Română 
5 luni–  Sfânta Treime
Sfânta Treime
Sfânta Treime

Credinţa în Preasfânta Treime este învăţătura principală a Bisericii Ortodoxe. Ea a fost descoperită în Sfânta Scriptură, mai ales a Noului Testament şi formulată apoi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, în Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan (381), pe care îl mărturisim în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie, la Botez şi la alte slujbe. În Simbolul credinţei, mărturisim că noi credem „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului…, şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii…, şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit…”În formularea acestei învăţături, Sfinţii Părinţi au pornit de la cele descoperite în Sfânta Scriptură referitor la Sfânta Treime sau la Persoanele Acesteia. În Vechiul Testament găsim unele texte care mărturisesc despre cele trei Persoane ale Dumnezeirii. Înainte de a-l crea pe Adam, Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”(Facere 1, 26), iar înainte de alungarea primilor oameni din Rai, a spus: „Iată că Adam s-a făcut ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Facere 3, 22). De asemenea, la amestecarea limbilor celor ce voiau să construiască Turnul Babel, Dumnezeu a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Facere 11, 7). La stejarul din Mamvri, Preasfânta Treime S-a arătat, lui Avraam, sub chipul a trei Îngeri (Facere 18), iar în cântarea întreită a îngerilor din jurul Tronului dumnezeiesc, din vedenia lui Isaia se zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot” (Isaia 6, 3), adică se repetă „Sfânt” de trei ori. În Noul Testament cele trei Persoane ale Preasfintei Treimi se descoperă în mod vădit. La Buna Vestire, arhanghelul îi spune Sfintei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). La Botezului Domnului, când Fiul lui Dumnezeu Se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel, iar Tatăl mărturiseşte din cer, zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit” (Matei 3, 16-17). Sfânta Treime este mărturisită atunci când Mântuitorul Hristos îi trimite pe ucenici la propovăduire, zicându-le: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Învăţătura despre Sfânta Treime era propovăduită şi de către Sfinţii Apostoli. Sfântul Ioan Evanghelistul spune lămurit: „Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Aceştia Una sunt” (1 Ioan 5, 7), iar Sfântul Apostol Pavel, îi binecuvintează pe corinteni prin cuvintele: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Sfinţii Părinţi şi teologii Bisericii au explicat, în scrierile lor, învăţătura creştină ortodoxă despre Sfânta Treime: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut din veci din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din veci din Tatăl. În Bisericile Ortodoxe locale praznicul Preasfintei Treimi este legat, prin tradiţie, de sărbătoarea Cincizecimii (ca în Biserica Rusă) sau de Lunea Pogorârii Sfântului Duh (mai ales în Bisericile greacă şi română). Este sărbătoarea în care aducem în mod deosebit laude şi cântări duhovniceşti Persoanelor Preasfintei Treimi, pentru că toată lucrarea liturgică şi sfinţitoare a Bisericii Ortodoxe se săvârşeşte în numele şi spre slava Preasfintei Treimi. De aceea, se cuvine să mărturisim întotdeauna pe Sfânta Treime: pe Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să o preamărim şi să I ne închinăm Ei, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Cel ce toate le-ai făcut prin Fiul, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care pe Tatăl am cunoscut şi prin Care Duhul Sfânt a venit în lume; Sfinte fără de moarte, Duhule Mângâietor, Cel ce din Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Treime Sfântă, slavă Ţie!”.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
6 marți–  Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sf. Cuv. Visarion
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat

Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, originar din Cappadocia, a intrat în monahism la vârsta de 20 de ani, în Mănăstirea lui Dalmat. Timp de zece ani s-a îngrijit de grădina mănăstirii în ascultare, smerenie şi linişte, fiind învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. După câţiva ani, când a murit egumenul, Ilarion a plecat la Mănăstirea Cataron, de unde a fost chemat şi numit egumen al Mănăstirii Dalmaţilor. A fost ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul și a suferit din cauza împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), care l-a supus la chinuri şi l-a închis în mai multe mănăstiri. Eliberat de împăratul Mihail Travlu (820-829), a suferit din nou în timpul fiului acestuia, Teofil (829-842), fiind trimis în exil în insula Afusia. A revenit în mănăstirea sa abia după anul 843, unde a vieţuit până la plecarea sa la Domnul, la vârsta de 70 de ani.

Sf. Cuv. Visarion
Sf. Cuv. Visarion

Marele între părinți Visarion s-a născut și a crescut în Egipt. Din tinerețe a iubit pe Hristos și a răsărit în inima lui lumina darului lui Dumnezeu. Și s-a păzit curat de toată întinăciunea păcatului, nepătându-și haina cea duhovnicească, pe care a luat-o de la Sfântul Botez. Și cercetând sfintele locuri de la Ierusalim, a văzut pe Cuviosul Gherasim, care-și petrecea viața în pustiul Iordanului, și căruia îi slujea un leu. Asemenea văzând și pe mulți alți părinți care viețuiau acolo prin felurite locuri și care străluceau în fapte bune și, vorbind cu dânșii, a câștigat mult folos sufletului său. Iar după ce s-a întors la locul de unde a plecat, și-a dobândit ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul. Și împărțindu-și săracilor și mănăstirilor averea rămasă de la părinți, s-a lepădat de lume și s-a făcut monah. Și s-a asemănat lui Moise, că precum Moise a prefăcut de demult în pustie apele cele amare întru dulceață cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel și Cuviosul Visarion a îndulcit amărăciunea apei de mare, prin rugăciune și prin însemnarea sfintei cruci, ca să adape pe ucenicul lui cel slăbit de sete. Cuviosul Visarion s-a asemănat și lui Isus al lui Navi, căci precum acela biruind oarecând pe amorei, a oprit soarele în calea sa, tot așa a făcut și acesta, căci mergând el cu ucenicul la alt stareț, se apropia soarele spre apus și calea era încă depărtată; deci Sfântul Visarion s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Rogu-mă Ție, Doamne, poruncește ca să stea soarele până ce voi merge la robul tău”. Și așa s-a făcut, că n-a apus soarele până ce a sosit cuviosul la acel stareț. Cuviosul a fost asemenea și cu Sfântul Proroc Ilie, pentru că în vreme de secetă, ploaie îndestulată a pogorât din cer pe pământ, și aceasta nu s-a făcut o dată sau de două ori, ci de mai multe ori. El se asemăna încă și cu prorocul Elisei, căci precum acela a trecut apele Iordanului, despărțindu-le cu cojocul lui Ilie, tot așa și acesta, cu rugăciunile sale, a întărit firea apelor sub picioarele sale și umbla pe deasupra apelor ca pe uscat. Odată, un frate din schit a căzut într-o greșeală și preotul îi poruncea lui să iasă afară din biserică, ca unul ce nu era vrednic să fie împreună cu frații în soborul bisericesc. Iar Cuviosul Visarion, sculându-se, a ieșit și el împreună cu cel ce greșise, zicând: „Și eu am greșit!”. Într-acest fel a fost smerenia acestui sfânt părinte.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
7 miercuri–  Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei
Sf. Mc. Zenaida
Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei
Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei

Sfântul Sfințit Mucenic Teodot († 303) a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. El a fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284-305), episcopul a fost pârât că a îngropat trupurile unor martire și a fost condamnat la moarte. Creștinii au luat trupul martirului și l-au îngropat. Aflând despre acest lucru, prefectul a ordonat soldaților să-i aresteze pe toți creștinii și să-i tortureze. Viața lui este arătată în 18 mai când au pătimit cele șapte fecioare ale căror moaște le-a îngropat. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot este însă amintit și la 7 iunie pentru că în această zi a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.

Sf. Mc. Zenaida
Sf. Mc. Zenaida

Sf. Muceniță Zenaida (Zenais) din Cezareea Palestinei s-a născut în 284, s-a învrednicit de facerea de minuni și a primit moarte martirică.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
8 joi–  Sf. Mc. Nicandru și Marcian
Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat
Sf. Mc. Nicandru și Marcian
Sf. Mc. Nicandru și Marcian

Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi îşi îndeplineau slujirea ostăşească în cetatea Durostorum, astăzi Silistra, pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). În anul 298, cezarul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, arestându-i şi persecutându-i până la moarte. Când a venit Maximian Galeriu în cetăţile de la Dunăre, Sfinţii ostaşi Nicandru şi Marcian au mărturisit împreună cu alţi trei ostaşi, Pasicrat, Valention, Isihie şi cu veteranul Iuliu că sunt creştini, fiind aruncaţi în închisoare din porunca împăratului. Au fost cercetaţi, îndemnaţi şi apoi siliţi să se lepede de Hristos. Dar ei, nevrând să se lepede de Mântuitorul, au fost bătuţi şi chinuiţi în felurite chipuri. Au rămas statornici în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, iar împăratul Maximian Galeriu, văzând că nu-i poate îndupleca să se închine zeilor, a poruncit să li se taie capetele Sfinţilor Nicandru şi Marcian în 8 iunie, primind astfel de la Hristos cununa muceniciei.

Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat
Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat

Sfântul Mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos de la păgânul împărat Lichinie, în cetatea Eracliei, unde era voievod. Vremea sfârşitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună şi zi se cinsteşte aducerea cinstitelor lui moaşte din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui. Pentru că aşa i-a zis el lui Uar, slugii sale, care a privit la pătimirea sa şi a scris-o pe aceea: „Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpânirea strămoşilor mei”. Acest sfânt și pătimirea lui cea scrisă pe larg este pusă în ziua de opt februarie. Iar noi să pomenim aici o minune care s-a făcut de icoana lui şi pentru care Sfântul Anastasie Sinaitul şi Sfântul Ioan Damaschin ne încredinţează. Acea minune a fost astfel: departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de paşi, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Şi când au luat saracinii locul acela în stăpânirea lor şi au început a locui acolo, mulţi dintre dânşii au intrat în biserica mucenicului şi au întinat-o cu toate necurăţiile, pentru că au băgat în ea dobitoacele lor, femeile şi copiii şi făceau acolo multe păcate trupeşti spurcate şi urâte. Şi acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare, şezând mulţi saracini şi vorbind în biserica aceea, unul dintre dânşii a luat un arc şi o săgeată şi, încordând arcul, a săgetat în acel chip şi a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi văzând saracinii această minune, s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea şi îşi săvârşeau necurăţiile după obiceiul lor cel spurcat. Şi erau cei ce locuiau acolo douăzeci de saracini, fiecare având femeile şi copiii lor, şi în puţine zile toţi au pierit cu moarte amară, fiind loviţi fără de veste. Iar cei ce locuiau afară din biserică, toţi au rămas sănătoşi în acea vreme. Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoană, că a văzut-o el însuşi şi era pe ea semnul sângelui ce cursese din rană. Această minune a fost spre înfricoşarea saracinilor necredincioşi, iar nouă credincioşilor spre învăţătură, ca să ştim că suntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni şi lucrează minunat darul Dumnezeului nostru.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
9 vineri–  Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei
Sf. Mc. Nicandru și Marcian
Sf. Mc. Nicandru și Marcian

Biserica Ortodoxă cinstește în fiecare an în data de 9 iunie pe Sfântul Chiril al Alexandriei. Născut în anul 370, în Alexandria Egiptului, provenea dintr-o familie cu bune calități educaționale, fapt ce va influența considerabil râvna sa. Sfântul Chiril a beneficiat și de ajutorul duhovnicesc-moral al unchiului său, patriarhul Teofil al Alexandriei. Alături de acesta a participat la Sinodul din anul 403, cunoscut sub numele de ,,Sinodul de la Stejar”, acolo unde Sfântul Ioan Gură de Aur a fost depus din treapta ierarhică din motive politice. După un timp, în anul 412, a devenit patriarh al Alexandriei. Lucrurile s-au precipitat în anul 428 când Nestorie, patriarhul Constantinopolului, a răspândit erezia că în Mântuitorul Iisus Hristos sunt două persoane distincte (una umană și cealaltă divină), având concluzia că Maica Domnului nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu (Teotokos), ci cel mult Născătoare de om. A avut loc o corespondență între cei doi ierarhi, care s-a încheiat însă fără efect. Ca umare a răspândirii ereziei nestoriene, a avut loc un sinod local la Roma, unde a fost condamnată învățătura lui Nestorie și aprobată cea a Sfântului Chiril. În anul 431 a avut loc la Efes Sinodul al III-lea Sinod Ecumenic, care, sub conducerea Sfântului Chiril, a confirmat credința ortodoxă proclamându-se termenul de Teotokos – cuvânt ce susține Preacinstirea Maicii Domnului. Prin aceast termen se arată că Cel ce S-a născut din ea este Fiul lui Dumnezeu ca om, nu un om deosebit de Fiul lui Dumnezeu. Deranjat de decizia acestui sinod și de faptul că nu a participat la lucrările lui, patriarhul Ioan al Antiohiei (429-441) a convocat un sinod local în care a fost excomunicat Patriarhul Chiril. Împăratul Teodosie al II-lea (408-450) a luat o măsură debusolantă hotărând depunerea din treaptă atât a lui Chiril, cât și a lui Nestorie. În anul 433 însă, cumpănind mai bine situația, Ioan al Antiohiei a acceptat doar condamnarea lui Nestorie. În anul 444 Sfântul Chiril s-a mutat la viața veșnică alături de Dumnezeu, pe care a încercat să Îl facă cunoscut tuturor oamenilor. Lucrările de bază ale Sfântului se regăsesc în marea lor parte în nu mai puțin de 10 volume din Patrologia Greacă. În limba română, în colecția Părinți și Scriitori Bisericești, prin aportul și traducerea consistentă a părintelui profesor Dumitru Stăniloae, textele Sfântului Chiril au ajuns cunoscute și la noi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
10 sâmbătă–  Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh
Sf. Mc. Alexandru și Antonina
Sf. Sfințit Mc. Timotei, episcopul Prusei
Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh

Comemorarea liturgică a Praznicului Cincizecimii se încheie astăzi. La fel ca și celelalte sărbători mari și Praznicul Pogorârii Sfântului Duh are o perioadă de după-prăznuire, numită odovanie. Odovanie se numește sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătoririi unui praznic împărătesc. Începând de prin secolul al IV-lea, Biserica a stabilit obiceiul ca praznicele împărătești și chiar ale unor sfinți să fie sărbătorite într-un chip mai deosebit. De aceea, pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, aceste sărbători sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare, numit pre-serbare sau înainte-prăznuire, iar după ziua stabilită a sărbătorii să fie și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Ziua cea dintâi a înainte-serbării este începutul sărbătoririi, iar ultima zi a după-serbării se numește, cu un termen slavon, odovania (otdania), adică sfârșitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii. În toată perioada pre-serbării și a după-serbării, pe lângă slujba sfinților pomeniți în zilele respective, se adaugă și cântări, rugăciuni și lecturi în legătură cu praznicul respectiv. În ziua odovaniei praznicului, slujba se săvârșește aproape la fel ca în prima zi a praznicului. Durata pre-serbării și a după-serbării praznicelor împărătești variază după importanța și poziția pe care o au în cadrul anului bisericesc, așa cum ne arată Mineiele, Triodul și Penticostarul.

Sf. Mc. Alexandru și Antonina
Sf. Mc. Alexandru și Antonina

Sfinții Mucenici Alexandru și Antonina (303-305) erau originari din satul Cordam. În timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian, Sfânta Antonina a fost prinsă și adusă spre judecată în fața prefectului Festus. Cu toate că a fost supusă supliciilor, sfânta a refuzat să se lepede de credința dreaptă și să jertfească idolilor, drept urmare a fost trimisă la o casă de desfrâu. Sfântul Alexandru, militar în armata împăratului Dioclețian, a mers la casa de desfrâu și i-a dat Sfintei Antonina hainele sale. Astfel, îmbrăcată în haine militare a reușit să fugă din aceea casă. Pentru această faptă, Sfântul Alexandru a fost pedepsit și supus la numeroase chinuri. Auzind Sfânta Antonina de suferințele la care este supus Sfântul Alexandru, a venit la prefectul Festus și l-a înfruntat cu mult curaj. În cele din urmă, cei doi sfinți au suferit moarte martirică prin foc.

Sf. Sfințit Mc. Timotei, episcopul Prusei
Sf. Sfințit Mc. Timotei, episcopul Prusei

Sfântul Timotei a fost chiriarh în orașul Prusia (azi Brussa, Turcia). Pentru activitatea sa pastorală și misionară deosebită Dumnezeu l-a învrednicit, încă din viață, cu darul facerii de minuni. Urcat pe tron în anul 361, împăratul Iulian Apostatul (361 – 363) a declanșat o puternică persecuție împotriva creștinilor, supunând supliciilor pe cei care nu aduceau jertfă idolilor. În această perioadă Sfântul Timotei a apărat dreapta credință și a refuzat să se supună poruncii împăratului, fapt pentru care a fost întemnițat. La scurt timp, pentru că era vizitat de creștini pe care îi întărea în credință, a fost decapitat din porunca împăratului Iulian Apostatul, suferind astfel moarte martirică.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
11 duminică–  Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților)
Sf. Ap. Bartolomeu
Sf. Ap. Barnaba
Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților)
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților)

În această zi, Duminica întâi după Rusalii, prăznuim praznicul Tuturor Sfinților, celor de pretutindeni, din toată lumea, din Asia, Libia și Europa, de la Miazănoapte și de la Miazăzi. Dumnezeieștii noștri Părinți au așezat să prăznuim, după Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea de azi, ca și cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli niște lucruri atât de mari, încât a sfințit și a înțelepțit pe cei de un aluat cu noi și, așezându-i din nou în locul cetei aceleia îngerești căzute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adică, prin mucenicie și sânge, iar pe alții prin trăire și viață virtuoasă, Duhul Sfânt săvârșind, astfel, fapte mai presus de fire. Sfântul Duh S-a pogorât în chipul focului, ca unul ce are, în firea Lui, înclinarea de la ceea ce este mai sus spre ceea ce este mai jos; iar țărâna, cu firea ei înclinată spre cele de jos, adică frământătura noastră, este ridicată la cele cerești. Cu puțin mai înainte, trupul luat și îndumnezeit de Dumnezeu-Cuvântul a fost înălțat și a șezut de-a dreapta slavei părintești; iar acum, după făgăduință, îi atrage la Sine pe toți cei ce vor, așa cum ne arată lucrarea mântuitoare a Dumnezeu-Cuvântului și rostul cel mai din urmă al venirii Sale în trup, printre noi, și al iconomiei. Într-acest fel deci, așa prăznuim sărbătoarea Tuturor Sfinților. În al doilea rând, prăznuind această sărbătoare, noi cinstim și pe mulți alții, care, deși au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desăvârșită, totuși, din cine știe ce pricină, ori poate din pricina unor împrejurări lumești, au rămas neștiuți de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt mulți care au viețuit după voia lui Hristos, și în India, în Egipt, în Arabia, în Mesopotamia, în Frigia, în părțile de sus ale Mării Negre, cum și în tot Apusul, până chiar și în insulele britanilor și, pe scurt grăind, în Răsărit și în Apus, a căror cinstire nu era ușor de făcut, după cum se cuvine și după obiceiul Bisericii, din pricina mulțimii lor. Deci, pentru ca să primim și ajutorul acelora, al tuturor care au bine-plăcut lui Dumnezeu, în orice parte a pământului, iar, pe de altă parte, și pentru Sfinții care se vor adăuga mai târziu, dumnezeieștii Părinți au așezat să prăznuim praznicul Tuturor Sfinților, care cuprinde în sine pe toți cei dintâi și pe toți cei de mai târziu, pe cei cunoscuți și pe cei necunoscuți, pe care Duhul Sfânt, sălășluindu-Se întru ei, i-a sfințit. În al treilea rând, prăznuirile Sfinților, ce se fac în fiecare zi în parte, trebuiau adunate într-o singură zi spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos și că toți s-au găsit pe aceeași cale a virtuții, și astfel s-au încununat după vrednicie, ca niște slujitori ai unui singur Dumnezeu. Ei au alcătuit Biserica, împlinind lumea cea de sus și încurajându-ne și pe noi a ne sârgui să ducem cu toată râvna aceeași luptă, care este deosebită și de mai multe feluri, potrivit cu puterea fiecăruia. Să se mai știe că acum prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu dăruiri de bine, a sfințit: sufletele cele prea înalte și sfințite, adică cele nouă cete, pe strămoși și patriarhi, pe prooroci și pe sfinții apostoli, pe mucenici și ierarhi, pe sfinții mărturisitori și pe cuvioșii mucenici, pe cuvioși, pe drepți și pe toată ceata sfintelor femei și pe toți ceilalți Sfinți necunoscuți, împreună cu care să fie și cei ce se vor adăuga în viitor.

Dar, mai presus de toți și între toți și cu toți Sfinții, pe Sfânta Sfinților, pe Preasfânta și cea fără de asemănare mai mărită decât cetele îngerești, pe Doamna și Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria.

Sf. Ap. Bartolomeu
Sf. Ap. Bartolomeu

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. Este pomenit în Evangheliile sinoptice și în Faptele Apostolilor, iar prăznuirea lui se face la data de 11 iunie (împreună cu Sfântul Apostol Barnaba) și în 25 august (mutarea moaștelor sale). După Pogorârea Duhului Sfânt, Bartolomeu a propovăduit în Asia împreună cu Apostolul Filip, cu sora lui Filip, Mariana și cu Apostolul Ioan. În Hierapolis, împreună cu Apostolul Filip, a fost crucificat cu capul în jos pentru că a omorât un șarpe uriaș pe care oamenii îl adorau și pentru că a vindecat mulți bolnavi prin rugăciunile sale. Sfântul Bartolomeu a fost dat jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur pentru că oamenii au crezut că Dumnezeu îi judecă, însă Sfântul Filip murise deja. A mers apoi în India, a tradus Evanghelia după Matei și a vindecat-o pe fiica regelui Armeniei, fapt pentru care a suferit moarte martirică din cauza invidiei fratelui regelui. Creștinii i-au îngropat trupul, însă datorită minunilor care se întâmplau lângă sfintele moaște, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara unde Episcopul Agaton – care-l cunoscuse într-o vedenie în somn – l-a înmormântat într-o biserică. Ulterior, moaștele sale au fost transferate la Roma.

Sf. Ap. Barnaba
Sf. Ap. Barnaba

Sfântul Apostol Barnaba a fost unul din cei șaptezeci de ucenici și însoțitorul Sfântului Apostol Pavel în unele din călătoriile sale misionare. Este pomenit în mai multe rânduri în Faptele Apostolilor și în două din epistolele Sfântului Apostol Pavel - Galateni și II Corinteni. Barnaba s-a născut într-o familie bogată din tribul lui Levi. Cel care avea să devină mai târziu unul din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului a studiat cu Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel) sub îndrumarea lui Gamaliel. La naștere a primi numele de Iosif, dar Apostolii îl strigau Barnaba (fiul consolării) pentru că avea darul de a alina sufletele oamenilor. Sfântul Barnaba a fost, probabil, primul care a propovăduit în Roma și Milano. El a fost martirizat de către evrei în insula Cipru și a fost înmormântat de către Sfântul Marcu. Mulți bolnavi și-au găsit vindecarea la mormântul lui, al cărui loc a rămas necunoscut până la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, în anul 451, când Sfântul i-a apărut Arhiepiscopului Anthemius în vis, dezvăluindu-i locul.

Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei

Sf. Ier. Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină. Atât în vremea războiului ruso-japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mondial (1914-1917), Sfântul s-a oferit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia. În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirurgia infecțiilor septice, în care prezenta pentru prima dată informații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești. În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor. După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și manifesta public credința ortodoxă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă; doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hirotonia în preot, în anul 1921. În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent. La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închisorile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat. Fiecare operație începea și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: „Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor”. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961. Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așezate în Catedrala „Sfânta Treime” din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate. În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
12 luni–  Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Athonitul
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Athonitul
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare și Petru Athonitul

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. După ce a stat o vreme într-o mănăstire din părţile Tebaidei, a plecat în pustie, unde a stat 60 de ani fără să vadă faţă de om. L-a găsit aici Sfântul Cuvios Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, dorind să cunoască şi să scrie viaţa pustnicilor. Onufrie i-a spus că a găsit în pustie pacea inimii, bucuriile rupte din bucuria cerească, rugăciunea fierbinte şi că a trăit din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Sfântul Onufrie a murit când încă era la el Pafnutie.

După ce acesta l-a îngropat, îndată coliba s-a prăbuşit, smochinul s-a uscat şi apa izvorului a secat.


Astăzi pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru Athonitul, care, după ce a fost rob la arabi, a ajuns în Muntele Athos, unde, la îndemnul Maicii Domnului, a locuit într-o peşteră. Se hrănea cu ierburile care creşteau în jurul locaşului, iar mai târziu un înger îi aducea hrană la 40 de zile. A biruit multe ispite de la diavol, iar după ce a trecut la cele veşnice, trupul său a fost binecuvântat de Dumnezeu cu neputrezirea.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
13 marți–  Sf. Mc. Achilina
Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
Sf. Mc. Achilina
Sf. Mc. Achilina

Sfânta Muceniță Achilina s-a născut într-o familie creștină în orașul Biblos, Fenicia (în prezent, Jubail) așezat pe coasta de est a Mării Mediterane. A primit botezul creștin de la episcopul orașului, pe nume Evtalie. La un an de la naștere tatăl, Evtolmie, a trecut la cele veșnice, fiind crescută în dreapta credință doar de mama ei. În timpul persecuției pornite de către Împăratul Dioclețian, în anul 303, Sfânta Achilina refuză să aducă jertfă idolilor și propovăduiește dreapta credință, fapt pentru care a fost prinsă și adusă înaintea prefectului Volusian spre a fi judecată. Fiind statornică în credință și refuzând să se lepede de Hristos, sfânta a fost supusă supliciilor și în cele din urmă a suferit moarte martirică prin decapitare.

Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru
Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru

Preacuviosul Trifilie, în tinerețe, a studiat dreptul și profesând pentru o perioadă avocatura, în orașul Berit din Fenicia, și-a câștigat un renume în aceea perioadă. A fost ucenic al Sfântului Spiridon al Trimitundei. După ce a fost ales episcop al Levcosiei a participat la Sinodul de la Sardica în anul 347, unde a susținut dreapta credință, luând apărarea Sfântului Atanasie cel Mare. Sfântul Trifilie a trecut la cele veșnice în anul 370.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
14 miercuri–  Sf. Proroc Elisei
Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Sf. Proroc Elisei
Sf. Proroc Elisei

Sfântul Proroc Elisei a fost fiul lui Șafat, un bogat proprietar de pământ din Abel-Mehola, din nordul Israelului. Chemarea profetică a lui Elisei s-a făcut din poruncă divină: Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să-l ungă pe acesta profet în locul său. Astfel, Sfântul a mers la Elisei care se afla, împreună cu tatăl său, la câmp și a trecut pe lângă acesta, aruncându-i mantia. Atunci a lăsat Elisei boii și a alergat după Sfântul Ilie cerându-i voie să meargă să își ia rămas bun de la părinți și apoi va veni după el, lucru care s-a și întâmplat (III Regi cap. 17). Sfântul Proroc Elisei a fost martor înălțării la cer într-un car de foc a profetului Ilie. După despărțirea prin răpirea la cer a profetului Ilie, învățătorul său, Elisei a cercetat școlile prorocești din Ierihon și Betel spre a se încredința de râvna lor religioasă și a le lua în grija sa. Apoi, o perioadă a stat în muntele Carmel. Reîntorcându-se în Samaria și-a desfășurat activitatea profetică timp de 50 de ani, săvârșind multe minuni: astfel, a îndulcit apele la Ierihon (IV Regi. II, 19, 22), prin rugăciunile sale a înviat un copil (IV Regi IV, 34), de asemenea un ofițer sirian, Neeman, este vindecat de lepră de către profetul Elisei, care îi cere să se scalde de șapte ori în Iordan (IV Regi cap. V). Sfântul Proroc Elisei s-a mutat la Domnul în anul 840 î.Hr. fiind îngropat în Samaria, la Sevastopoli.

Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Sf. Ier. Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

Sfântul Metodie s-a născut în insula Sicilia din părinți binecredincioși, primind o educație aleasă.

La maturitate și-a vândut averea moștenită de la părinți, o parte a împărțit-o săracilor, iar cu restul de bani a ridicat o mănăstire în insula Chios (Marea Egee), dedicându-se slujirii lui Dumnezeu.

Pentru viața sa curată, Patriarhul Nichifor l-a chemat la Constantinopol ca slujitor la Patriarhie și ajutor al său. Acesta l-a însoțit pe patriarhul Nichifor în două exiluri în timpul persecuției iconoclaste a împăratului Leon Armeanul (813-820). În anul 817 a fost trimis la Roma ca reprezentant oficial al patriarhului. În timpul domniei împăratului iconoclast Mihail Balbul (820-829), după moartea patriarhului Nichifor, a fost întemnițat timp de 9 ani pentru că a apărat cultul sfintelor icoane, fiind eli-berat în anul 830, apoi în timpul împăratului Teofil (829 – 842) a fost exilat, reîntorcându-se după moartea acestuia, în anul 842. A fost numit Patriarh al Constantinopolului în timpul împărătesei Teodora, care a pus și capăt ereziei iconoclaste. În timpul păstoririi sale ca patriarh a fost restabilit cultul sfintelor icoane și s-a stabilit sărbătoarea Ortodoxiei în prima Duminică a Postului Mare.

A trecut la cele veșnice în anul 846, 14 iunie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
15 joi–  Sf. Proroc Amos
Sf. Mc. Isihie
Fericitul Augustin
Fericitul Ieronim
Sf. Proroc Amos
Sf. Proroc Amos

Sfântul Proroc Amos este unul din cei 12 profeți „mici” și a trăit în secolul al VIII-lea î.Hr.

S-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zabulon, în apropiere de Betleem, și a prorocit timp de 50 de ani. El a fost păstor de vite în satul său, ducând o existență simplă. În afara păstoritului, Amos se mai ocupa și de culegerea sicomorelor, sicomorul fiind un arbore de dimensiuni mari care produce fructe asemenea smochinelor. Numele său înseamnă, în limba ebraică, „povară”, „sarcină”.

Și-a început activitatea de proroc în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea (793-753 î.Hr.) și a activat cu precădere în cadrul Regatului de Nord, denumit în Sfânta Scriptură Israel. În anul 922, evreii se scindaseră în două regate: cel de Nord, denumit Israel, și cel de Sud, denumit Iuda. Acest fapt survenise ca un efect al domniei abuzive instaurate de Roboam, fiul regelui Solomon. Amos era originar din Regatul de Sud, dar a fost trimis să propovăduiască în două centre idolești importante ale Regatului de Nord: Bethel și Samaria. Profetul a fost nevoit să înfrunte o rezistență aspră atât a ierarhiei politice, cât și a celei religioase, din cele două orașe. Astfel, a fost izgonit la un moment dat de Amasia, căpetenia slujitorilor idolilor. Amos propovăduia credința în Dumnezeul adevărat și critica fățiș închinarea la idoli, însă nu s-a oprit aici. A profețit inclusiv căderea Regatului de Nord sub stăpânire asiriană, lucru care a deranjat enorm. În cele din urmă, în jurul anului 787 î.Hr., Amos a fost ucis de fiul falsului preot Amasia, care l-a lovit fără milă cu un toiag în cap. Nu este întâmplătoare această respingere a profeților și chiar martirizarea lor. Știm că majoritatea au murit pentru adevăr.

Fericitul Ieronim specifică acest lucru într-una dintre epistolele sale: „Ce păcat că, iată, medicul care îl tratează pe cel bolnav (…) este privit ca un dușman tocmai de către acesta din urmă! Însă așa este rânduiala lucrurilor. Adevărul are uneori un gust amar și nu este deloc pe placul răufăcătorilor. (…) Amos se vede alungat din Samaria (cf. Amos 7:12-13). De ce oare? De bună seamă, în acest caz, ca și în multe altele, pentru că el este chirurgul duhovnicesc, care taie și dă la o parte părțile afectate de păcat și îi îndeamnă pe oameni la pocăință. Sfântul Apostol Pavel întreabă: Am ajuns deci vrăjmașul vostru spunându-vă adevărul? (Gal. 4, 16)”.

Sf. Mc. Isihie
Sf. Mc. Isihie

Sfântul Mucenic Isihie a fost ostaș creștin și făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staționată în orașul Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraților Dioclețian (285-305) și Maximian Galeriu. Acest Sfânt mucenic a pătimit împreună cu alți cinci: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian și Iuliu veteranul. Sfinții Pasicrat și Valentin au primit moarte martirică la 24 aprilie, iar Sfântul Iuliu veteranul la 27 mai. În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-și aducă aminte de el când va sosi în fața Domnului, căci curând va urma și el aceeași soartă. Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat pe acest curajos ostaș al lui Hristos, amintindu-i de făgăduințele făcute de către Domnul către cei ce vor răbda până la sfârșit.

Sfântul Isihie a primit cununa muceniciei în 15 iunie.

Fericitul Augustin
Fericitul Augustin

Fericitul Augustin s-a născut în 13 noiembrie 354 în orașul Tagaste din Numidia (Africa de Nord), într-o familie modestă. Tatăl său, Patriciu, a fost păgân. Monica, mama lui, a fost creștină din naștere.

Fericitul Augustin a studiat științele vremii. La 24 aprilie (în Sâmbăta cea Mare), anul 387, a primit sfântul botez. În anul următor a stat la Cartagina la prietenul său, avocatul creștin Inochentie, apoi s-a retras la țară unde a rămas trei ani la ferma unui prieten al său din Cassiciacum. După ce și-a dăruit toată averea bisericii din Targaste, a înființat la Ipone (Hippo) o mănăstire de călugări și una de călugărițe. Aceasta din urmă, pusă sub cârmuirea duhovnicească a sorei sale, cu același fel de viață monahală. „Regulile” Fericitului Augustin au avut o mare influență asupra monahismului din apus. La cererea credincioșilor, bătrânul episcop Valeriu l-a hirotonit preot în anul 391. În anul 395, a fost sfințit episcop și rânduit ca ajutor al lui Valeriu. Din anul 396, a rămas singur episcop al Iponiei, până la 28 august, când a trecut la cele veșnice. În anul 410, Alaric, regele vizigoților a jefuit Roma. Păgânii au pus această nefericită întâmplare pe seama creștinilor. Atunci Augustin a scris însemnata lucrare „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu). Fericitul Augustin s-a mutat la Domnul la 28 august 430. În anul 486, Papa Fulgentiu i-a adus moaștele în Sardinia; în secolul al VII-lea, Liuprand, regele longobarzilor le-a mutat în Biserica Sfântul Petru din Pavia (Italia). La 25 octombrie 1842, Papa Grigore al XVI-lea a dăruit o parte din ele episcopiei catolice din Alger.

Fericitul Ieronim
Fericitul Ieronim

Fericitul Ieronim s-a născut în anul 347, în orășelul Stridon, aproape de Acvileia. La Roma, a învățat greaca și latina, arta vorbirii și filosofia. A primit botezul la vârsta de 20 de ani, din mâinile papei Liberios. La Treveri, în Galia, a descoperit viața mănăstirească. La Roma a început învățătura Scripturii și a cunoscut catacombele romane. A făcut prima călătorie în Răsărit, cercetând mănăsti-rile din Grecia, Tracia, Asia Mică, Cilicia și s-a stabilit în Antiohia. S-a retras apoi în pustia Calsis, din Siria, unde a trăit o perioadă de patru ani de nevoințe ascetice, luptând împotriva patimilor și învățând limba ebraică. Revenind în Antiohia, a primit harul preoției, apoi a făcut o călătorie la Constantinopol, atras de faima cuvântărilor Sfântului Grigorie de Nazianz, unde a stat doi ani. Papa Damasus l-a luat cu ascultarea de a revedea textul Bibliei în limba latină, numită mai târziu, Vulgata. Murind papa, fericitul Ieronim s-a retras în Palestina și s-a stabilit la Betleem, unde a întemeiat trei mănăstiri. A început o perioadă de strădanii cărturărești, care a ținut 30 de ani, alcătuind multe scrisori, îndemnând pe credincioși la o viață curată și păzirea poruncilor Domnului, învățându-i pe călugări arta copierii manuscriselor. A murit la Betleem, în anul 420.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
16 vineri–  Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei
Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei

Sfântul Ierarh Tihon s-a născut în orașul Amatunda (Cipru), din părinți binecredincioși, primind o educație aleasă. La maturitate, Sfântul Memnon, Episcopul Amatundei, l-a hirotonit diacon, apoi după trecerea la Domnul a Sfântului Memnon, Sfântul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului l-a numit episcop al Amatundei. Sfântul Tihon și-a închinat viața lui Dumnezeu desfășurând o impresionantă misiune printre păgâni. A convertit foarte multe persoane la creștinism și a ridicat numeroase lăcașuri de cult în locul templelor păgâne, fapt pentru care Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din timpul vieții pământești. Sfântul Tihon a trecut la cele veșnice în anul 424.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
17 sâmbătă–  Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix
Sf. Mc. Manuil, Savel, Ismail, Inochentie și Felix

Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost trei fraţi din Persia, crescuţi în frică de Dumnezeu de mama lor, care era creştină, cu toate că tatăl lor era păgân. Cei trei tineri, care erau ostaşi, au fost trimişi de Alamundar, împăratul Persiei, în Calcedon, pentru pace, la împăratul Iulian Apostatul (361-363). Au fost primiţi cu cinste, dar, aflând că sunt creştini, păgânul Iulian i-a supus la chinuri, tăindu-le capetele. Când împăratul a poruncit să le fie arse trupurile mucenicilor, s-a făcut cutremur, pământul s-a despicat şi a primit în sine trupurile. După două zile de rugăciuni ale creştinilor, pământul a dat înapoi trupurile, care răspândeau o dulce mireasmă. Mulţi păgâni care fuseseră de faţă la această minune au crezut în Domnul Hristos şi s-au botezat. Trupurile Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail au fost înmormântate de creştini cu cinste şi evlavie. Aflând de uciderea trimişilor săi, împăratul persan l-a biruit pe Iulian, care a şi murit atunci.

Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Şi ieşind din patria lui şi mergând la o peşteră din Apolonia, a aflat pe Inochentie, pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta. Căci ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost pârâţi la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit să fie daţi la chinuri. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi în seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă. Fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi la credinţa în Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rugin.

Apoi, fiind osândiţi la moarte, li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
18 duminică–  Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români)
Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul
Sf. Cuv. Erasm
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români)
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români)
Biserica Ortodoxă Română a rânduit, prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1992, ca în a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt să fie cinstiţi toţi sfinţii români. „Pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi, pe cei care au fost canonizaţi şi trecuţi în calendar şi pe cei care nu sunt trecuţi în calendar şi care au pătimit în închisorile comuniste luptând pentru păstrarea credinţei ortodoxe”.

Cel mai tânăr, Sfânta Filofteia, 7 decembrie – 12 ani. De origine vlahă, Sfânta Filofteia a suferit moarte martirică. A fost ucisă de tatăl ei pentru că împărţea mâncarea săracilor. Moaştele Sfintei Filofteia se află la Curtea de Argeş, fiind aduse în vremea domniei lui Radu (Negru) Vodă.

Cel mai vârstnic, Sfântul Atanasie Todoran, 12 noiembrie – 104 ani. A fost martirizat la vârsta de 104 ani de către generalul Bukov, trimis de Curtea de la Viena. La 12 noiembrie 1763, binecredinciosul mucenic Atanasie a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, ,,pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”.

Primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, 11 aprilie – 1950. S-a născut și a crescut în București, a avut 3 frați, a înființat la Râmnic o tipografie „Kallinik Rîmnik” pe care a donat-o ulterior Consiliului Municipal al orașului Râmnicu Vâlcea, a ctitorit Schitul Frăsinei, unde a rânduit regula de viețuire atonită, a ridicat în total 7 biserici și 3 paraclise, a cerut clerului să scrie și să vorbească doar în limba română, a fost un iubitor al literaturii, a scris versuri, o cronică, istoria Mănăstirii Cernica și îndreptare duhovnicești. Pentru că nu a adunat pe parcursul vieții averi, testamentul Sfântului Calinic a cuprins doar cărți.

Cel mai recent sfânt canonizat, Sfântul Ierarh Dionisie, 17 septembrie – 2018. Ultimul român care a făcut pasul din istorie în sinaxare este Sfântul Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail. Sfântul Sinod a hotărât canonizarea lui în Anul Centenarului Marii Uniri. Episcopul Dionisie reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român. La numai 15 ani, în data de 28 noiembrie 1883, a intrat în obştea Mănăstirii Suruceni, în 1908 a fost ales starețul mănăstirii, 80% dintre membrii Sfatului Țării din Basarabia îl aveau ca povățuitor și duhovnic, în 1918 a fost hirotonit episcop, trecând la cele veșnice în 1943.

Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a 12 preoți și călugări pentru anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie. Printre numele anunțate se regăsesc Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie și Arhimandritul Gherasim Iscu.

Sfinţi români poligloţi, Sfinții Neagoe Basarab și Andrei Șaguna, 26 septembrie și 30 noiembrie – șase limbi străine. Sfântul Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești în perioada 1512 – 1521, cunoștea româna (limba maternă), slavona, greaca, latina, turca, germana, maghiara. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, știa româna (limba maternă), maghiara, germana, greaca, slavona, sârba și franceza. Părintele Gherasim Iscu, propus spre canonizare în anul 2025, ştia şapte limbi străine.

Primii martiri atestaţi pe teritoriul României, Sfinții Epictet și Astion, 8 iulie. Au suferit moarte martirică în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (244-311), la 8 iulie 290. Sunt cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi de izvoarele hagiografice. Actul martiric închinat lor ni s-a păstrat doar într-o copie târzie din sec. al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht. A fost publicat în anul 1615 de învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629).

Sfântul trecut la cele veşnice cel mai recent, Sf. Ioan Iacob de la Neamț, 5 august – 1960.

Om de rugăciune, dar şi poet, Sfântul Ioan Iacob este un reprezentant important al Ortodoxiei, atât la nivel naţional cât şi internaţional. A trăit 47 de ani, intens, cu un dor nestins după Dumnezeu, dintre care 27 i-a petrecut în monahism. A trecut la cele veșnice în anul 1960. Ocrotitor al bibliotecarilor, primul sfânt român din calendarul Bisericii Ierusalimului, sfânt poet, stareţ al Schitului românesc de la Iordan.

Sfinți reprezentați iconografic în straie populare: Sf. Oprea Nicolae 21 octombrie, Sf. Gheorghe Pelerinul 17 august, Sf. Sava Gotul 17 aprilie, Sf. Mc. Filofteia 7 decembrie, Sf. Martiri Năsăudeni 12 noiembrie, Sf. Ioan Valahul 12 mai.

Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul
Sf. Mc. Leontie, Ipatie și Teodul

Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul au pătimit în Tripolis (Fenicia), în timpul împăratului Vespasian (69-79), din porunca proconsulului Adrian. Leontie era un ostaș creștin, grec de neam. Proconsulul a trimis în Tripolis mai mulți soldați cu tribunul Ipatie și cu Teodul ca până la sosirea sa în Tripolis să-l prindă pe Leontie și să-l poată judeca. În timp ce se aflau pe drum, Leontie le-a ieșit în cale și i-a invitat în casa sa. În cele din urmă, Leontie le-a mărturisit cine este. Prin cuvântul lui Leontie, Ipatie și Teodul au primit învățătura creștină și s-au botezat, iar la sosirea și judecata proconsulului Adrian s-au înfățișat și ei. Toți au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos și au îndurat până la sfârșit chinurile la care au fost supuși, lăudând pe Dumnezeu. Trupul mucenicului Leontie a fost aruncat în afara orașului, însă creștinii din Tripolis l-au îngropat cu cinste.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Cuvios Erasm.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
19 luni–  Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului
Sf. Cuv. Paisie cel Mare
Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului
Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului

Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Apostoli ai lui Hristos. S-a născut în Nazaretul Galileii, din Iosif teslarul – care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria. Mama sa era Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie şi fratele lui Zaharia. Provenea din seminţia lui David şi a lui Solomon. Sfântul Apostol Iuda este unul dintre cei numiţi „fraţii Domnului”, care erau rude apropiate şi crescuseră împreună cu Iisus în aceeaşi casă. Unii erau fiii Dreptului Iosif din prima căsătorie, iar alţii erau fiii fratelui său, Cleopa, deci veri după Lege cu Mântuitorul. Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer, Sfântul Apostol Iuda a propovăduit Evanghelia, mai întâi în Iudeea, în Galileea şi în Samaria, apoi în cetăţile Arabiei, Siriei şi Mesopotamiei şi mai pe urmă în Edesa. A pătimit moarte mucenicească în Armenia. El este scriitorul Epistolei soborniceşti a lui Iuda din Noul Testament.

Sf. Cuv. Paisie cel Mare
Sf. Cuv. Paisie cel Mare

Sfântul Cuvios Părinte Paisie a fost originar din Egipt. Murind tatăl său, a rămas împreună cu cei şase fraţi în grija mamei lor. Acesteia i s-a arătat un înger în vis, spunându-i despre buna sporire a copilului ei: „Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul ca să slăvească şi să laude sfânt numele Lui, Cel lăudat în vecii vecilor. Acesta plăcut este lui Dumnezeu”. Şi acestea zicând, îngerul l-a luat pe Paisie de mână. Iar mama copilului a răspuns cerescului înger: „Toţi copiii mei ai lui Dumnezeu sunt, dar facă-se mila Domnului spre noi”. Şi deşteptându-se, s-a minunat de acel vis. După ce a mai crescut, Paisie a fost tuns monah de Cuviosul Pamvo şi timp de trei ani a stat cu capul plecat în jos. Şi era atât de înduhovnicit, încât adesea vorbea cu Hristos. Iar odată, pe când se ruga în chilia sa, i-a apărut Hristos, însoţit de doi îngeri, iar el, urmând pildei lui Avraam, a spălat picioarele Domnului. Şi a ajuns la cea mai înaltă culme a nevoinţei, încât, în trup muritor fiind, s-a ridicat mai presus de trup. Sfântul Cuvios Paisie, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la Domnul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
20 marți–  Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor
Sf. Ier. Calist, Patriarhul Constantinopolului
Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor
Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor

Sfântul Metodie, încredinţându-se din tinereţe lui Dumnezeu, s-a arătat vas curat şi locaş al Sfântului Duh. De aceea, prin alegerea dumnezeiască, s-a învrednicit de cinstea arhierească şi a luat păstoria oilor cuvântătoare din cetatea Patara, care este în părţile Liciei. Acolo păştea turma sa bine şi cu iubire de Dumnezeu, luminând cu cuvinte line plinirea Bisericii. În acea vreme se sculase eresul lui Origen, care înşela pe mulţi. Acel eres, văzându-l arhiereul lui Hristos că se întăreşte, s-a ridicat împotriva lui ca un păstor ales şi cu cuvintele sale l-a ars pe acela, ca şi cu nişte foc dumnezeiesc, pierzând tot întunericul şi ceaţa cea ereticească cu preaînţeleptele sale învăţături şi cu darul cel dumnezeiesc. Cuvintele lui, cele de Dumnezeu insuflate, au strălucit în toată lumea ca nişte fulgere şi vestirea lui ca un glas de trâmbiţă de gând a ieşit în tot pământul. De aceea, nesuferind vrăjmaşul cel nevăzut îndrăzneala şi ostenelile lui cele mari pentru Biserica lui Hristos şi pentru dreapta credinţă, a înarmat asupra lui pe vrăjmaşii cei văzuţi, pe slugile sale, adică pe elinii care se închinau idolilor, îndemnându-i ca prin chinuri să ucidă pe slujitorul lui Dumnezeu. Deci, prinzând păgânii pe Metodie, arhiereul lui Hristos, i-au tăiat capul cu sabia şi sfântul s-a mutat la viaţa cea mai bună. Astfel, cel ce mai înainte slujea Mielului lui Dumnezeu, după aceea, el însuşi, ca un mieluşel junghiat, s-a adus jertfă vie lui Dumnezeu. Pentru aceea, s-a împodobit şi cu îndoite cununi, fiind apărător viteaz al dreptei credinţe. El s-a luptat împotriva eresurilor şi înaintea elinilor a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală, până la vărsarea sângelui şi la sfârşitul său cel mucenicesc. Şi a pătimit pentru Hristos în împărăţia lui Avrilian.

Sf. Ier. Calist, Patriarhul Constantinopolului
Sf. Ier. Calist, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânând în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376). În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sfântului Mamas, la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363. Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărând în Filocalia (vol. 8), împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
21 miercuri–  Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie
Sf. Mc. Iulian din Tars
Sf. Mc. Iulian din Tars

Sfântul Mucenic Iulian s-a născut în cetatea Anazarb (Cilicia). Tatăl său era senatorul cetății, elin de neam și păgân. Mama sfântului mucenic era creștină și se numea Vasilisa. Aceasta și-a crescut copilul în evlavie față de cele sfinte. După moartea soțului, s-a mutat în Tars. În timpul prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Iulian a fost denunțat ca fiind creștin și a fost chemat la guvernatorul Marcian care a încercat să-l determine să renunțe la credința sa prin supunerea la chinuri. Astfel, un an întreg a fost mutat prin temnițele cetăților Ciliciei, muncindu-l în tot felul. Guvernatorul Marcian considera că prin aceste chinuri îi va îngrozi pe ceilalți creștini. În cele din urmă Sfântul Mucenic Iulian a fost cusut într-un sac cu scorpii și aruncat în mare († 303).

Trupul lui a fost adus de valuri pe uscat și a fost luat de credincioși care l-au dus mai întâi în Alexandria (Egipt) și apoi în Antiohia.


Sfântul Mucenic Afrodisie era din ţara Ciliciei. Crezând din copilărie şi închinându-se lui Hristos, a fost prins şi adus înaintea stăpânitorului Dionisie, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost ars pe spinare cu fiare încinse, băgat într-o căldare plină cu plumb care fierbea clocotită şi spânzurat cu capul în jos; izbăvindu-se de toate cu minune, a atras pe mulţi dintre elini spre credinţa lui Hristos. Acestora, mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, li s-au tăiat capetele. Tiranul, văzând cele întâmplate, a poruncit de s-a despicat o piatră mare în două şi au întins pe sfântul punând peste el acea piatră tăiată, pe care o ridicaseră 55 de ostaşi; iar sfântul îndată şi-a dat sufletul luând cununa muceniciei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
22 joi–  Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești
Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei
Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești
Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești

Acest ierarh ales de Dumnezeu, mitropolitul Grigorie, s-a născut în Bucureşti, în anul 1765, din părinţi cucernici şi iubitori de Dumnezeu, primind la botez numele de Gheorghe. Încă din pruncie

s-a arătat iubitor de înţelepciune, învăţând cu multă râvnă şi dragoste la şcoli înalte ale vremii, unde a dobândit o cunoaştere temeinică a învăţăturilor. S-a învrednicit să ajungă ucenic al Sfântului stareţ Paisie, în vestita Lavră a Neamţului, unde a primit îngerescul chip al călugăriei sub numele de Grigorie şi unde a fost hirotonit ierodiacon. De timpuriu şi-a desăvârşit darul său de tălmăcitor al Sfinţilor Părinţi din limba greacă, spre folosul Bisericii noastre româneşti. Împlinirea dorului nestins după liniştea pustiei şi l-a aflat mergând la Sfântul Munte Athos, unde s-a zidit sufleteşte, prin cercetarea marilor nevoitori neştiuţi de lume. După întoarcerea la Mănăstirea Neamţ, a continuat truda de tălmăcire a cărţilor duhovniceşti pe care o începuse înainte de pelerinajul său la Athos. Chemat de episcopul Iosif al Argeşului, s-a aşezat la Mănăstirea Antim din Bucureşti, iar după o vreme la Mănăstirea Căldăruşani, aşezământ monahal organizat nu cu mult înainte de către Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Aici l-a găsit domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica (1822-1828), la începutul anului 1823, care l-a chemat la Bucureşti şi l-a ridicat în scaunul de mitropolit al Ţării Româneşti, nemaiaflând pe cineva care să-i fie asemenea în smerenie şi înţelepciune. Ca arhipăstor nu şi-a îngăduit odihnă, ostenind neîncetat spre binele Bisericii, aşezând ierarhi vrednici în scaunele de la Argeş, Râmnic şi Buzău, zidind noi biserici, hirotonind preoţi cucernici, rânduind şi gospodărind cu bună chibzuială bunurile Mitropoliei, întemeind noi şcoli de luminare a poporului. Întreaga viaţă şi lucrare a mitropolitului Grigorie în ogorul Domnului au fost o pildă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi, de ajutorul lui bucurându-se mulţi sărmani, văduve şi copii săraci cărora le oferea hrană, adăpost şi cărţi spre învăţătură. La moartea sa nu s-au găsit în chilie bunuri sau bani, ci o mulţime de cărţi pregătite de el spre a fi oferite în dar şcolarilor. Şirul binecuvântaţilor ani de arhipăstorie avea să fie curmat de suferinţele unui surghiun de peste 4 ani şi jumătate, în care mitropolitul Grigorie a fost trimis de către ocârmuirea rusească stăpânitoare în Principatele Române.

Având cugetul liniştit, a purces pe drumul pribegiei, mai întâi la Chişinău (ianuarie 1829 – septembrie 1832), apoi la Buzău (septembrie 1832 – aprilie 1833) şi, în cele din urmă, la Mănăstirea Căldăruşani (aprilie – august 1833), încredinţându-se cu totul în mâna lui Dumnezeu şi rostind, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Reîntors din surghiun (22 august 1833), mitropolitul s-a bucurat că poate vedea începută reînnoirea bisericii Mitropoliei din Bucureşti, lucrările de aici încheindu-se la câţiva ani după mutarea sa la Domnul, în ziua de 22 iunie, anul mântuirii 1834. Cu doar câteva ceasuri înainte de a-şi încredinţa sufletul în mâinile Părintelui Ceresc, cerea celor din preajmă, ca o dorinţă arzătoare, continuarea fără oprire a tipăririi ,,Vieţilor Sfinţilor”, atât de folositoare pentru zidirea duhovnicească şi luminarea sufletelor credincioşilor.

Pentru viaţa sa curată, pentru păstorirea sa cu vrednicie şi pentru nevoinţele sale pilduitoare, mitropolitul Grigorie Dascălul a fost trecut în rândul Sfinţilor din calendar, în anul 2005.

Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei
Sf. Sfințit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei

Sfântul Eusebiu a fost episcop în cetatea Samosatei, cea din Patriarhia Antiohiei. Era un bărbat dreptcredincios și plin de râvnă către Dumnezeu și s-a arătat statornic, viteaz și nemișcat în mărturisirea credinței, într-o vreme în care erezia lui Arie crea tulburare.

Primind Sfântul Meletie scaunul patriarhiei, învăța pe popor mai întâi viața cea îmbunătățită și obiceiurile cele bune, curățind calea cea îndărătnicită din inimile lor spre credința cea dreaptă, propovăduind în biserică cuvântul lui Dumnezeu către popor, preamărind dreapta credință ce s-a întărit la întâiul Sinod a toată lumea din Niceea și mărturisind că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă, de o fire și asemenea cu Tatăl, nezidit și Făcător a toată făptura. Astfel învățând sfântul cu mare glas poporul, arienii s-au tulburat foarte tare și l-au alungat din biserică pe Meletie, arhiereul lui Dumnezeu, după treizeci de zile de la primirea patriarhiei, și au început a-l huli pretutindeni, numindu-l eretic. Atunci Sfântul Eusebiu, episcopul Samosatelor, văzând că Biserica Antiohiei este tulburată de eretici și o răutate fără de vină ca aceea se face Sfântului Meletie, i-a fost mare jale de aceasta. Deci, sculându-se, a plecat din Antiohia, nespunând nimănui de aceasta, și s-a dus la cetatea sa. Iar arienii, aducându-și aminte că este la dânsul spre păstrare alegerea la arhierie a Sfântului Meletie – cea alcătuită cu judecată de obște și întărită de mâinile tuturor, și temându-se ca nu cumva să fie vreodată judecați la sinod, că ei singuri cu un glas l-au ales ca arhiepiscop și îndată l-au izgonit, au rugat pe împărat, care tocmai se afla în Antiohia, să trimită după Eusebiu și să le dea acea judecată încredințată lui. Deci împăratul îndată a trimis un slujitor în urma sfântului, care, ajungându-l, i-a spus porunca împărătească. Iar episcopul i-a răspuns: „Judecata cea de obște care mi s-a încredințat mie, nu o voi da, decât numai când toți cei ce mi-au încredințat-o se vor aduna împreună”. Și întorcându-se trimisul împăratului cu acest răspuns, împăratul s-a supărat foarte tare și a trimis a doua oară, scriind în cartea sa cu asprime și poruncind, că de nu va voi să-i dea scrisoarea, să-i taie mâna dreaptă. Dându-i îngrozitoarea scrisoare împărătească, Sfântul Eusebiu a citit-o și îndată și-a întins amândouă mâinile spre tăiere, zicând: „Nu numai mâna dreaptă, ci și pe stânga să o tăiați, iar eu nu voi da judecata alegerii lui Meletie, cea care mustră răutatea și fărădelegea arienilor!”. Iar împăratul, auzind acest răspuns al sfântului, s-a mirat foarte mult de neînfricoșata lui bărbăție și de statornicia lui cea tare, iar mai pe urmă îl lăuda pe el înaintea tuturor. După câțiva ani, murind răucredinciosul împărat Constanțiu și după dânsul venind Iulian Paravatul, acesta l-a întors în scaunul Antiohiei pe Sfântul Meletie, dar pe urmă iarăși l-a izgonit. Sfântul Eusebiu, tăinuindu-și vrednicia sa arhierească și îmbrăcându-se întru cea ostășească, a cutreierat Siria, Fenicia și Palestina, întărind pe creștini în sfânta credință. Și unde afla vreo biserică fără slujitori, punea preoți și diaconi și din ceilalți clerici; iar în unele locuri punea și episcopi, dintre aceia pe care-i afla că lepădaseră dogmele lui Arie și aveau înțelegere ortodoxă. Astfel de râvnă pentru Hristos, astfel de osteneală, de sârguință și grijă pentru Biserica lui Hristos avea acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, Eusebiu. Iar după ce a pierit păgânul Iulian, a venit după dânsul Iovinian, dreptcredinciosul și de Hristos iubitorul împărat. Sfântul Meletie s-a întors iarăși la scaunul său, asemenea și Sfântul Eusebiu; iar ceilalți arhierei dreptcredincioși au început fiecare a-și lua locul lor. Iar după moartea dreptcredinciosului împărat Iovinian și după ce Valent a fost pus împărat în locul lui, ereticii iarăși s-au întors la credința lor de mai înainte, înșelând și pe împăratul la credința ariană, prin soția sa, ariana Domnica. Astfel, Biserica celor drept-cre­dincioși a fost iarăși chinuită și păstorii ei izgoniți. Sfântul Meletie a fost surghiunit iarăși în Armenia, asemenea și Sfântul Eusebiu a fost osândit la surghiunie în Tracia. Și pe când era în Istru, a venit veste că țara Traciei este foarte bătută și pustiită de goți. De aceea nu s-a mai dus departe, în Tracia, ci a rămas în Istru și a petrecut acolo până la moartea lui Valent, răucredinciosul împărat. A urmat la împărăție dreptcredinciosul împărat Grațian. Acela, îndată pe toți arhiereii și pe alte sfințite fețe, care erau în izgoniri pentru dreapta credință, i-a eliberat de la surghiunie și le-a poruncit să-și ia scaunele lor. Atunci s-au întors și Sfântul Meletie în Antiohia, Sfântul Pelaghie în Laodiceea, iar Sfântul Eusebiu în Samosata. Iar când au ales pe cel mai de pe urmă din episcopii cei puși prin mâinile lui, adică pe plăcutul lui Dumnezeu Marin, ca episcop în cetatea ce se numea Dolihin și care era plină de credința lui Arie, s-a dus el însuși cu Marin în cetatea aceea, voind ca, după ce va curăța acolo Biserica de eresuri, să așeze pe scaun pe arhiereul cel dreptcredincios. Și intrând el în cetatea aceea, o oarecare femeie ariană a aruncat de pe acoperiș cu o cărămidă asupra lui, l-a lovit în cap și l-a rănit foarte rău. Și îmbolnăvindu-se din acea rană, Sfântul Eusebiu s-a mutat către Domnul. Iar când trăgea să moară, a jurat pe toți cei care erau cu dânsul să nu facă nici un fel de răzbunare acelei femei, pentru că urma Stăpânului său, care se ruga pentru cei care L-au răstignit, zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Se asemăna și Sfântului Ștefan, care se ruga pentru cei care l-au ucis cu pietre. Astfel s-a sfârșit mucenicește Eusebiu, marele plăcut al lui Dumnezeu, pătimind de mâinile arienilor, pentru Fiul lui Dumnezeu Cel pururea de o ființă și de o fire cu Tatăl. Iar sfântul său trup a fost întors la Samosata, cetatea lui, și a fost îngropat cu cinste și cu multă jale și tânguire din partea poporului creștinesc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
23 vineri–  Sf. Mc. Agripina
Sf. Sfințit Mc. Aristocle preotul
Sf. Mc. Agripina
Sf. Mc. Agripina

Sfânta Muceniță Agripina s-a născut și a crescut în Roma. Și-a păstrat fecioria și a trăit în curăție până când a fost aruncată la chinuri groaznice pentru credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A pătimit în timpul împăratului roman Valerian (252-260). În urma multelor chinuri la care a fost supusă, Sfânta Agripina a primit cununa muceniciei. Trupul ei a fost luat de trei creștine, Vasa, Paula și Agatonica, care l-au îngropat în Insula Sicilia, Italia. La mormântul ei au avut loc multe vindecări minunate.

Sf. Sfințit Mc. Aristocle preotul
Sf. Sfințit Mc. Aristocle preotul

Sfântul Mucenic Aristocle a fost preot în orașul Tamasa din insula Cipru. În timpul persecuției împăratului Maximian Galeriu (285-305), s-a ascuns într-o peșteră în munte. Peste ceva timp a aflat cum erau chinuiți creștinii din orașul Salamina. Atunci, părintele Aristocleu a părăsit peștera în care se ascundea și s-a dus în mijlocul acelora pentru a-i încuraja. Pe drum s-a oprit la Biserica „Sfântul Apostol Barnaba” de unde a plecat la drum însoțit de doi creștini, Dimitrian diaconul și Atanasie dascălul, care doreau și ei să se afle în mijlocul celor ce pătimeau pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

Toți trei au primit moarte martirică, în Salamina, pentru mărturisirea credinței în Iisus Hristos.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
24 sâmbătă–  Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava
Sf. Ier. Niceta de Remesiana
Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)

Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului. Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. S-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia; Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. A pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era: „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalți doi evangheliști sinoptici, Luca și Marcu, folosesc termenii „Împărăția lui Dumnezeu”. Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia. Sămânța aruncată de el va rodi, primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat. La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, conform tradiției, unde a fost îngropat. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele. Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaște se găsesc și în mănăstiri din Biserica Coptă. Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea - 23 septembrie; nașterea - 24 iunie; soborul - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima și a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului - 25 mai.

Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava
Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava

După opinia unor istorici, 1402 este anul în care s-au adus moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, în Biserica Mirăuți, de către Domnitorul Alexandru cel Bun și anul acesta s-ar împlini 621 de ani de la acel eveniment. Sunt mutate și păstrate în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” începând din 1589, când au fost aduse de la Biserica din Mirăuţi, fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei. În 1686, când Regele Jan Sobieski al Poloniei a intrat cu oaste în Moldova, l-a luat cu sine și pe Sf. Ier. Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el moaștele Sfântului care au rămas aproape un secol la Jolkiew. Pe vremea când Suceava și Jolkiew se aflau, ambele, în Imperiul Austriei, în anul 1783 Episcopul Dosoftei Herescu de la Rădăuți i-a cerut Împăratului Iosif al II-lea moaștele. Așa s-au întors în biserica în care sunt păstrate și astăzi. În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava în 25 iulie 1918. Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitorul Moldovei.

Sf. Ier. Niceta de Remesiana
Sf. Ier. Niceta de Remesiana

Sf. Ier. Niceta (Nichita) de Remesiana s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creştini. A deprins din copilărie purtarea în duhul Evangheliei şi a învăţat la înalte şcoli ale vremii, ajungând un tânăr cu o cunoaştere adâncă a multor arte şi ştiinţe. Aprins de dorul dumnezeiesc, şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. De aceea a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii sale natale, Remesiana, unde a păstorit cu vrednicie între anii 366 şi 414. Deşi Evanghelia fusese predicată la daco-romani de Sfinţii Apostoli şi de ucenicii lor, totuşi, nestatornicia vremurilor şi năvălirea popoarelor migratoare au făcut ca dreapta credinţă să aibă nevoie de noi propovăduitori plini de curaj şi de jertfelnicie. Lucrarea misionară a Ierarhului Remesianei s-a întins de la cele două Dacii, aflate la sudul Dunării, la daco-romanii din nordul ei. Predica sa era adresată însă şi altor neamuri, barbare, precum goţii, besii şi hunii. Sfântul Niceta a fost un adevărat Apostol, întărind credinţa ortodoxă, aducând pe păgâni la botez şi îndepărtând superstiţiile dintre cei de curând încreştinaţi. Pentru continuarea acestei misiuni, el hirotonea preoţi şi diaconi, zidea şi sfinţea biserici şi întemeia obşti monahale. În parohii şi mănăstiri, statornicise săvârşirea cu evlavie a dumnezeieştii Liturghii şi a sfintelor slujbe, chiar şi a privegherilor de noapte, ca pregătire duhovnicească, în ajunul duminicilor şi a marilor praznice. În lucrarea sa misionară, Sfântul se folosea de cântarea psalmilor, dar şi de imne creştine pe care le compunea el însuşi, precum imnul ,,Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm (Te Deum laudamus)”, scris într-o limbă latină înţeleasă de toţi şi de mare limpezime teologică. Dintre scrierile sale, care-i arată dreapta credinţă, râvna apostolică şi grija părintească pentru credincioşii săi, au ajuns până la noi, în parte sau în întregime, şase cateheze, adresate celor care se pregăteau pentru primirea sfântului botez, grupate sub titlul ,,Cărticele de învăţătură”, precum şi lucrările ,,Despre diferite numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos”, ,,Către o fecioară afierosită”, ,,Despre privegherile robilor lui Dumnezeu” şi ,,Despre folosul cântării de psalmi”. Se ştie că Sfântul Niceta a întreprins cel puţin două pelerinaje la moaştele Sfântului Felix, în cetatea Nola din provincia italiană Campania, prilej cu care a legat o caldă şi duhovnicească prietenie cu Sfântul Paulin, episcopul acelei cetăţi. Acesta i-a dedicat Sfântului Niceta două poeme, în care laudă slujirea lui misionară plină de dumnezeiască râvnă. Sfântul Ierarh Niceta a adormit în Domnul puţin după anul 414, încheind o păstorire îndelungată şi bogată în roade duhovniceşti şi fiind cinstit pentru sfinţenia sa de cei care l-au cunoscut, ca şi de urmaşii lor. Chipul blând, înţelept şi smerit al ierarhului din Remesiana a rămas întipărit în inimile strămoşilor noştri daco-romani şi s-a transmis peste veacuri, fiind frumos zugrăvit şi în unele colinde. El este cinstit, în mod deosebit, de comunităţile româneşti din Serbia, ca un sfânt ocrotitor, întrucât a vieţuit în vremea de formare a poporului român și a întărit în dreapta credinţă pe strămoşii noştri.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
25 duminică–  Duminica a 3-a după Rusalii
Sf. Cuv. Mc. Fevronia
Sf. Mc. Orentie și frații săi
Sf. Mc. Livia
Duminica a 3-a după Rusalii
Duminica a 3-a după Rusalii

În Duminica a treia după Rusalii, Evanghelia după Sfântul Matei prezintă un fragment din predica de pe Munte; unele dintre cele mai profunde cuvinte pe care Mântuitorul Hristos le-a rostit în timpul activității publice, când, înconjurat de ucenici și mulțime de popor, vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu. Citind cu atenție cuvintele Predicii de pe Munte, în cadrul căreia au fost rostite și Fericiri-le, aflăm sensuri și nuanțe de o negrăită frumusețe despre iubire, iertare, milostenie, dar și adevărul despre marea purtare de grijă pe care o avem de multe ori față de trup, hrană și îmbrăcăminte sau față de alte lucruri trecătoare. Mulți dintre noi suntem mai puțin preocupați astăzi de Împărăția cerurilor decât era tâlharul pe cruce, în urmă cu 2.000 de ani. Învățăm în primul rând că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui” (Matei 6, 24). Dacă suntem recunoscători față de oameni, cu atât mai mult trebuie să fim față de Dumnezeu, Cel ce este Izvorul bunătăților. Nimeni dintre noi nu poate spune că-L iubește pe Dumnezeu, dar în același timp să fie părtaș întunericului. Nu putem afirma în mod sincer niciodată că Îl iubim pe Dumnezeu și că Îl urmăm până nu părăsim ceea ce este necuviincios în viața noastră. Părinții Bisericii vorbesc despre lupta cu patimile, ca fiind un adevărat război nevăzut, ce durează până la sfârșitul vieții, timp în care, dacă nu suntem atenți, acestea ne pot birui și robi. Nimeni dintre noi nu poate să slujească și lui Dumnezeu, și lui Mamona (cuvânt de origine aramaică, care înseamnă de fapt închinarea la tot ce este trecător, avuții, bani, putere). Evanghelia se încheie cu o concluzie clară, pe care trebuie să o reținem: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Referindu-se la tâlharul de pe cruce, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Priviți la acest tâlhar, toată viața a furat și la urmă a furat și mântuirea, cerând printr-o mărturisire Fiului lui Dumnezeu, care era răstignit împreună cu el, ca să-l pomenească întru Împărăția Sa. Să râvnim măcar la atitudinea tâlharului, care a cerut în ultimul ceas al vieții șederea în Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde este de fapt adevărata și negrăita bucurie.

Sf. Cuv. Mc. Fevronia
Sf. Cuv. Mc. Fevronia

Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţia perşilor şi cea a romanilor. Soldații împăratului Dioclețian (284-305) erau conduși de guvernatorul Selin, ajutat de nepotul său Lisimah și urmăreau creștinii aflați la granița imperiului cu Persia. Pe cât de aprig era Selin, pe atât de bun era Lisimah față de creștini. El îi anunța înainte ca să aibă timp să se ascundă. Selin ajunsese cu urmărirea creștinilor până în orașul Nisibi din Mesopotamia de Sus, oraș care se mai numea și Antiohia Migdoniei. În apropierea ei se afla o mănăstire de maici. Deși stareța Vrienia le încuraja pe maicile care fuseseră cuprinse de teamă, multe dintre ele se hotărâseră să fugă și să se ascundă. În mănăstire au mai rămas maica stareță și alte cinci viețuitoare și Fevronia, care era în vârstă de 20 de ani. În afara mănăstirii a rămas o apro-piată a lor, Ieria, văduva unui senator, care deși era păgână, ajuta maicile din mănăstire. Soldații lui Selin au spart porțile mănăstirii vrând să le omoare. Însă datorită lui Prim, vărul lui Lisimah, ele au rămas în viață, dintre ele fiind luată doar tânăra Fevronia și dusă în fața lui Selin. Ea a fost îndemnată să renunțe la credința creștină și să jertfească zeilor pentru ca, în schimb, să fie logodită cu nepotul lui Selin, Lisimah. Însă Fevronia și-a păstrat credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos răbdând, cu tărie și curaj, numeroasele chinuri la care a fost supusă. În cele din urmă a primit moarte martirică, iar trupul ei a fost dus, din porunca lui Lisimah, la mănăstire. Mai târziu, Selin a fost găsit mort. Lisimah a primit sfântul botez și a intrat în rândurile călugărilor, de asemenea, văduva Ieria a primit sfântul botez, a donat averea sa mănăstirii și a intrat în obște, călugărindu-se. La moaștele Sfintei Mucenițe Fevronia au avut loc multe vindecări, însăși sfânta muceniță arătându-se în mijlocul celorlalte maici care se rugau noaptea în biserica mănăstirii.

Sf. Mc. Livia
Sf. Mc. Livia

Tot în această zi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sf. Mc. Orentie și frații săi şi pe Sf. Mc. Livia.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sursa: BASILICA.RO
© 2024 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.