"Credinţa neclintită este un turn întărit şi Hristos se face toate celui ce crede."

Înălţarea Domnului

„Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii." (Tropar)

La 40 de zile după învierea Sa din morţi, Mântuitorul nostru S-a înălţat la cer.

Prin pogorârea, întruparea, propovăduirea, minunile, crucea, moartea şi învierea Sa, Hristos a realizat trezirea, luminarea, vindecarea şi mântuirea neamului omenesc din robia şi moartea păcatului şi a iadului.

Prin înălţarea Sa la cer, a desăvârşit lucrarea Sa, ridicând firea omenească de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. De acum va depinde totul de credinţa, iubirea şi ascultarea omului faţă de Făcătorul său. Care sunt motivele Înălţării Domnului?

1. Întâiul motiv al Înălţării Mântuitorului Hristos la cer este acela de a trimite pe Duhul Sfânt-Mângâietorul (In. 14, 26). Acesta pogorându-Se peste Sfinţii Apostoli, va întemeia Biserica lui Hristos şi va desăvârşi lucrarea Lui de mântuire şi de sfinţire a lumii, până la sfârşitul veacurilor.
2. Al doilea motiv a fost „ca să plinească rânduiala cea pentru noi" (Condacul Praznicului). Toate prezise şi mai înainte-rânduite, toate s-au întâmplat întocmai. Mântuitorul a venit ca trimis al Tatălui, a suferit moartea pe cruce, a înviat, iar apoi S-a înălţat la cer. Rânduiala este răscumpărarea lumii pe care „atât de mult a iubit-o Dumnezeu, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." (In. 3, 16)
3. Al treilea motiv al Înălţării a fost pentru a înălţa pe toţi cei ce cred la cer. „Eu când Mă voi înălţa, îi voi trage pe toţi la Mine." (In. 13, 32)
4. Al patrulea motiv a fost pentru a ne pregăti loc de odihnă veşnică: „în casa Tatălui Meu multe lăcaşuri sunt... Mă duc să vă pregătesc loc." (In. 14, 2)
5. Al cincilea motiv a fost acela de a înălţa trupul Său, îndumnezeit, luat din Sfânta Fecioară Maria, şi prin el (prin trup), întreaga fire omenească. Mântuitorul Iisus Hristos este credinţa noastră, nădejdea noastră, lumina şi bucuria noastră, viaţa şi învierea, fericirea noastră vremelnică şi veşnică, Mirele ceresc al sufletelor noastre. El S-a înălţat la cer, pentru ca mintea, inima şi dorinţa noastră să fie spre cer, acolo unde este El, Care ne aşteaptă şi ne-a pregătit loc pentru odihnă şi desfătare veşnică. El nu S-a înălţat la cer pentru a Se despărţi de noi, ci pentru a rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor şi a lucra mântuirea noastră prin Duhul Sfânt. Când El S-a înălţat la cer, un nor de lumină L-a luat din faţa apostolilor, iar îngerii care s-au arătat i-au încredinţat că va reveni (F. Ap. 1, 9-11). Iar ei „s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare, şi în toată vremea erau în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu." (Lc. 24, 50-53) Se bucurau pentru că toate faptele minunate şi cuvintele nemaiauzite ale învăţătorului lor vor primi o strălucire nouă pentru ei, prin Duhul Sfânt. Se bucurau şi pentru binecuvântarea primită, încredinţându-se că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, care rămâne cu ei şi în ei până la sfârşitul lumii.

Această îndoită bucurie pătrunde şi sufletele noastre. Bucuria că El ne-a născut din nou prin credinţă şi Sfântul Botez, că ne vindecă de toate bolile sufleteşti şi trupeşti, prin rugăciune. Că ne reînvie mereu prin spovedanie. Că ne dă bucurie prin Sfânta Împărtăşanie, pace, mulţumire şi nădejdea că vom fi veşnic cu El, aşa cum este şi El cu noi. Aceasta este binecuvântarea Sa, care ne face să strigăm:

„Hristos S-a înălţat!"

„Adevărat S-a înălţat!"

Hristos a înviat !

Învierea Domnului este cel mai important eveniment petrecut vreodată pe pământ.

Ea este adeverirea tuturor faptelor şi cuvintelor Domnului. Întruparea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, viaţa Sa minunată, predica, minunile neobişnuite, patimile şi moartea Sa pe cruce în chinuri groaznice, dovedesc autenticitatea întrupării şi seriozitatea cu care Mântuitorul şi-a asumat misiunea. Dar toate ar fi rămas o frumoasă amintire , dacă Domnul Iisus Hristos nu ar fi înviat.

Dacă Crucea este cea care adună ,,toate cele risipite" într-un punct central, în Persoana Mântuitorului Care primeşte liber, asumându-Şi cu voinţă nebiruită, consecinţele păcatului întregii umanităţi, Învierea este trecerea firii umane, prin transfigurare, într-un alt plan al existenţei. Prin puterea harului lui Hristos cel înviat şi prin eforturile personale ale fiinţei sale, a voinţei şi a minţii coborâte în inimă, omul, poate şi el realiza învierea şi îndumnezeirea.

Trupul înviat al Mântuitorului, pnevmatizat, îndumnezeit, care cuprinde în sine toată umanitatea şi creaţia, ne înalţă la un alt nivel existenţial.

La nivelul vieţii duhovniceşti. Această ridicare se face într-o continuă comunicare şi comuniune cu Dumnezeu, cu lumea cerească şi cu toată lumea creată.

Prăznuind ,,omorârea morţii, începutul altei vieţi veşnice", noi toţi care suntem altoiţi în viţa Hristos prin Taina Sfântului Botez, udaţi cu lacrimile căinţei şi mereu curăţiţi şi înnoiţi, prin Taina Spovedaniei, trăim începutul omorârii propriei noastre morţi şi în acelaşi timp începutul propriei noastre învieri.

Oxigenând pomul vieţii noastre prin rugăciune şi citirea cuvintelor Cuvântului, curăţindu-l prin asceză, udând cu lacrimi şi îngrăşând pământul vieţii noastre, vitalizându-l, cu însuşi Trupul şi Sângele Lui, în Sfânta Taină a Euharistiei, noi păstrăm în suflet lumina şi bucuria Învierii lui Hristos, întrezărim bucuria şi extazul propriei noastre învieri, spre bucuria cerului şi a pământului.

Învierea nu este numai un fapt istoric care poate fi confirmat sau infirmat, ci este cea mai adâncă problemă de credinţă: Dogma fundamentală a noii religii – creştinismul. Dacă Hristos, Unul din Sfânta Treime, Fiul lui Dumnezeu, este singurul lucru ,,nou sub soare", prin întrupare, Învierea Sa este certitudinea credinţei noastre, a apostolilor, a mucenicilor, a cuvioşilor şi a tuturor creştinilor din toate timpurile. Dar, mai mult, El este temeiul aşteptării patriarhilor, prorocilor şi a tuturor drepţilor din vechime în frunte cu Avraam, şi încă mai mult, este temeiul aşteptării Bisericii pentru a doua Sa venire şi înnoirea deplină a întregii lumi, ridicată la stadiul ei ceresc, netrecător, prea- frumos şi deplin fericit.

Aşadar Învierea Domnului este dogma fundamentală a credinţei noastre, iar mărturisirea ei, este o mărturisire de credinţă.

Hristos a înviat! nu este un simplu salut pascal, ci mărturisirea cu cuvântul, cu fapta şi cu viaţa noastră, a unui adevăr de credinţă fundamental.

Mărturisind Învierea lui Hristos, Care a înviat trecând prin suferinţă şi moarte, noi, prin harul Lui, ajungem la propria noastră înviere, tot prin moarte: murind răului, păcatului şi diavolului şi mai ales murind din iubire pentru El. Alegând calea Crucii drept singura cale mântuitoare ne bucurăm cu bucurie nespusă, slăvind şi lăudând dumnezeiasca Înviere în toate zilele vieţii noastre. Amin.

Adevărat a înviat!