"Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu-Cuvântul."

Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2019 - ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

Mitropolitul Andrei: „Astăzi Proorociile şi toate Scripturile..."

Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului 2019

†ANDREI

Din harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului,

Har, pace şi bucurie de la Mesia Hristos, Cel născut în iesle jos,

iar de la noi binecuvântare

„Astăzi Proorociile şi toate Scripturile ... "

Iubiţi fraţi şi surori,

Când magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, la cumpăna dintre ere, şi întrebau insistent unde este „regele Iudeilor, Cel ce S-a născut!" (Matei 2, 2), cărturarii poporului au găsit răspunsul în Sfintele Scripturi: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel»" (Matei 2, 6).

Acest adevăr vestit de Sfintele Scripturi l-au preluat şi colindele noastre: „Astăzi proorociile şi toate scripturile / Despre Mesia Hristos, toate s-au plinit frumos"[1]. Era anul 753 de la întemeierea Romei, care devine anul 1 al erei creştine, calcul pe care l-a făcut Sfântul Dionisie Exiguul, de loc din Dobrogea.

Timpul, locul şi felul în care S-a născut Domnul Hristos îl aflăm din Sfintele Scripturi, din Biblie, care este „Cartea Cărţilor". Proorocul Miheia, care a trăit cu peste 700 de ani înainte de venirea lui Hristos, zice în proorocia lui: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei"(Miheia 5, 1).

Şi celelalte fapte mântuitoare sunt cuprinse în Sfânta Scriptură. Rolul ei în viaţa sprituală a omenirii este unic. Biblia ocupă un loc de excepție în viaţa omenirii, este „Cartea prin excelenţă, Cartea Cărţilor, Cartea Sfântă, Sfânta Scriptură, Cartea vieţii, Cartea luminii, Cartea mântuirii, Cartea înţelepciunii eterne, Cartea inspirată de Dumnezeu"[2].

Spune același autor că „Biblia este mărturia revelaţiei divine în momentele ei istorice, cartea peste care nu se poate trece fără interes, cea mai monumentală operă din care ştim, cunoaştem şi conclude că Dumnezeu a vorbit oamenilor"[3].

Sfânta Scriptură a avut şi are un rol deosebit şi pentru neamul nostru românesc. Noul Testament de la Alba Iulia din 1648 şi Biblia de la Bucureşti din 1688, pe lângă faptul că au avut un rol duhovnicesc de execepţie, au avut şi din punct de vedere cultural şi lingvistic o valoare însemnată. Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna, vorbind despre Noul Testament de la 1648, scria: „Limba Bibliei pentru un popor numai odată se poate face; dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceia aşa zicând în însăşi fiinţa sa; atunci următorii n-au de a face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit pînă în veacurile lor"[4].

Şi nu numai pentru poporul nostru are Sfânta Scriptură un rol deosebit, ci pentru toate popoarele lumii. Părintele Ilarion Felea zice: „Biblia renaşte, civilizează şi înalţă popoarele. Statele Unite ale Americii sunt formate din colonişti plecaţi din Europa cu Biblia în mână. Cartea aceasta a transformat milioane de oameni, a vărsat în inimile lor energii morale, care în puţine veacuri au ridicat Statele Unite la o civilizație fără precedent în istoria omenirii"[5]. Din Sfânta Scriptură ne hrănim spiritual, luăm cunoştinţă de învăţătura Domnului Hristos, care S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Nici o altă carte nu a cucerit admiraţia şi elogiile pe care le-a cucerit Sfânta Scriptură. Pe bună dreptate se subliniază faptul că „s-au scris nenumărate poezii frumoase, dar poezia psalmilor e neîntrecută; s-au scris multe cărţi de filosofie, dar cărţile de înţelepciune ale Bibliei sunt neîntrecute; s-au scris biografii alese, dar Evangheliile sunt neîntrecute"[6].

Iubiţi credincioşi,

Experienţa duhovnicească a multora ne face şi pe noi să realizăm cât de importantă este citirea Sfintelor Scripturi şi punerea lor în practică. Un credincios i-a cerut Sfântului Antonie cel Mare un program de viaţă creştină, iar el i-a zis: „Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă"[7]. Aşadar, în tot ce facem să avem mărturie din Sfânta Scriptură.

Sfântul Vasile cel Mare zice: „Fiecăruia îi este de lipsă a se învăţa din Scriptură cele ce sunt de trebuință spre întărirea credinţei"[8]. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „Apărare mare împotriva păcatelor este citirea Scripturilor, iară mare pierzare este neştiinţa acestora. Din neştiinţa Scripturilor s-au introdus eresurile, s-a început viaţa neînfrânată, şi toate cele de jos cu cele de sus s-au amestecat"[9].

În vremurile mai apropiate de noi, Sfântul Serafim de Sarov ne mărturiseşte: „Eu, smeritul Serafim, cercetez zilnic Evanghelia. Lunea citesc pe Sfântul Matei de la început la sfârşit, marţea, pe Sfântul Marcu, miercurea pe Sfântul Luca; joia, pe Sfântul Ioan; celelalte zile le împart între Faptele Apostolilor şi Epistolele Apostolilor. Şi nu las să treacă nici o zi fără să citesc şi tălcuiri de la sfinţi. Prin aceasta nu numai sufletul, ci şi trupul meu se bucură şi se umple de viață, căci stau de vorbă cu Domnul. Păstrez în minte viaţa şi pătimirea Lui, slăvind zi şi noapte pe Mântuitorul meu şi aducându-I mulţumire pentru toate milele Sale, pe care le revarsă asupra oamenilor şi asupra mea nevrednicul"[10].

Citirea Sfintelor Evanghelii este necesară, iar cuvintele citite trebuie studiate până ce ele „devin substanța sufletului nostru; numai atunci va deveni posibilă împlinirea constantă şi dreaptă a poruncilor Evangheliei, aşa cum cere Domnul... Domnul vine în inima celui ce-I împlinește poruncile, și El face din această inimă un templu și o casă a lui Dumnezeu și El se arată în acest templu"[11].

Sfânta Scriptură rămâne cea mai importantă carte din lume. Ea este tipărită în milioane de exemplare și-n toate limbile. Dacă pentru cei secularizați are doar o importanță culturală, pentru noi are, întâi de toate, o importanță duhovnicească, are rolul de a ne schimba sufletește pentru că e cuvântul revelat de Dumnezeu.

Unul dintre traducătorii ei în limba română din vremurile moderne este Gala Galaction. Acesta constata că, pe vremea lui, Biblia este prea puțin citită: „Dacă îngerii Domnului ar voi să facă printre noi un control de sărbători și să cerceteze – pentru informarea noastră – câți români vor citi câteva pagini din Sfânta Evanghelie: rezultatul ar înveseli adâncurile iadului și pe toți cei ce sălășluiesc în ele! Cartea cea mai puțin răspândită și cea mai puțin citită, la noi, în vremea de față, este Biblia. Cum am putea să ne închipuim, în mediul și-n casele noastre...: tata sau bunicul, stând, cu Biblia deschisă, sub lumina lămpii și citind celor ce fac roată în jurul lui Evanghelia Nașterii Mântuitorului!..."[12].

Am vrea să credem că actualmente lucrurile stau mai bine. Diortositorul Ediției Jubiliare a Sfintei Scripturi, Mitropolitul Bartolomeu Anania, referindu-se la Biblie zice: „Biblia e Cartea care cuprinde Cărțile. Biblia, așadar, e Biblioteca; Biblioteca prin excelență, singură și singulară în dumnezeiasca ei omenitate. Orice Bibliotecă din lume poate avea cuvinte despre Dumnezeu; Biblia e însăși rostirea lui Dumnezeu, anume pentru oameni și prin oameni. Inspirată de Duhul Sfânt, ea e Cartea devenită cărți"[13].

Iubiți frați și surori,

Și-n vremurile moderne Sfânta Scriptură are puterea de a converti sufletele oamenilor la Dumnezeu. Inginerul Gheorghe Marinescu, om credincios, are o discuție cu un respectabil om de știință. Acesta, văzând Biblia pe masa inginerului, s-a mirat că-și mai pierde vremea cu o asemenea lectură. Inginerul, la rândul său, l-a rugat ca măcar din curiozitate să citească această Carte. Rezultatul? Peste vreo două luni omul de știință s-a convertit[14].

Scriitorul Dostoievski, fiind întemnițat și în drum spre Siberia, a primit de la niște femei credincioase o Evanghelie, singura carte admisă în penitenciar. În anii săi de încarcerare a studiat cu mult interes această Carte, care l-a impresionat profund și n-a mai părăsit-o toată viața. Pe lângă faptul că i-a marcat toate operele, această Carte a fost singura avere pe care a lăsat-o fiului său cu două ore înainte de moarte[15].

Exemple am mai putea da multe, dar considerăm că sunt de ajuns. Am plecat de la faptul că atunci când magii erau interesați de locul nașterii Domnului Hristos, cărturarii poporului au găsit răspunsul în Sfânta Scriptură. La cele mai importante întrebări ce frământă omenirea și astăzi, răspunsurile le găsim în Cartea Sfântă. Aici aflăm cine ne-a creat, care-i rostul nostru pe pământ și care-i ținta finală. Anul care se încheie, pe lângă faptul că, urmare a hotărârii Sfântului Sinod, a fost dedicat Satului românesc, în același timp, ne-a adus aminte de doi mari patriarhi care au tradus, tipărit și iubit Scripturile: Patriarhul Nicodim Munteanu și Patriarhul Iustin Moisescu.

De aceea, cu insistență, vă sfătuim ca în toată casa de creștin să existe Sfânta Scriptură și zilnic să citim măcar un capitol, două, din Sfânta Carte, cu predilecție din Noul Testament. Urarea pe care v-o facem este inspirată din colindele noastre: „Acum te las, fii sănătos, / Și vesel de Crăciun. / Dar nu uita când ești voios, / Creștine să fii bun!"[16].

Vă urăm din tot sufletul ca sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei să le petreceți cu bucurie și la toate mesele să fie inimi vesele!

Întru mulți ani!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Profesor Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 50.

[2] Ilarion V. Felea, Religia Iubirii, Editura „Diecezană", Arad, 1946, p. 347.

[3] Ibidem, p. 361.

[4] Biblia lui Şaguna, Sibiu, 1856, p. VI-VII.

[5] Ilarion V. Felea, Religia Iubirii, p. 361.

[6] Ibidem, p. 347.

[7] Patericul, Alba Iulia, 1990, p.8.

[8] Biblia, Sibiu, 1858, p. XX.

[9] Ibidem.

[10] Cf. Anthony Coniaris, Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe, Ed. Sofia, Bucureşti, 2011, p. 199.

[11] Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile Ospăţului, Editura Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, 1996, p. 11

[12] Gala Galaction, Ziua Domnului, EIBMBOR, Bucureşti, 1958, p. 321.

[13] Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, Biblia, EIBMBOR, Bucureşti, 2001, p. 7.

[14] Ilarion Felea, Religia Iubirii, p. 358.

[15] Pr. Ştefan Dobra, Dostoievski. Viaţa şi opera, în Revista „Fântâna Darurilor", ianuarie 1938, Bucureşti, p. 21.

[16] Ioan Brie, Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 74.

Pastorala - ANDREI Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

†ANDREI

Din harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului,

Slujitorilor altarelor, Cinului monahal şi dragilor noştri credincioși,

Urarea ca sărbătoarea Paştilor să le râdă pe faţă şi în inimi

Veșnicia născută la sat s-a mutat și la oraș

„Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică” (Ioan 12, 50).

Anul aceasta a fost dedicat de către Sfântul Sinod satului românesc, în care mulţi dintre noi ne avem rădăcinile. În toată lumea creştină cea mai importantă zi este sărbătoarea Paştilor, dar, în mod special, satul românesc este pătruns până-n străfundul său de bucuria praznicului.

Lucian Blaga ne-a lăsat nouă tuturor o sintagmă, pe care o folosim adesea, chiar dacă nu-i mai menționăm autorul: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”[1]. Şi afirmaţia aceasta o face în poezia „Sufletul satului”: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat / Aici orice gând e mai încet, / şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, / ca şi cum nu ţi-ar bate în piept, / ci adânc în pământ undeva”[2].

Sufletul satului este eminamente creştin. Toate preocupările săteanului au ţinut seamă, şi sperăm că vor mai ține, de învăţătura creştină: „sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, / ca un miros sfios de iarbă tăiată, / ca o cădere de fum din streşini de paie, / ca un joc de iezi pe morminte înalte”[3].

Toți cei ce au avut experiența unei zile de paști la țară au simțit lucrul acesta chiar dacă nu suntem în stare să o exprimăm prin cuvinte. Cei ce au avut darul condeiului au făcut lucrul acesta magistral. De exemplu, George Coșbuc, în poezia „La Paşti” reuşeşte să cuprindă în versuri toată această atmosferă mirifică: „Prin pomi e ciripit şi cânt, / Văzduhu-i plin de-un roşu soare, / Şi sălciile-n albă floare, / E pace-n cer şi pe pământ. / Răsuflul cald al primăverii, / Adus-a zilele-nvierii. / Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale / Şi doi de se-ntâlnesc în cale / Îşi zic: Hristos a înviat! / Şi râde-atâta sărbătoare / Din chipul lor cel ars de soare”[4].

Ţăranul nostru a avut aşezarea lui spirituală, credinţa lui, blândeţea şi bunătatea inimii. „Ţăranii noştri, oricât de săraci ar fi fost, vieţuiau frumos, oricât de modest, un pridvor este cioplit cu har şi-i loc mereu până la unealta cea mai umilă de încrustare a unui semn al frumuseţii … Ţăranul român îmbrăcat, împodobit, fie în zi de lucru sau de sărbătoare este uşor, omenescul din el devine imperial stilizat, dobândeşte o uşurinţă care corespunde seninătăţii sale sufleteşti atât de specifică neamului nostru”[5].

Satul în care ţăranii noştri şi-au dus viaţa pe bună dreptate este numit de domnul Preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, „Esenţa spiritului românesc”[6]. În discursul de intrare în Academie, Liviu Rebreanu afirma că „Ţăranul nu pleacă nici de voie nici de nevoie. El n-are unde să-şi mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un arbore smuls din rădăcini. De aceea, ţăranul e pretutindeni păstrătorul efectiv al teritoriului naţional”[7].

Şi, totuşi, constatăm că dintre urmaşii lui, un număr înspăimântător de mare – înspre cinci milioane –, au plecat pe alte plaiuri pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele. Am dori noi ca mulţi să se întoarcă acasă, dar numai Dumnezeu ştie câţi vor face lucrul acesta.

Nădăjduim că vor fi ducând cu ei credinţa în Hristos Cel înviat din morţi şi Lumina sărbătorii de Paşti luminându-le faţa. Iar dacă suntem obiectivi, observăm cum satele, mai ales cele îndepărtate de oraş, îmbătrânesc şi se împuţinează numeric. Mare grijă trebuie să avem de cele ce rămân.

 Iubiţi credincioşi,

Totuşi, vestea Învierii lui Hristos a fost proclamată mai întâi la oraş, iar apoi a pătruns adânc în spiritualitatea satului nostru. Mormântul Domnului este în Ierusalim. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că: „Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, Şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus” (Matei 27, 59-60).

Vestea învierii acolo a fost dată întâi. În zorii zilei de duminică, femeilor mironosiţe, care veniseră la mormânt, îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut” (Matei 28, 5-6).

Şi tot în cetatea Ierusalimului, „fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20, 19).

Marile centre urbane au fost locurile unde a pătruns Evanghelia prima dată. De aici vestea învierii lui Hristos şi credinţa creştină s-a răspândit peste tot. Iar centrele episcopale au fost statornicite tot la oraş. Este adevărat că de aici credinţa creştină a ajuns la sat unde a dat naştere la o spiritualitate profundă şi, în acest context, înţelegem cum „veşnicia s-a născut la sat”[8].

Generaţiile anilor din urmă constată cum centrul preocupărilor spirituale devin oraşele şi cum „veşnicia născută la sat” se mută la oraş. În această situaţie, chiar dacă suntem datori să avem grijă de satele noastre, nu putem neglija oraşele înspre care s-au îndreptat mulţi dintre credincioşii noştri. Mai mult, în oraşe sunt situate universităţile şi alte instituţii de cultură care trebuie să fie aproape de Domnul Hristos cel înviat din morţi.

Iubiţi fraţi şi surori,

Acum vom face câteva reflecţii legate de Arhiepiscopia noastră şi de dinamica demografică ce are loc în ea. Mai mult de jumătate din populaţia judeţului Cluj locuieşte în oraşul Cluj-Napoca. În celelalte localităţi avem 415 biserici, iar în Cluj-Napoca 47. Până să ajungă numărul 415 mai trebuiesc construite multe.

În celelalte localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, în afară de Bistriţa, avem 242 de biserici, iar în oraşul Bistriţa 14. Până la numărul necesar mai trebuiesc construite multe, pentru că un sfert din populaţia judeţului locuieşte în oraşul Bistriţa. Să nu uităm că mulţi din cei ce locuiesc în municipiile reşedinţă de judeţ vin de la ţară şi, nădăjduim noi, că aduc cu ei spiritualitatea creştină care are în centrul preocupărilor ei Sfânta sărbătoare a Paştilor.

Aşa stând lucrurile, ne dăm seama că oraşele trebuie să ia în mână steagul credinţei şi să-l ducă înainte. Dacă aşa se va întâmpla, valul vremelniciei nu ne va înghiţi, ci vom fi vrednici de înaintaşii noştri care ne-au lăsat nouă o viaţă spirituală vrednică de admirat.

Dreptmăritori creştini,

În sensul celor spuse, vă reamintesc un exemplu grăitor. Mica cetate Byzantion devine pe vremea Sfântului Împărat Constantin celebra cetate a Constantinopolului. Se spune că planul cetăţii i-ar fi fost inspirat de Mântuitorul Hristos printr-un vis[9]. Oraşul falnic avea biserici minunate. Când s-a sfinţit Catedrala Sfânta Sofia, Împăratul Iustinian a spus: Te-am învins Solomoane!

Pentru Împăratul Constantin, „clădirea bisericilor era principala lui preocupare arhitecturală. Această preocupare nu numai că demonstra că Biserica avea aprobarea oficială, dar şi că ridicarea bisericilor a înlocuit construirea de temple pe care o susţineau împăraţii de odinioară”[10].

Slujbele de la Sfânta Sofia te copleșeau. Ce să spunem de slujba Sfintei Învieri! Cneazul Vladimir al ruşilor s-a încreştinat fiind copleşit de frumuseţea slujbelor de la Sfânta Sofia. Peste 1000 de ani Imperiul Bizantin creştin a ţinut steagul credinţei sus.

L-a pierdut la 29 mai 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de către musulmani. De ce s-a întâmplat lucrul acesta? Ne spune Ghenadie Scholarul că, „înainte de a cădea zidurile cetăţii, căzuse încrederea şi credinţa în Dumnezeu, iar consecinţa acestui fapt a fost părăsirea dumnezeiască: înainte de a se prăbuşi zidurile, noi am pierdut mai întâi straja Lui cea neadormită, care stătea de veghe asupra noastră în vremurile de dinainte, în locul oricărei alte paze”[11].

Iubiţi credincioşi,

Bogata spiritualitate bizantină, cu fastuoasa slujbă a Învierii, am moştenit-o noi românii. De aceea, Nicolae Iorga, în anul 1935, scotea cunoscuta carte „Bizanţ după Bizanţ”. Spiritualitatea aceasta a fost foarte prezentă în mediul rural, dar, mai nou, noi credem că a trecut şi în mediul urban. Şi ca să n-o pierdem niciodată, să ne ferim de greşelile bizantinilor.

Cu talentu-i deosebit sesizează prezenţa ei la ţară Ioan Alexandru: „Sat transilvan, casuţă de pământ / Muşcate la fereastră, busuioc la grindă / Ştergar curat, icoane pe pereţii / Ziua Învierii şi Noaptea de Colindă. / Rusalii, Bobotează şi postul către Paşti / Şi Maica Domnului în plină vară. / Holdele-s coapte, secerători puţini / Viaţa noastră, ţară milenară”[12].

Secerătorii sunt puţini pentru că, din motive obiective, au plecat la muncă pe toate meridianele globului. Dar noi sperăm că li se vor crea locuri de muncă şi măcar parte din ei vor reveni. Oricum nădăjduim că şi acolo unde lucrează duc cu ei frumuseţea sărbătorilor de Paşti din România.

Tuturor credincioşilor noştri, de la oraş şi de la sat, din ţară şi din străinătate, le dorim sărbători pascale cu multe bucurii şi încheiem cu ultima cântare din slujba de Paști: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a Înviat din morţi, cu moarte pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”[13].

 Hristos a Înviat! 

Vă zice din toată fiinţa,

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

[1] Lucian Blaga, Poezii, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966, p. 91.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] George Coşbuc, Poezii, vol. I, Cartea Românească, 1982, p. 180.

[5] Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985, p. 97.

[6] Arhiepiscopia Clujului, Veşnicia s-a născut la sat, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2019, p. 19.

[7] Ibidem, p. 66.

[8] Ibidem,p. 66.

[9] Peter. J. Leithart, În apărarea lui Constantin, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2015, p. 137.

[10] Ibidem, p.  139.

[11] Teodoros Zisis, „Căderea Constantinopolului conform lui Ghenadie Scholarul”, în Tabor, Ianuarie 2016, p. 38.

[12] Ioan Alexandru, Pământ transfigurat, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 168.

[13] Slujba Învierii, EIBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 44.