|
|
Sfântul Ilie şi apostazia generalizată
Sfântul Ilie a trăit cu 700 de ani înainte de Hristos, pe vremea unui rege rău şi imoral, pe nume Ahab. Ahab s-a căsătorit cu o prinţesă feniciană, Izabela, care venind în Israel a dus cu ea şi cultul zeului Baal, un zeu al cerului, asemănător cu Zeus al grecilor sau cu Jupiter al romanilor. Fără să se fi făcut vreo propagandă anume în favoarea acestui zeu, fără să fie persecutaţi închinătorii la Dumnezeu, poporul evreu s-a dus în masă după acest zeu până la a-l uita aproape complet pe Dumnezeul părinţilor lor. Ilie îşi dădea seama la un moment dat că a rămas singurul prooroc al Lui, în vreme ce de partea cealaltă erau 400 de prooroci ai lui Baal şi 450 ai Astartei, o altă zeiţă feniciană, înrudită cu babiloniana Iştar.
Situaţia aceasta aduce aminte de vremurile apocaliptice, când mulţimi nenumărate de oameni sunt descrise de sfântul Ioan Evanghelistul ca urmând proorocului mincinos, care va merge înaintea fiarei, nu forţate, nu persecutate, ci atrase irezistibil de forţa lui de seducţie. Aduce însă aminte în mod tragic şi de vremurile noastre, când deja vedem atâta lume urmând baalilor moderni ai societăţii de consum, aparent fără să fie în contradicţie cu valorile creştine, dar uitându-le încet-încet. Ceea ce se întâmplă în Occident este revelator, întrucât acolo credinţa nu a fost progonită, cum s-a întâmplat în ţările comuniste, şi totuşi societatea s-a desacralizat şi s-a descreştinat mai mult decât în Est. Dar nici ceea ce se întâmplă la noi de 20 de ani încoace nu este de natură să ne liniştească sau să vestească ceva mai bun.
Avem în faţă imaginea unei umanităţi nu numai înclinate spre apostazie, ci parcă dornice să găsească pretexte de a se îndepărat de Dumnezeu şi a-şi construi o lume fără El. Cazurile recente ale vâlvei stârnite de Codul lui da Vinci sau de Evangehlia lui Iuda au revelat o atracţie nebănuită a omului contemporan înspre negarea Evangheliei şi înspre creditarea unor mituri alternative. Râvna lui Ilie este deci pentru noi toţi ca un îndemn la păstrarea şi întărirea credinţei. Cazul său este revelator şi într-un alt sens: când Ilie se plânge că a rămas singur între păgâni, Dumnezeu îi răspunde: Nu, ci au mai rămas încă 7000 de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal. Peste câteva veacuri avea să vină şi confirmarea lui Hristos: „... Biserica Mea, pe care nici porţile iadului nu o vor birui...”
Fr. Ciprian
|
|
|
PESCUIREA MINUNATĂ
Şi a fost că pe când mulţimea Îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două luntri stând lângă ţărm; iar pescarii, coborâţi din ele, îşi spălau mrejele. Şi urcându Se într’una din luntri, care era a lui Simon, l a rugat s’o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în luntre, din ea învăţa mulţimile.
Iar când a încetat să vorbească i a zis lui Simon: „Du o la adânc şi aruncaţi vă mrejele să pescuiţi”. Şi Simon I a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne am trudit şi n’am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele”. Şi făcând aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi le au făcut semn fârtaţilor lor din cealaltă luntre să vină să le ajute. Şi ei au venit; şi au umplut amândouă luntrile, că mai se afundau.
Şi văzând Simon Petru, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos...”. Că spaimă îl cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, de pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau fârtaţii lui Simon. Şi a zis Iisus către Simon: „Nu te teme; de acum înainte vei pescui oameni”. Şi trăgând ei luntrile la ţărm şi lăsând totul, I au urmat Lui.
( Luca 5, 1 11)
Am fost martori, cu toţii, la una dintre minunile pe care le a făcut Mântuitorul Iisus Hristos pe lacul Ghenizaretului, unde a influenţat pescuitul celor două perechi de fraţi, Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, în aşa măsură încât corăbiile lor, ambele, erau gata să se scufunde. Şi aceasta pentru că au dat ascultare cuvântului Mântuitorului Hristos de a pescui, chiar dacă toată noaptea – aşa cum ne mărturiseşte Sfântul Apostol Petru – n au prins nimic. Noaptea, când era mai prielnic să pescuiască, n au prins nimic dar, la cuvântul Mântuitorului Hristos, au reuşit, în plină zi, să şi umple corăbiile de peşte.
Minunea, însă, are aspect duhovnicesc şi noi trebuie să l căutăm şi să ni l însuşim!
Mântuitorul Hristos l a rugat pe Petru să L primească în corabie, să se depărteze de ţărm, ca de acolo El să predice mulţimilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, de unde s a citit Evanghelia de astăzi, nu ne spune nimic din învăţăturile Mântuitorului Hristos care s au rostit atunci şi care n au fost puţine! Nu ne spune ce a predicat Hristos din corabia lui Petru pe ţărmul lacului Ghenizaret, decât că era mulţime multă care asculta, inclusiv cei care aveau să devină apostoli. Şi la un moment dat oprindu se din predică, Mântuitorul Hristos îi spune lui Petru: „Du o la adânc şi aruncaţi vă mrejele să pescuiţi”. Iar Petru Îi răspunde: „Învăţătorule, toată noaptea ne am trudit şi n’am prins nimic; dar după vorba Ta voi arunca mrejele”, și s a întâmplat minunea!
Aş vrea să fiţi atenţi, deoarece am această conştiinţă că Evanghelia zilei de astăzi ascunde, în fapt, etapele devenirii noastre duhovniceşti!
În primul rând, este vorba de cuvântul lui Hristos care, ascultat fiind de mulţimea ce era de faţă dar şi de Sfântul Apostol Petru, l a determinat pe acesta din urmă, chiar dacă era contrar convingerii și experienței lui, să pescuiască ziua în amiaza mare. Învăţătura Mântuitorului, aş zice eu, neînţeleasă de Sfântul Apostol Petru, dar acceptată de acesta, îl determină să ducă corabia în adânc, să arunce mreaja şi să pescuiască. Deci, prima etapă, în devenirea noastră duhovnicească, este aceea de a da ascultare cuvântului evanghelic de a asculta cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ne spune Sfântul Apostol Pavel despre credinţă că „se dobândeşte prin auz”, deci în primul rând, pentru o credinţă temeinică avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu.
Şi chiar dacă nu înţelegem cuvântul lui Dumnezeu, și trecem la următoarea etapă de care ne vorbeşte Evanghelia de astăzi, să l împlinim. Dacă vom asculta cuvântul lui Dumnezeu şi l vom împlini, se va petrece minunea, şi nu alta decât a pescuirii minunate. Spune Mântuitorul Hristos Apostolilor, la un moment dat: „Nu voi M’aţi ales pe Mine, ci Eu v’am ales pe voi” (In. 15, 16). Aceasta se va întâmpla dacă vom asculta cuvântul lui Dumnezeu şi l vom împlini pe el. Vom fi pescuiţi de Însuşi Iisus Hristos şi înainte de a L alege noi, ne va alege El! Iar, dincolo de acest aspect al pescuirii minunate există şi un aspect material, pentru că, aşa cum aţi auzit, s a pescuit mulţime mare de peşte încât s au umplut două corăbii, gata să se scufunde. Apostolii Îl întreabă la un moment dat pe Mântuitorul Hristos: „Doamne, noi am lăsat toate, şi familie, şi casă şi averi, ...pe toate le am lăsat şi Ţi am urmat Ţie”, iar Hristos le răspunde: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să şi fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine; iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică” (Mc. 10, 28 30). Deci această minune are şi un aspect material. De altfel, ne spune Evanghelia: „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Mt. 6, 33).
A treia etapă a devenirii noastre duhovniceşti o deslușim în momentul în care Sfântul Apostol Petru a căzut la picioarele lui Iisus, cuprins fiind de spaimă şi I a spus: „Ieşi de la mine Doamne, că sunt om păcătos…”! Dar alta era realitatea! Momentul în care el a căzut la picioarele lui Hristos, în smerenia recunoaşterii neputinţei sale şi a păcătoşeniei sale, de fapt Sfântul Apostol Petru şi a arătat disponibilitatea maximă faţă de Dumnezeu! Disponibilitate maximă faţă de Mântuitorul Hristos, de cuvântul Lui dumnezeiesc, de chemarea Lui, de lucrarea Lui, de „pescuirea” Lui. De aceea, îi răspunde Hristos: „Nu te teme”, și continuă: „de acum înainte vei pescui oameni”. Şi aici, la urma urmei, este cel mai important moment în devenirea noastră duhovnicească, aşa cum a fost pentru Sfântul Apostol Petru. Sfântului Apostol Petru i s a descoperit în acel moment planul dumnezeiesc în ceea ce l priveşte, misiunea pe care Dumnezeu i a încredinţat o încă înainte de veci. În momentul în care Sfântul Apostol Petru şi a arătat disponibilitatea maximă, s a descoperit pe sine cu adevărat în ceea ce are de făcut, pentru ce a fost adus din nefiinţă la fiinţă în această lume. Rostul lui nu era numai acela de a pescui peşte şi de a şi întreţine familia, ci, dincolo de acest aspect material, el avea o misiune din partea lui Dumnezeu pe care şi o regăseşte în acest moment crucial din viaţa lui, acela de a deveni, de a fi pescar de oameni. Şi ne spune Sfânta Evanghelie încheind că, după ce au tras corăbiile la ţărm au lăsat totul, corăbiile, peştele care, cel puţin pentru acel moment, era o comoară pentru sărăcia lor; fiii lui Zevedeu şi au lăsat tatăl, Petru şi a lăsat familia, pentru că era căsătorit, după cum prea bine ştim, au lăsat totul şi L au urmat pe Hristos.
Iubiţi credincioşi, am zis că acest parcurs al Sfântului Apostol Petru din Evanghelia de astăzi nu este altceva decât înfăţişarea etapelor devenirii noastre. Este foarte important să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu! Este mai important să l împlinim şi, dacă l împlinim, atunci se va întâmpla o minune importantă în viaţa noastră şi anume aceea: vom fi aleşi înainte de a L alege noi, vom fi câştigaţi de Dumnezeu înainte de a L câştiga noi pe El. Şi după această minune, în smerenie, vom reuşi să ne deschidem maxim către Dumnezeu şi vom descoperi ceea ce căutăm o viaţă întreagă. Ni se va răspunde la întrebări existenţiale pe care ni le punem adesea: Pentru ce m am născut? De ce am venit pe această lume? Ce caut eu aici? Ce rost am eu pe pământ? Dar, ca să ţi se răspundă la aceste întrebări existenţiale, este neapărat necesar să parcurgi cele trei etape de care v am vorbit. Ni se tâlcuieşte permanent din Sfintele Scripturi şi niciodată nu se sfârşeşte şi n am ajuns la capăt şi înţelegerea noastră este limitată. Ne străduim, după putere, să împlinim cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuie să l împlinim în aşa măsură încât să ajungem la ceea ce a ajuns Sfântul Apostol Petru, la o disponibilitate maximă, la o deschidere, la o dăruire totală. Şi doar în acel moment ni se va răspunde la întrebările noastre: Ce rost avem noi pe pământ? De ce am fost aduşi din nefiinţă la fiinţă? Cu siguranţă că nu ni se va răspunde la fel! Sfântului Apostol Petru i s a răspuns: „de acum înainte vei pescui oameni”! Şi asta a devenit: pescar de oameni! Dacă citim Faptele Apostolilor, vom afla că în ziua Cincizecimii, la cuvântul Sfântului Apostol Petru, la predica lui, după pogorârea Duhului Sfânt, s au botezat ca la trei mii de suflete. Doar atât şi ne vom da seama că într adevăr cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos a devenit realitate: Sfântul Apostol Petru a devenit pescar de oameni. Ori, în ceea ce ne priveşte, ni se va răspunde fiecăruia dintre noi personal și personalizat ce rost avem noi pe acest pământ şi ce rost are viaţa noastră? Altfel, poate niciodată nu vom afla ce căutăm noi aici. Vom rămâne la nivel terestru şi toată viaţa noastră vom căuta să ne hrănim pe noi şi pe cei apropiaţi ai noştri cu pâine şi cu peşte şi viaţa noastră se va sfârşi într un gri, într o umbră care, cu siguranţă ne va însoţi şi dincolo din această lume. Și dacă vom afla pentru ce am fost aduşi la viaţă şi de ce în acest context istoric, spune Evanghelia ce se va întâmpla cu noi: vom lăsa totul, absolut totul, pentru că nimic nu mai are valoare decât voia lui Dumnezeu cu noi, şi I vom urma lui Hristos. Amin!
Arhim. Dumitru Cobzaru |
