Română 

"Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu-Cuvântul."

Dec
25
2019

Pastorala de Crăciun 2019 - DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pastorala de Crăciun 2019: Nașterea Domnului – Binecuvântarea părinților și copiilor

† Daniel

Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei
şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor

Har, pace şi bucurie de la Domnul Nostru
Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări

 

„Copiii se bucură de mama lor, bărbatul de femeia lui, ea de toţi şi cu toţii se bucură de Dumnezeu"[1]

 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,


La sărbătoarea Crăciunului prăznuim taina Naşterii Pruncului Iisus Hristos din Fecioara Maria şi, prin aceasta, taina binecuvântării părinţilor şi a copiilor.

Felul în care Sfinţii Evanghelişti Matei (1, 18-25; 2, 1-22) şi Luca (2, 1-20) scriu despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos în Betleem ne arată cât de mult preţuieşte Dumnezeu familia. Când Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu devine Fiul Omului, El ne descoperă taina că nimeni nu poate fi om adevărat dacă nu este fiul cuiva.

Pruncul Iisus este deodată Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Mariei. El Se naşte veşnic din Tatăl ceresc, fără mamă, iar în timp, ca Om, S-a născut din mamă-fecioară, fără tată. Ca Fiu al Tatălui veşnic, El este Fiul lui Dumnezeu. Ca Fiu al Mariei, El este Fiul Omului (cf. Matei 9, 6; 10, 23; 11, 19; 12, 8).

Când Fiul veşnic al lui Dumnezeu devine Om, El Se arată lumii ca Prunc, nu ca adult. Desigur, Fiul lui Dumnezeu, fiind atotputernic, putea să devină om sub formă de adult, evitând naşterea şi copilăria, creându-Şi umanitatea proprie adultă, aşa cum a creat-o pe cea a lui Adam, la începutul lumii. Dar n-a făcut-o.

De ce? Pentru a ne arăta că El nu vine în lume ca om din afara umanităţii existente, ci din interiorul ei, că începutul existenţei Sale istorice ca Om-Copil a fost deodată darul lui Dumnezeu-Tatăl (cf. Ioan 3, 16) şi darul Mamei Sale, Fecioara Maria.

Iubirea lui Dumnezeu este, în acelaşi timp, atotputernică şi smerită: Cel necuprins încape într-o iesle, Cel veşnic devine un copil.

De ce un copil? Fiindcă un copil nu poate face nimic pentru el însuşi: nu se poate hrăni singur, nu se poate adăposti singur, nu se poate apăra singur, viaţa lui depinde întru totul de iubirea şi grija celor din jur, de iubirea lor dăruitoare.

Prin însăşi prezenţa sa, copilul atenţionează sau cheamă oamenii din jur, în primul rând pe părinţi, dar şi pe alţi oameni, să nu trăiască numai pentru ei înşişi, să nu se îngrijească numai de ei înşişi, să nu se gândească doar la ei înşişi.

Copilul cheamă pe cei din jurul lui să dăruiască şi să se dăruiască, să coboare la o gândire mai smerită, la o simţire mai curată, la o bucurie mai sfântă.

Un copil devine om pentru că s-a întâlnit cu umanitatea altora. El creşte din ceea ce primeşte. Prin naşterea de prunci, prin îngrijirea şi creşterea lor, oamenii nu mai trăiesc pentru ei înşişi, ci pentru alţii: viaţa lor devine dăruire şi dăinuire în comuniune de iubire.

Dreptul Iosif, deşi nu este tată după trup al lui Iisus, devine totuşi tată sau părinte prin purtarea de grijă faţă de Copilul nou-născut.

Prin iubirea dăruitoare pentru copii, un străin poate deveni părinte al lor, iar din lipsă de iubire dăruitoare, un părinte genitor poate deveni un străin pentru propriii săi copii.

Cine nu poate iubi copiii nu poate deveni părinte, iar cine nu poate deveni părinte nu poate deveni om deplin.

Deşi Domnul Iisus Hristos când a devenit adult n-a avut copii, El a avut totuşi ucenici şi fii duhovniceşti cărora le-a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor" (Matei 19, 14).

Iubirea faţă de toţi copiii este început al înţelegerii iubirii părinteşti a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Iar dacă un copil nu simte iubirea părintească a oamenilor din jur, acesta nu poate simţi taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni, invocată în rugăciunea
„Tatăl nostru". Sfântul Apostol Pavel ne spune, de asemenea, că rostul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este înfierea noastră spirituală sau duhovnicească: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.

Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel, dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (Galateni 4, 4-7).

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Dumnezeu-Fiul devine Om-Copil pentru a descoperi oamenilor taina iubirii lui Dumnezeu-Tatăl pentru Fiul şi pentru toţi oamenii. În Fiul Său veşnic, devenit Om, Dumnezeu-Tatăl iubeşte pe toţi oamenii cu iubire părintească veşnică.

Pruncul Iisus Se naşte în Betleemul Iudeii într-o iesle, pentru că în casa de oaspeţi nu mai era loc. Astfel, un staul devine casă de oaspeţi pentru Mamă şi Prunc.

Păstorii simpli care vegheau păzind turmele de oi pe câmpul de lângă Betleem primesc o binecuvântare neaşteptată: vizita şi cântările îngerilor (cf. Luca 2, 8-20). Smerenia şi bunătatea inimii lor i-au făcut binevestitori sau misionari ai tainei Naşterii Pruncului Iisus.
Dacă regele Irod nu-I oferă nimic Pruncului Iisus, Dumnezeu trimite magi sau crai din ţări depărtate ca să-I ofere Pruncului daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Mai mult, regele Irod este ostil faţă de Pruncul Iisus şi, pentru a-L pierde, ucide mii de copii nevinovaţi, însă îngerul Domnului salvează Pruncul, folosind refugiul sau exilul în ţară străină, în Egipt (cf. Matei 2, 13-14).

Când răutatea celor de aproape este prea mare, Dumnezeu face din pământ străin patrie pentru Pruncul Iisus, pentru Maria, mama Lui, şi pentru dreptul Iosif.

Ei rămân în Egipt până la moartea regelui Irod. Apoi se reîntorc în Ţara Sfântă şi se stabilesc în oraşul Nazaret (cf. Matei 2, 20-23).

Vedem, aşadar, că, din cauza multor primejdii care există în lume pentru copii, este necesară o grijă deosebită pentru ocrotirea vieţii lor. Iar când părinţii credincioşi cer ajutorul lui Dumnezeu, îngerul Domnului îi învaţă, îi ajută să afle calea vieţii.

Aici, se arată legătura strânsă care există între inocenţa copilului şi bunătatea îngerului păzitor. De aceea, copilul crescut de părinţi credincioşi se roagă îngerului păzitor: „în tot locul mă însoţeşte şi de rele mă fereşte!".

Dreptmăritori creştini,

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc într-o familie săracă material şi aflată în călătorie ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi familiei creştine, în special.

Familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni.

Familia a ocupat întotdeauna un loc central în învăţătura creştină, reprezentând cadrul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, părinteşti, filiale şi frăţeşti.

Familia este binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viaţă şi iubire eternă. În familie, relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu.

Copiii nu se nasc doar pentru o viaţă terestră, ci se nasc şi ca să poată deveni, prin Botez, fii ai lui Dumnezeu după har (cf. Ioan 1, 12-13) şi să dobândească viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, prin credinţă şi fapte bune.

În societatea contemporană, familia creştină trăieşte într-o lume indiferentă sau confuză din punct de vedere spiritual, fiind confruntată, adeseori, cu multiple provocări şi crize precum sărăcia, migraţia, şomajul, alcoolismul, drogurile, depresia, divorţul şi nesiguranţa zilei de mâine.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2020 drept Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor şi Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Astăzi, când ni se propun „modele" străine de valorile creştine, este necesar să fie afirmate cu tărie sfinţenia căsătoriei, solidaritatea în familie şi între familii, demnitatea maternităţii, a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate în comuniune de iubire şi coresponsabilitate.

Cunoscând provocările actuale la adresa familiei creştine, preoţii ortodocşi sunt îndemnaţi să încurajeze şi să susţină familiile care duc o viaţă creştină autentică, să sprijine material şi spiritual familiile numeroase, pe cele monoparentale sau aflate în situaţii dificile, să încurajeze enoriaşii să contribuie la sprijinirea familiilor sărace, precum şi la educaţia religios-morală a copiilor din comunitate.

De asemenea, naşii de Botez şi de Cununie au nevoie de îndrumare duhovnicească pentru a înţelege cât de mare este demnitatea şi responsabilitatea de a fi părinţi spirituali pentru copiii botezaţi şi pentru familiile creştine nou întemeiate, pentru ca toţi să sporească în credinţă şi în fapte bune.

În acelaşi timp, ajutorarea oamenilor bolnavi, a bătrânilor şi a săracilor reprezintă nu numai o datorie morală a fiecărui creştin ca manifestare a dragostei sale faţă de aproapele, aşa cum ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos în Pilda samarineanului milostiv, dar şi o lucrare majoră a misiunii Bisericii în societate.

Întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a tămădui „orice boală şi orice suferinţă în popor" (Matei 4, 23), Biserica întemeiată de Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre", şi constituită de Duhul Sfânt la Cincizecime, ca şi comunitate divino-umană (Fapte cap. 2), este şi spital duhovnicesc pentru vindecarea de boli sufleteşti sau patimi, dar şi pentru vindecare de boli trupeşti, prin Taina ungerii bolnavilor (Sfântul Maslu) şi prin îngrijirea lor.

De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat o bogată lucrare de asistenţă socială şi filantropică, ctitorind multe aşezăminte sociale, medicale şi educaţionale, cămine pentru copii, cămine pentru bătrâni, adăposturi pentru săraci ş.a.

Urmând pilda înaintaşilor noştri, să folosim timpul Sărbătorii Naşterii Domnului, astfel încât să aducem bucurie părinţilor şi copiilor, precum şi tuturor oamenilor care au nevoie de ajutor. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor care au copii mulţi, dar şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun.

Lumina de la Betleem ne cheamă, aşadar, să arătăm mereu în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, semne de speranţă, de solidaritate şi de comuniune fraternă.

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2019 spre 1 ianuarie 2020, şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2019, care a trecut, şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună şi folositoare din Anul Nou 2020, în care intrăm.

Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii care se află în afara României, ca să păstrăm, în iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2020 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: „La mulţi ani!".

 

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!" (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

[1] Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea a III-a, Cap. XI, 67, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, serie nouă, vol. 16, Editura BASILICA, Bucureşti, 2016, p. 287.

separator
Dec
25
2019

Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2019 - ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

Mitropolitul Andrei: „Astăzi Proorociile şi toate Scripturile..."

 

Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2019

 

†ANDREI

Din harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului,

Har, pace şi bucurie de la Mesia Hristos, Cel născut în iesle jos,

iar de la noi binecuvântare

„Astăzi Proorociile şi toate Scripturile ... "

 

Iubiţi fraţi şi surori,

Când magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, la cumpăna dintre ere, şi întrebau insistent unde este „regele Iudeilor, Cel ce S-a născut!" (Matei 2, 2), cărturarii poporului au găsit răspunsul în Sfintele Scripturi: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»" (Matei 2, 6).

Acest adevăr vestit de Sfintele Scripturi l-au preluat şi colindele noastre: „Astăzi proorociile şi toate scripturile / Despre Mesia Hristos, toate s-au plinit frumos"[1]. Era anul 753 de la întemeierea Romei, care devine anul 1 al erei creştine, calcul pe care l-a făcut Sfântul Dionisie Exiguul, de loc din Dobrogea.

Timpul, locul şi felul în care S-a născut Domnul Hristos îl aflăm din Sfintele Scripturi, din Biblie, care este „Cartea Cărţilor". Proorocul Miheia, care a trăit cu peste 700 de ani înainte de venirea lui Hristos, zice în proorocia lui: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei"(Miheia 5, 1).

Şi celelalte fapte mântuitoare sunt cuprinse în Sfânta Scriptură. Rolul ei în viaţa sprituală a omenirii este unic. Biblia ocupă un loc de excepție în viaţa omenirii, este „Cartea prin excelenţă, Cartea Cărţilor, Cartea Sfântă, Sfânta Scriptură, Cartea vieţii, Cartea luminii, Cartea mântuirii, Cartea înţelepciunii eterne, Cartea inspirată de Dumnezeu"[2].

Spune același autor că „Biblia este mărturia revelaţiei divine în momentele ei istorice, cartea peste care nu se poate trece fără interes, cea mai monumentală operă din care ştim, cunoaştem şi conclude că Dumnezeu a vorbit oamenilor"[3].

Sfânta Scriptură a avut şi are un rol deosebit şi pentru neamul nostru românesc. Noul Testament de la Alba Iulia din 1648 şi Biblia de la Bucureşti din 1688, pe lângă faptul că au avut un rol duhovnicesc de execepţie, au avut şi din punct de vedere cultural şi lingvistic o valoare însemnată. Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, vorbind despre Noul Testament de la 1648, scria: „Limba Bibliei pentru un popor numai odată se poate face; dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceia aşa zicând în însăşi fiinţa sa; atunci următorii n-au de a face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit pînă în veacurile lor"[4].

Şi nu numai pentru poporul nostru are Sfânta Scriptură un rol deosebit, ci pentru toate popoarele lumii. Părintele Ilarion Felea zice: „Biblia renaşte, civilizează şi înalţă popoarele. Statele Unite ale Americii sunt formate din colonişti plecaţi din Europa cu Biblia în mână. Cartea aceasta a transformat milioane de oameni, a vărsat în inimile lor energii morale, care în puţine veacuri au ridicat Statele Unite la o civilizație fără precedent în istoria omenirii"[5]. Din Sfânta Scriptură ne hrănim spiritual, luăm cunoştinţă de învăţătura Domnului Hristos, care S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Nici o altă carte nu a cucerit admiraţia şi elogiile pe care le-a cucerit Sfânta Scriptură. Pe bună dreptate se subliniază faptul că „s-au scris nenumărate poezii frumoase, dar poezia psalmilor e neîntrecută; s-au scris multe cărţi de filosofie, dar cărţile de înţelepciune ale Bibliei sunt neîntrecute; s-au scris biografii alese, dar Evangheliile sunt neîntrecute"[6].

 

Iubiţi credincioşi,

Experienţa duhovnicească a multora ne face şi pe noi să realizăm cât de importantă este citirea Sfintelor Scripturi şi punerea lor în practică. Un credincios i-a cerut Sfântului Antonie cel Mare un program de viaţă creştină, iar el i-a zis: „Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă"[7]. Aşadar, în tot ce facem să avem mărturie din Sfânta Scriptură.

Sfântul Vasile cel Mare zice: „Fiecăruia îi este de lipsă a se învăţa din Scriptură cele ce sunt de trebuință spre întărirea credinţei"[8]. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „Apărare mare împotriva păcatelor este citirea Scripturilor, iară mare pierzare este neştiinţa acestora. Din neştiinţa Scripturilor s-au introdus eresurile, s-a început viaţa neînfrânată, şi toate cele de jos cu cele de sus s-au amestecat"[9].

În vremurile mai apropiate de noi, Sfântul Serafim de Sarov ne mărturiseşte: „Eu, smeritul Serafim, cercetez zilnic Evanghelia. Lunea citesc pe Sfântul Matei de la început la sfârşit, marţea, pe Sfântul Marcu, miercurea pe Sfântul Luca; joia, pe Sfântul Ioan; celelalte zile le împart între Faptele Apostolilor şi Epistolele Apostolilor. Şi nu las să treacă nici o zi fără să citesc şi tălcuiri de la sfinţi. Prin aceasta nu numai sufletul, ci şi trupul meu se bucură şi se umple de viață, căci stau de vorbă cu Domnul. Păstrez în minte viaţa şi pătimirea Lui, slăvind zi şi noapte pe Mântuitorul meu şi aducându-I mulţumire pentru toate milele Sale, pe care le revarsă asupra oamenilor şi asupra mea nevrednicul"[10].

Citirea Sfintelor Evanghelii este necesară, iar cuvintele citite trebuie studiate până ce ele „devin substanța sufletului nostru; numai atunci va deveni posibilă împlinirea constantă şi dreaptă a poruncilor Evangheliei, aşa cum cere Domnul... Domnul vine în inima celui ce-I împlinește poruncile, și El face din această inimă un templu și o casă a lui Dumnezeu și El se arată în acest templu"[11].

Sfânta Scriptură rămâne cea mai importantă carte din lume. Ea este tipărită în milioane de exemplare și-n toate limbile. Dacă pentru cei secularizați are doar o importanță culturală, pentru noi are, întâi de toate, o importanță duhovnicească, are rolul de a ne schimba sufletește pentru că e cuvântul revelat de Dumnezeu.

Unul dintre traducătorii ei în limba română din vremurile moderne este Gala Galaction. Acesta constata că, pe vremea lui, Biblia este prea puțin citită: „Dacă îngerii Domnului ar voi să facă printre noi un control de sărbători și să cerceteze – pentru informarea noastră – câți români vor citi câteva pagini din Sfânta Evanghelie: rezultatul ar înveseli adâncurile iadului și pe toți cei ce sălășluiesc în ele! Cartea cea mai puțin răspândită și cea mai puțin citită, la noi, în vremea de față, este Biblia. Cum am putea să ne închipuim, în mediul și-n casele noastre...: tata sau bunicul, stând, cu Biblia deschisă, sub lumina lămpii și citind celor ce fac roată în jurul lui Evanghelia Nașterii Mântuitorului!..."[12].

Am vrea să credem că actualmente lucrurile stau mai bine. Diortositorul Ediției Jubiliare a Sfintei Scripturi, Mitropolitul Bartolomeu Anania, referindu-se la Biblie zice: „Biblia e Cartea care cuprinde Cărțile. Biblia, așadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelență, singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice Bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni și prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărți"[13].

 

Iubiți frați și surori,

Și-n vremurile moderne Sfânta Scriptură are puterea de a converti sufletele oamenilor la Dumnezeu. Inginerul Gheorghe Marinescu, om credincios, are o discuție cu un respectabil om de știință. Acesta, văzând Biblia pe masa inginerului, s-a mirat că-și mai pierde vremea cu o asemenea lectură. Inginerul, la rândul său, l-a rugat ca măcar din curiozitate să citească această Carte. Rezultatul? Peste vreo două luni omul de știință s-a convertit[14].

Scriitorul Dostoievski, fiind întemnițat și în drum spre Siberia, a primit de la niște femei credincioase o Evanghelie, singura carte admisă în penitenciar. În anii săi de încarcerare a studiat cu mult interes această Carte, care l-a impresionat profund și n-a mai părăsit-o toată viața. Pe lângă faptul că i-a marcat toate operele, această Carte a fost singura avere pe care a lăsat-o fiului său cu două ore înainte de moarte[15].

Exemple am mai putea da multe, dar considerăm că sunt de ajuns. Am plecat de la faptul că atunci când magii erau interesați de locul nașterii Domnului Hristos, cărturarii poporului au găsit răspunsul în Sfânta Scriptură. La cele mai importante întrebări ce frământă omenirea și astăzi, răspunsurile le găsim în Cartea Sfântă. Aici aflăm cine ne-a creat, care-i rostul nostru pe pământ și care-i ținta finală. Anul care se încheie, pe lângă faptul că, urmare a hotărârii Sfântului Sinod, a fost dedicat Satului românesc, în același timp, ne-a adus aminte de doi mari patriarhi care au tradus, tipărit și iubit Scripturile: Patriarhul Nicodim Munteanu și Patriarhul Iustin Moisescu.

De aceea, cu insistență, vă sfătuim ca în toată casa de creștin să existe Sfânta Scriptură și zilnic să citim măcar un capitol, două, din Sfânta Carte, cu predilecție din Noul Testament. Urarea pe care v-o facem este inspirată din colindele noastre: „Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun. / Dar nu uita când ești voios, / Creștine să fii bun!"[16].

Vă urăm din tot sufletul ca sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți cu bucurie și la toate mesele să fie inimi vesele!

 

Întru mulți ani!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Profesor Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 50.

[2] Ilarion V. Felea, Religia Iubirii, Editura „Diecezană", Arad, 1946, p. 347.

[3] Ibidem, p. 361.

[4] Biblia lui Şaguna, Sibiu, 1856, p. VI-VII.

[5] Ilarion V. Felea, Religia Iubirii, p. 361.

[6] Ibidem, p. 347.

[7] Patericul, Alba Iulia, 1990, p.8.

[8] Biblia, Sibiu, 1858, p. XX.

[9] Ibidem.

[10] Cf. Anthony Coniaris, Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe, Ed. Sofia, Bucureşti, 2011, p. 199.

[11] Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile Ospăţului, Editura Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, 1996, p. 11

[12] Gala Galaction, Ziua Domnului, EIBMBOR, Bucureşti, 1958, p. 321.

[13] Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, Biblia, EIBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 7.

[14] Ilarion Felea, Religia Iubirii, p. 358.

[15] Pr. Ştefan Dobra, Dostoievski. Viaţa şi opera, în Revista „Fântâna Darurilor", ianuarie 1938, Bucureşti, p. 21.

[16] Ioan Brie, Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 74.

separator
© 2024 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.