sărbătorii: Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le14.

Dorindu-vă să vă bucurați de acest praznic frumos și luminat15, pe toți, tineri și bătrâni, vă binecuvântăm și vă zicem: Hristos a înviat!

ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

 

1 Dionisie de Furna, Erminia Picturii Bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2000, p. 152.

2 Ilarion V. Felea, Religia Iubirii, Arad, 1946, Editura „Diecesana”, p. 346.

3 Ibidem, p. 393.

4 Ibidem, p. 392.

5 Teodor M. Popescu, Îndrumări pentru preoţi, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014, p. 26.

6 Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1981, p. 127.

7 Filocalia 5, Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1976, p. 36.

8 Ilie Şandru, Patriarhul Miron Cristea, Târgu Mureş, 1998, p. 111.

9 Ion Luca Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Anastasia, 1997, p. 48.

10 Ion Agârbiceanu, Două iubiri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, p. 391.

11 Ibidem, p. 390.

12 Ilarion V. Felea, op.cit., p. 475.

13 Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 53.

14 Slujba Învierii, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2010, p. 44.

15 Ibidem, p. 45.

 

separator
© 2024 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.