"Avem astazi nevoie de o credinta simpla. Ea trebuie cautata pretutindeni si preferata oricarei intelepciuni."

Cuvânt la Acatistul Bunei-Vestiri

Câteva amănunte în legătură cu slujba sau rânduiala acatistului.

În primul rând, acatist înseamnă „a sta în picioare”. Este foarte important să cunoaştem că poziția corectă de rugăciune în biserică, publică, dar și la rugăciunea noastră particulară, este în picioare; iar slujba acatistului se şi numeşte aşa: „a sta în picioare”.

Acatistul Bunei-Vestiri este prototipul tuturor acatistelor pe care le cunoaşte Biserica noastră. Este primul acatist care a apărut în istoria Bisericii şi care se păstrează, până astăzi, în cărţile de cult, în Ceaslov şi în Triod. În săptămâna a cincea a Postului Mare cântăm slujba Acatistului Bunei-Vestiri din Triod, atunci când se face denia de vineri. Se pare că ea a fost alcătuită de Sfântul Roman Melodul.

De asemenea, este important să cunoaştem că acest acatist a avut un rol important în ce priveşte destinul Constantinopolului. În 7 august 626, când cetatea Constantinopolului era asediată de perşi şi de avari, lipsind împăratul Heraclie, Patriarhul Serghie i-a adunat pe toţi credincioşii, a scos lemnul Sfintei Cruci, icoana nefăcută a Mântuitorului şi veşmântul Maicii Domnului şi a pornit în procesiune pe străzile cetăţii, astfel încât i-a încurajat pe cetăţeni şi a reuşit să-i îndepărteze pe cei ce doreau să distrugă cetatea. În noaptea aceea, datorită victoriei purtate, toţi credincioşii au participat la slujba acatistului, în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi au cântat slujba acatistului stând în picioare toată noaptea, mulţumind lui Dumnezeu pentru izbând miraculoasă, împăratul fiind plecat cu cei mai buni ostași într-o expediţie militară în Orient. Deci, au reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să îndepărteze pe cei ce vroiau să cotropească cetatea Constantinopolului.

Din punct de vedere duhovnicesc, ne învaţă părintele Macarios Simonopetritul că slujba acatistului trebuie să o rostim mai ales atunci când suntem asediaţi, fiecare în parte, de păcate, de patimi. Este foarte folositoare slujba acatistului în ce ne priveşte, mai ales atunci când suntem în ispită, în păcat sau în patimi, considerând că ea ajută ca asediul diavolului să fie îndepărtat. Maica Domnului este în stare să facă acest lucru...!

Pe de altă parte, trebuie să reţinem şi următorul aspect: atunci, în 626, când cetatea Constantinopolului era asediată şi împăratul lipsea, dimpreună cu cei mai buni ostaşi, Patriarhul a fost cel care a mobilizat pe toţi cetăţenii cetăţii şi a reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, să-i îndepărteze pe cei ce vroiau să cotropească cetatea. Această caracteristică, a rămas în profilul genetic al grecilor. Statul elen nu este laic, este un stat ortodox, iar vidul legislativ, sincopele din conducerea ţării și neputinţa celor care conduc destinele ţării, întotdeauna sunt asumate de Biserică și gestionate responsabil de mitropoliţi. Biserica greacă are un arhiepiscop, care este întâistătătorul sau primatul Bisericii, iar ceilalţi episcopi sunt mitropoliţi, fiecare cu mitropolia sau eparhia lui. Până astăzi, episcopii, respectiv mitropoliţii, au cuvântul cel mai greu de spus în ce priveşte destinul societăţii elene, nu numai al Bisericii. Conjugate, puterea seculară şi cea a Bisericii, pot reuşi să ducă la limanul mântuirii un popor, dar şi să îl ajute în devenirea lui socială, care este, de asemenea, important. Dacă vom citi atent cartea Apocalipsei, vom vedea că Dumnezeu ne judecă şi în calitate de popor şi de neam. Este foarte important să existe simbioză între puterea seculară şi cea bisericească. Altfel, dacă există dezbinare între puterea seculară şi puterea bisericească, riscăm nu numai asedierea, ci pieirea. Exemplul la îndemână este momentul 626, august, 7, al cetății Constantinopolului. Atunci când puterea seculară şi cea bisericească nu au mai fost în armonie, Constantinopolul şi Imperiul Bizantin au căzut, rămânând doar memoria lui până astăzi, iar puterea bisericească, respectiv Patriarhia Ecumenică și Patriarhul din Constantinopol sunt cele mai asuprite identități sociale şi bisericești din Turcia. Creştinii sunt prigoniţi până astăzi în Turcia, iar patriarhul trăieşte sub teroarea fricii, pentru că au fost multe atentate la viaţa lui.

Aşadar, referindu-ne la viaţa duhovnicească, atunci când suntem asediaţi de ispite, de păcate și de patimi, trebuie neapărat să o chemăm pe Maica Domnului în ajutor prin slujba imnului acatist. Iar în ce priveşte ţara şi neamul nostru, tot pe Maica Domnului să o chemăm în ajutor, ca să-i unească pe oameni sub o singură ocârmuire, cea a lui Dumnezeu. Aşa să fie!

Arhim. Dumitru Cobzaru

Iisus Hristos – Icoana împlinirii umanului!

Nașterea Domnului Iisus Hristos la „plinirea vremii” reprezintă recosiderarea potențialului uman, de a deveni „asemenea lui Dumnezeu”!

Colindul românesc învață că „strămoșii iară, prin Sfânta Fecioară, s-au înnoit”! Ceea ce înseamnă că, datorită ei, există șansa izbăvirii, dar și a înnoirii, a regenerării...!

Această însușire a Maicii Domnului trebuie să devină un deziderat pentru orice creștin adevărat. Responsabilitatea umană trebuie să se răsfrângă asupra întregului Adam. Maica Domnului este rezultatul generațiilor anterioare ei și în același timp regenerarea arborelui genealogic, și nu mai puțin „începutul mântuirii noastre” a generațiilor de după ea, dacă punem la socoteală timpul, deși ea transcende orice dimensiune limitată.

Revenind la potențialul și idealul creștin, orice om, botezat în numele Sfintei Treimi, trebuie să aibă în vedere împlinirea umanului realizat de Mântuitorul Hristos – Fiul lui Dumnezeu, de Maica Domnului, de Sfinți, și să nu uităm că primii creștini se numeau așa, și, de ce nu, de Monahi, care iau în serios acest deziderat.

Așadar, Praznicele Împărătești, care ne stau în față, Nașterea, Tăierea împrejur și Botezul Domnului, ne redescoperă dimensiunea, dacă vreți „raiul cel închis, (ce) azi iar s-a deschis”, în care, asemenea protopărinților Adam și Eva, trebuie să viem spre a se împlini în noi voia primordială a lui Dumnezeu în ce-l privește pe om, hotărâtă în comuniunea de iubire a Sfintei și de Viață Făcătoarei Treimi: „să facem pe om după Chipul și Asemănarea Noastră!”.

În același timp, și în aceeași măsură, să nu-i uităm pe înaintașii noștri care se înnoiesc prin noi, care cu „suspinuri negrăite” imploră această lucrare; Îl imploră pe Dumnezeu, dar și pe noi, care putem fi șansa regenerării lor.

În același timp, și în aceeași măsură, să nu uităm generațiile de după noi, datori fiind să naștem fii ai lui Dumnezeu, devenind astfel „născători de dumnezeu”; să naștem sfinți; să naștem monahi; să naștem oameni adevărați, așa cum și-I dorește Dumnezeu! Să încercăm uimirea Maicii Domnului, din stihira și acum... a vecerniei Duminicii Sfinților Părinți după trup ai Domnului: „Cum Te-ai semănat și ai rodit întru mine, Împăratul meu și Dumnezeul meu?”, măcar atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului!

În lumina acestor adevăruri eterne, în numele tuturor monahilor și monahiilor din mânăstirile Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, nevoitori în lucrarea mântuirii personale, dar cu responsabilitate pentru generațiile anterioare și cele viitoare, Vă îndemnăm să vă alăturați nouă în rugăciune, în lupta cea duhovnicească, sub aripa Duhului, ca împreună să izbândim, ajungând să cunoaștem și să trăim experiența comuniunii de iubire a Sfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, asemenea Fratelui nostru mai mare, născut în Betleemul Iudeii, Care a așezat făptura omenească de-a dreapta Tatălui...! Iar timpul vieții pământești, atât cât ne-a mai rămas de trăit, să-l facem dar de mare preț Domnului Iisus, asemenea magilor de la Răsărit; bunăvoire față de semenii noștri și rug aprins de iubire pentru Cel de Sus, a Căruia fie slava în veci. Amin!

                                                                             Arhim. Dumitru Cobzaru