SINAXAR

Acești 20.000 de mucenici au pătimit în anul 287, pe când în Nicomidia păstorea episcopul Chiril. Pătimirea a început cu botezarea unei fecioare pe nume Doamna. Aceasta era preoteasă slujitoare a idolilor din palatul împăratului Maximian (285-305). Aflându-se că tânăra s-a creștinat și a împărțit averea sa săracilor, episcopul Antim, urmașul lui Chiril, i-a găsit o mănăstire de maici ca să se ascundă. Într-o zi de sărbătoare creștină, împăratul Maximian a intrat în Episcopia de Nicomidia căutându-l pe Antim, însă nu l-a găsit. În biserică fiind foarte multă lume, împăratul s-a întors către cei de față și le-a zis: „Lepădați-vă de credința voastră, că de nu veți asculta, voi arde locașul acesta cu voi toți”. La această cerere a împăratului, preotul Glicherie a răspuns fără frică: „Nici darurile tale nu le poftim, nici de îngrozirile tale nu ne temem, fiindcă avem arme de sus de la Împăratul a toate și nădăjduim că stându-ți împotrivă vom dobândi o minunată biruință, că fiind bătuți de tine, noi biruim”. Glicherie a fost supus chinurilor și în cele din urmă martirizat în afara orașului. Împăratul Maximian observând că în convoiul preoților păgâni nu se află nici Indis, un famen, și nici Doamna, a poruncit să fie căutați și aduși înaintea sa. Pe Indis l-au adus imediat și l-au întemnițat. Tânăra Doamna aflându-se în mănăstire, stareța Agata a tuns-o, a îmbrăcat-o bărbătește și i-a poruncit să se ascundă în munți printre alți creștini. În astfel de împrejurări a început sărbătoarea Nașterii Domnului. Creștinii nu au ținut cont de asupririle persecutorilor și s-au strâns în biserică, au închis ușile și au început să se roage. Ostașii lui Maximian au pus lemne în jurul bisericii și i-au dat foc. Creștinii care încă se mai aflau afară au fost și ei aruncați în foc. În dorința de a scăpa de toți creștinii din Nicomidia, împăratul i-a omorât pe Indis și pe Dorotei care se aflau în temniță. Auzind fecioara Doamna toate acestea, și-a părăsit peștera în care stătea ascunsă și s-a dus la țărmul mării și i-a îngropat cu ajutorul unor creștini din cetate. Aflând împăratul că un tânăr stă tot timpul lângă mormintele creștinilor de lângă zidurile orașului, a poruncit să fie omorât. Și a fost ucisă cu sabia și Sfânta Doamna, rugându-se lângă mormintele sfinților mucenici, iar cinstitul ei trup l-au ars păgânii cu foc. Astfel, a primit moarte martirică fecioara Doamna și mai târziu, supus la felurite chinuri, episcopul Antim. Și, astfel Nicomidia s-a împodobit cu stelele sfinților mucenici, în număr de douăzeci de mii, mai adăugându-se minunatul Glicherie și preafericitul Zinon și cu Teofil, Dorotei, Mardonie, Migdonie, Indis, Gorgonie, Petru și cele trei sfinte fecioare: Agapia, Teofila și Doamna; iar sfârșitul a toată ceata este Sfântul Antim.

Împăratul Irod a poruncit celor trei magi să-l anunțe unde se află Hristos, Împăratul Care S-a născut, vestit de steaua călăuzitoare pe care o urmau: „Și trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui” (Mt. 2, 8); însă Sfântul Evanghelist Matei arată că, după ce magii s-au închinat Sfântului Prunc, luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor. Văzând că a fost înșelat de magi și cunoscând profețiile, orbit de patima puterii lumești și crezând că noul născut îi va lua stăpânirea, Irod se mînie și alege soluția extremă: trimite soldați ca să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească din Betleem și din împrejurimi, prunci până la vârsta de doi ani, gândind că astfel va ucide pe Hristos Domnul.  S-a împlinit astfel prorocia: ,,Glas se aude în Rama, bocet și plângere amară. Rahila își plânge copiii” (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).  Însă, prin voința lui Dumnezeu, sfânta familie și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și, astfel, au scăpat de cruzimea împăratului: „După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Și sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul și pe mama Lui și a plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»”, spune Sfântul Evanghelist Matei (Cap. II, vs. 13-15).

Sfântul Cuvios Marcel era originar din Apamia, oraș în Siria, dintr-o familie bogată. A studiat filozofia în Antiohia Siriei, apoi, împărțindu-și averea la săraci, s-a dus la Efes, aici viețuind potrivit poruncilor lui Dumnezeu. A intrat în mănăstirea ridicată aproape de țărmul Mării Negre de către Cuviosul Alexandru de la biserica Sfântul Mina din Constantinopol. După adormirea starețului Alexandru și al lui Ioan, egumenul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel ca și stareț al mănăstirii. Sfântul Marcel a zidit o biserică din piatră, a înnoit chiliile mănăstirii, a construit un spital și numeroase case pentru străini. Pentru viața sa curată Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din această viață. A trecut la cele veșnice la vârsta de 60 de ani.

Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie.  Împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului, să o pună pe pământ, iar pe Sfântul Tadeu să-l aşeze cu sila pe sfânta icoană.  Bătut fără milă, lovit mult cu ciomegele, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, fericitul Tadeu a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.

Egiptul a fost o țară „în care evreii au cunoscut robia și umilința, fiind considerată blestemată și plină de idoli”. Chiar dacă îndată după Nașterea Sa pruncul Iisus este întâmpinat cu bucurie de îngeri, de păstori și de magii de la Răsărit, totuși este primit cu ostilitate și amenințare cu moartea de regele Irod al Iudeii. Din acest motiv pruncul Iisus este ocrotit de îngeri, care îl îndeamnă pe dreptul Iosif să meargă în Egipt până la moartea lui Irod. Egiptul devine un loc de refugiu, de scăpare pentru pruncul Iisus și prin prezența Sa în Egipt Hristos transformă blestemul în binecuvântare, arătând că și păgânii sunt chemați la mântuire. Învățăm, de asemenea, din Evanghelia de astăzi că fiecare din noi, chiar dacă este părinte sau nu, trebuie, după pilda dreptului Iosif, să ocrotim pe pruncii care suferă din pricina nedreptăților și a greutăților pe care le întâmpină familiile lor, pentru că așa cum Pruncul Iisus, Prunc nevinovat, a trebuit să fie salvat de mânia lui Irod, care își păzea cu orice preț tronul dintr-o demonică poftă de stăpânire, și astăzi mulți copii suferă de foame și de frig, de părăsirea părinților care i-au născut, de posibilitățile de a frecventa școala și de a-și construi un viitor.

Sfânta Muceniță Anisia era originară din Tesalonic, născută din părinți bogați și credincioși și a trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). Rămânând orfană de ambii părinți, Anisia a moștenit o avere foarte mare, pe care a împărțit-o săracilor. Într-o dimineață, tânăra Anisia a plecat spre biserică, iar un ostaș a văzut-o și s-a îndreptat spre ea. Atunci Anisia și-a făcut semnul crucii și, mărturisind că este creștină, soldatul a străpuns-o cu sabia, sfânta primind astfel moarte martirică pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos.

Odovania sărbătorii Naşterii Domnului încheie prăznuirea liturgică a Crăciunului. În tradiţia Bisericii noastre fiecare mare praznic este precedat de o perioadă de pregătire, numită înainte-prăznuire şi este urmat apoi de o altă perioadă numită după-prăznuire. Acest obicei de a prelungi sărbătorile, pentru mai multe zile, este moştenit în cultul ortodox din cultul Vechiului Testament, unde diferite sărbători se prăznuiau câte șapte zile la rând. În cazul praznicului Naşterii Domnului au fost cinci zile de înainte-prăznuire, din 20 decembrie, şi încă șapte zile după prăznuire. În tot acest interval de timp, în cadrul slujbelor din biserică s-au cântat stihiri ale praznicului, iar astăzi, în ziua odovaniei, slujba este aproape identică cu cea din ziua de 25 decembrie. Următorul praznic care are înainte-prăznuire şi după-prăznuire este Botezul Domnului, sărbătorit la 6 ianuarie.

Sfânta Cuvioasă Melania Romana († 439) provenea dintr-o familie bogată, părinții ei fiind Pu-blicola și Albina. Astfel, părinții Melaniei dorind nepoți care să le moștenească averea, au căsătorit-o pe Melania de la vârsta de 14 ani cu tânărul Apelian, fiul prefectului Romei, în vârstă de 17 ani. Deși Apelian și Melania au fost binecuvântați cu doi copii, nu s-au putut bucura de ei deoarece au murit, pe rând. Melania credea că moartea copiilor este pedeapsă de la Dumnezeu pentru că nu a urmat pilda bunicii care îmbrățișase viața monahală. După moartea tatălui ei, Melania a renunțat la averile materiale, împărțindu-le săracilor și ajutând bisericile și mănăstirile din Cartagina. După o călătorie în Egipt, Melania, Apelian și Albina s-au oprit în Ierusalim unde s-au călugărit cu toții. Au mai zidit o biserică în care au adus moaștele Prorocului Zaharia și o mănăstire de maici în care Melania a fost stareță. Bătrâna Albina a zidit o casă lângă muntele Eleonului, care după moartea ei a fost transformată în mănăstire. La 14 ani după așezarea lor în Ierusalim, bătrâna Albina a murit, iar mai târziu și Apelian. Cât privește pe Melania, i-a fost rânduit să îl aducă la Hristos pe unchiul ei Volusian. Acesta era comandantul oștilor din Roma și pe când se afla la Constantinopol i-a trimis Melaniei o scrisoare, la Ierusalim, în care îi spunea că ar vrea să o vadă. În urma acestei întâlniri, Melania a reușit să îl convingă pe unchiul ei să se boteze și să accepte credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La câteva zile Volusian a murit, Melania îngropându-l în Constantinopol. După ce s-a întors la mănăstirea ei, în Ierusalim, Melania a trecut și ea la Domnul.

Sfântul Mucenic Hermes a slujit cu smerenie și adâncă evlavie lui Hristos în biserica din orașul Bononia. Aici exista un locaș sfânt și mulți închinători dintre băștinașii daco-romani, trăitori ca și acesta, cu multă evlavie creștină și ascultând și urmând poruncilor adevăratului Dumnezeu. Neînfricoșându-se de asprele măsuri de prigonire a închinătorilor și slujitorilor lui Hristos, luate de împăratul Dioclețian și aduse la îndeplinire de către demnitarii săi, exorcistul Hermes primea în biserică pe cei stăpâniți de duhuri rele și prin harul și puterea rugăciunii sale le alunga și-i tămăduia. Totodată, el pregătea pe cei care aveau să se boteze, citind rugăciunile de lepădare și de curățire de întinare a demonilor, după care se oficia taina Botezului de către episcop sau de către preot. Sfântul Mucenic Hermes a primit cununa muceniciei în timpul persecuțiilor asupra creștinilor, neascunzând faptul că este creștin.