|
|
"Cel ce primeşte cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu, primeşte pe Dumnezeu-Cuvântul."
|
|
Lumina
-
Ce e mai importantat: să faci bine sau să nu faci rău?
A face binele este important! Să nu faci răul este important! Să devii bun este cel mai important! Ori dacă faci binele vei ajunge bun, doar dacă nu faci răul nu e sigur...!
-
Cum ajungem să-i iubim pe cei ce ne fac rău?
Recunoscând că, de fapt, ei sunt cei mai mari binefăcători ai noştri...!În devenirea monahală se recomandă viaţa de obşte, înaintea celei idioritmice sau pustniceşti. Unul din motivele experimentate este acela că în obşte te descoperi pe tine însuţi aşa cum eşti în realitate. Convieţuirea presupune tăierea voii personale care scoate la iveală adevărata ta personalitate. Astfel, cel ce este „în formare”, nu de puţine ori, trebuie să facă „ascultări” imposibile sau fără logică. Reacţia imediată, dacă nu reuşeşte să se controleze, descoperă patimile lăuntrice, ţinute în frâu sau ascunse foarte bine, cum ar fi: mândria, mânia, lenea, invidia… Dar, şi fără să fii pus la „încercare”, viaţa de obşte, prin aceea că membrii comunităţii sunt caractere diferite, te „radiografiază” sau îţi pune diagnosticul adevărat. Luând seama la tine însuţi, cu străduinţă şi rugăciune, cu ajutorul duhovnicului şi nu mai puţin a celor care îţi fac rău, vei reuşi să devii om şi, de ce nu, sfânt!
Dacă aşa stau lucrurile în viaţa monahală, nu cu totul diferit stau în cea lumească! Omul este prin definiţie fiinţă comunitară, cel care se exclude comunităţii şi comuniunii nu se mai poate numi om şi te poţi aştepta de la el la cei mai rău!
Din experienţă cunoaştem că răul făcut de cel de lângă tine, intenţionat sau nu, dacă este gestionat duhovniceşte,devine favorabil ţie, astfel încât îţi poate determina, cu voia şi ştirea Domnului, traiectoria vieţii în direcţia dorită şi care te defineşte!
Arhim. Dumitru Cobzaru |
|
|
|
14 septembrie – Ziua Crucii
Numim ziua de 14 septembrie a Crucii, deşi a Crucii e şi Duminica a treia din Postul Mare, şi Vinerea Pătimirilor, chiar fiecare vineri de peste an şi fiecare zi în care se săvârşeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Dacă Părinţii spun că Hristos se găseşte în stare permanentă de jertfă, atunci fiecare clipă a timpului este un moment al Crucii şi nu se poate respira şi trăi fără această realitate. În fapt, nu se poate respira şi trăi fără Dumnezeu, pentru că realitatea Crucii înseamnă prezenţa reală şi dinamică a lui Dumnezeu care se revelează în chip văzut prin Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat!...
Problematica pragmatică sau practică a timpului Sfintei Cruci rămâne însuşirea acestei realităţi. Noi oscilăm între cele două cruci din preajma Crucii lui Hristos, adică între smerenie şi hulă, între starea tâlharului pocăit şi a celui răzvrătit!... Una te mântuie, te salvează, iar cealaltă te osândeşte!... Cea care te îndumnezeieşte este doar Crucea Domnului!...
Ziua de azi ne cheamă, nu numai la asumarea crucii vieţii noastre care duce la mântuire ci, mai ales la identificarea cu idealul creştin care cere şi promite îndumnezeirea. Aici descoperim adevărata valoare a Crucii, adică identificarea absolută a Mântuitorului Hristos cu Jertfa de pe Cruce! De aceea ne adresăm Crucii în rugăciuni, imne şi acatiste ca Domnului, pentru că El S-a identificat total în Jerfa de pe Cruce şi rămâne în această stare spre mântuirea neamului omenesc!
Arhim. Dumitru Cobzaru |
|
|
|
