|
|
Duminica Ortodoxiei
Dreptmăritori creştini, Duminica Ortodoxiei, care prezintă lumii adevărul despre Sfintele Icoane, este prezentul care trebuie însuşit ca atare, iar Icoana, de asemenea, să devină modelul vieţii noastre, a fiecăruia.
Sfânta Scriptură învață că Iisus Hristos este Icoana Tatălui şi, în aceeaşi măsură, ni se spune nouă că suntem zidiţi de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui, ceea ce înseamnă că, şi noi la rându-ne, suntem și trebuie să devenim icoana lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi. În felul acesta trebuie înţeleasă Icoana şi, dacă vreţi, în felul acesta suntem cu adevărat ortodocşi – dacă devenim icoană a Sf. Treimi.
Exemplul cel mai la îndemână este Maica Domnului. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a născut din Tată fără de mamă şi din mamă fără de tata..., deci Iisus Hristos este în acelaşi timp icoana Tatălui, după firea dumnezeiască, dar după firea omenească este icoana mamei, adică a Maicii Domnului, din a cărei fire omenească a luat totul, pentru că S-a născut din mamă fără de tată. Dar ca să ajungă Maica Domnului să-L întrupeze pe Fiul lui Dumnezeu, ea a trebuit să devină chip şi asemănare a Sfintei Treimi. Altfel nu reuşea să întrupeze, să primească în fiinţa ei, Icoana Tatălui. Așadar, exemplul cel mai la îndemână este Maica Domnului, pe care noi trebuie să o urmăm...!
Această înţelegere au avut-o toţi sfinţii, pe care noi îi cunoaştem şi pe care nu îi cunoaştem, și mai ales cei care au icoane, pe care le păstrăm cu sfinţenie în casele noastre. De asemenea, ar trebuie să ni-i însuşim pe sfinţii cărora le purtam numele. Adică fiecare dintre noi, care are şansa să poarte nume de creştin, de sfinţi, trebuie să îşi însuşească viaţa sfântului, să devină el însuşi icoana sfântului respectiv. Între numele deosebite de creştini sunt şi acelea de „Cristian” şi „Cristina”. Cristian şi Cristina sunt derivatele numelui Mântuitorului Iisus Hristos, precum și denumirea de creștin. Oare cum ar trebui să fie un Cristian, ca să poarte cu vrednicie acest nume, dacă nu să fie asemenea Mântuitorului Iisus Hristos, Icoana Tatălui...?!
Poate că nivelul este prea înalt... asta nu înseamnă că nu este posibil. Sf. Ap. Pavel, la un moment dat, mărturiseşte „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”..., unul care putea fi vrednic de acest nume...!
Dar..., să zicem, în smerenia noastră, că ar trebui să căutăm să ne însuşim icoana sfinţilor a căror nume le purtăm. În ţara noastră, cei mai mulţi oameni poartă numele de Maria, adică numele Maicii Domnului, şi de Ioan. Doi mari sfinţi ai Bisericii Creştine. Dacă atâţia oameni din ţara noastră care poartă numele de Maria şi Ioan ar fi, sau ar deveni, asemenea celor doi sfinţi, ţara noastră ar fi altfel. Iar creştinătatea s-ar bucura într-adevăr de o ortodoxie autentică, de însuşirea adevăratei sale valori!
Să nu îi uităm nici pe ceilalţi sfinţi, care de asemenea sunt importanţi, a căror viaţă poate fi cunoscută și însușită, şi să le urmăm credinţa.
Așadar, cu acest prilej, al Duminicii Ortodoxiei, care se prelungeşte şi care ar trebui să fie înțeleasă ca ziua a șaptea – a odihnei lui Dumnezeu – , și ca epocă a devenirii noastre, să devenim mai conştienţi şi mai responsabili de faptul că trebuie să devenim Icoane; și nu icoana unui om oarecare, a unui VIP, a unui actor, a unui fotbalist, ci Icoana Sfintei și de Viață făcătoarei Treimi. Amin!
Arhim. Dumitru Cobzaru
|
|
|
Rob al lui Dumnezeu – calitate și demnitate!
În Acatistul Buneivestiri o descoperim pe Maica Domnului prin toate lucrările ei; şi cea mai importantă – Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Adevărata ei identitate s-a arătat în fraza memorabilă de la Buna Vestire, când i-a mărturisit îngerului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38).
În ultima vreme, creştinii noştri ortodocşi, se simt jigniţi de această numire pe care o facem noi preoţii şi pe care o regăsim în toate rugăciunile Bisericii: robul lui Dumnezeu, roaba lui Dumnezeu sau robii lui Dumnezeu. În special la slujba Cununiei, mirii, naşii şi nuntaşii se simt jigniţi, şi o arată de multe ori pe faţă, că li se zice „robul” şi „roaba lui Dumnezeu”. De aceea, trebuie să înţelegem faptul că „rob al lui Dumnezeu” nu poate fi oricine şi că „rob al lui Dumnezeu” este o calitate şi o demnitate!
În vechime robul era intimul stăpânului; cel mai apropiat prieten și sfătuitor! Dacă s-a ajuns la o epocă a sclavagismului, aceasta din cauza faptului că omul a încercat să îl stăpânească pe om cu forţa şi să îi anuleze personalitatea, ajungându-se ca robul sau sclavul să nu aibă nici măcar dreptul asupra vieţii lui personale. Stăpânul avea putere asupra vieţii sau a morţii robului respectiv. Aceasta a produs o denaturare a termenului de „rob”, care nu mai era o calitate sau o demnitate, ci dimpotrivă...!
În Vechiul Testament, „robul lui Dumnezeu” nu era numit oricine. Robi ai lui Dumnezeu au fost numiți: Avraam, Isaac, Iacob, Iosif, sau Moise.
Dar adevăratul sens al acestui cuvânt îl descoperim în agrăirea Maicii Domnului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.
„Iată roaba Domnului” nu înseamnă că şi-a anulat personalitatea, ci că nu şi-a mai aparţinut sieşi, s-a dăruit total lui Dumnezeu. Deci a fi rob al lui Dumnezeu înseamnă să Îi aparţii în totalitate lui Dumnezeu. Iar cuvântul: „Fie mie după cuvântul tău.” are legătură cu această dăruire totală. În momentul în care nu îţi mai aparţii, Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează în fiinţa ta, aşa cum s-a întrupat în Fecioara Maria, în Maica Domnului.
De aceea, întotdeauna, de acum înainte, când suntem numiţi robi ai lui Dumnezeu, sau când vă rostiţi rugăciunile şi vă numiţi pe voi înşivă robi ai lui Dumnezeu, să vă gândiţi la Maica Domnului care nu şi-a mai aparţinut sieşi, ci şi-a asumat această calitate întrupându-L pe Cuvântul lui Dumnezeu!
Să dea Bunul Dumnezeu ca această calitate şi demnitate să ne definească şi pe noi, atât pe pământ, cât şi în Ceruri. Amin!
|
