Română 

"Omul sfătuieşte pe aproapele său precum ştie. Dumnezeu însă lucrează în cel ce-L ascultă după credinţa sa."

Dec
24
2017

Mărturie şi contramărturie

Mărturie şi contramărturie

– Pastorala IPS Părinte Andrei –

Nașterea Domnului 2017

 

 

†ANDREI

Din Harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

 Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului,

 Har, pace şi bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh

 iar de la noi părinteşti binecuvântări!

 

Mărturie şi contramărturie,

                     „Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil”  

(Luca 2, 17)

 

Iubiţi fraţi şi surori,

            La plinirea vremii, la cumpăna dintre ere, Dumnezeu S-a coborât pe pământ şi S-a întrupat. Ne spune Sfântul Pavel că atunci când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (Galateni 4, 4-5).

            Sfânta Fecioară cu bătrânul Iosif erau în Betleem la recensământ, dar, pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul–Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ea (Luca 2, 6-7).

            Pentru Domnul Hristos şi Maica Domnului nu mai era loc atunci şi, din nefericire, în foarte multe situaţii nu mai este loc nici astăzi. Însă, cei ce au realizat faptul că sosise pentru omenire ceasul astral, L-au mărturisit pe Hristos cu toată puterea. Cei ce au dat mărturie au fost îngerii, păstorii şi magii.

            Păstorii erau de strajă împrejurul turmei lor şi, iată, îngerul a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David (Luca 2, 9-11).

            Păstorii au mers, L-au văzut, s-au bucurat şi văzându-L au binevestit tuturor, mai ales oamenilor simpli, că S-a născut lumii Mântuitor. Mărturia lor, ca şi a îngerului, era puternică şi convingătoare. Mărturia lor îşi avea izvorul într-o experienţă religioasă concretă.

            Magii au venit din extremul orient. Ei erau preocupaţi de ştiinţe, de astrologie, şi lor li s-a descoperit că se va naşte Hristos. Întrebarea lor, atunci când au ajuns la Ierusalim, conduşi de steaua minunată, a fost: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui (Matei 2, 2). După ce L-au găsit pe Prunc s-au închinat Lui; şi, deschizând visteriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă (Matei 2, 11). Ei au adus mărturie despre Hristos în faţa celor învăţaţi, a oamenilor titraţi.

            Prin veacul al patrulea, Fericitul Ieronim care pustnicea în peştera din Betleem şi traducea Scriptura din greacă în latină, a avut o viziune. Îl vedea pe Pruncul Mântuitor în iesle, pe îngeri cântând şi pe păstori şi magi aducându-I închinăciune şi daruri, iar între toţi era o comuniune perfectă. Peştera din Betleem era plină de har, iar Pruncul Sfânt îi învăluia pe toţi într-o privire plină de har şi de dragoste. Care era pricina acestei priviri pline de dragoste? Unitatea şi comuniunea dintre ei!

            După multă vreme, în perioada interbelică, Părintele Toma Chiricuţă are şi el o viziune. Creştinii s-au înmulţit şi nu mai încap toţi o dată în peştera din Betleem. De aceea îşi trimit reprezentanţii: un reprezentant ortodocşii, un reprezentant catolicii şi un reprezentant protestanţii şi neoprotestanţii. Şi ei se închină Pruncului Mântuitor şi-I aduc daruri. Dar Pruncul îi priveşte trist. Ei rămân stupefiaţi şi-L întreabă: Doamne, nu ţi-am adus noi oare daruri mai valoroase ca cei din vremea naşterii Tale? De ce ne priveşti cu tristeţe? Mântuitorul le răspunde: până când nu veţi avea unitatea şi comuniunea primilor creştini nu vă pot privi cu acelaşi drag.

            Urmarea practică a dezbinării este că, de multe ori, mărturia creştinilor de astăzi devine o contramărturie. Nu este împlinită nici rugăciunea pe care Domnul a făcut-o înaintea pătimirilor: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 17, 21).

Iubiţi credincioşi,

            De-a lungul veacurilor creştinii cei buni au depus mărturie pentru Hristos, uneori cu preţul vieţii. Ei au împlinit întocmai cuvântul Mântuitorului: Oricine va mărturisi pentru Mine în faţa oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 10, 32-33).

            Părintele Profesor Ioan Rămureanu ne spune că martirii creştini au suferit cu un curaj neînfricat, care a uimit lumea greco-romană, toate torturile şi pedepsele inventate de fanatismul şi brutalitatea lumii păgâne, care îi ura pe creştini, dispreţuia credinţa lor într-un Dumnezeu spiritual şi invizibil, lua în derâdere credinţa lor în învierea morţilor şi în viaţa viitoare şi nu avea nici o preţuire pentru viaţa lor morală, curată şi sfântă[1].

            Nu numai în vremurile străvechi, dar şi în contemporaneitate, creştinii convinşi au depus mărturie pentru Hristos. Anul acesta a fost dedicat de către Sfântul Sinod comemorării Patriarhului Justinian şi apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Se ştie că ideologia vremurilor comuniste era de sorginte marxistă şi potrivnică credinţei. Justinian Patriarhul cu înţelepciunea lui a cârmuit Biserica în acele timpuri dificile şi datorită abilităţii lui viaţa bisericească, cu restricţiile inerente, s-a putut continua. Cu tot efortul lui însă nu i-a putut salva pe toţi mărturisitorii credinţei. Mulţi au ajuns în închisoare şi unii au murit acolo.

            Scrie Părintele Arsenie Papacioc, şi el închis în vremea aceea, că oamenii buni vă ajută la mântuire mult, dar cei răi şi mai mult, răbdaţi-i fără necaz. Toate veacurile au fost pline de duşmani, dar duşmanii din veacul douăzeci, au umplut cerul de sfinţi[2].

            Voi începe cu Mitropolitul Bartolomeu Anania, ucenic apropiat al Patriarhului Justinian, deosebit om de cultură, scriitor, teolog şi neînfricat mărturisitor al credinţei. Din Memoriile[3] sale reiese tot zbuciumul unei vieţi trăite pentru Biserica lui Hristos şi pentru cauza ei. În filele sale de jurnal, pe februarie 2006, spune cu modestie: Depunând această mărturie, în nici un caz nu aş vrea să se creadă că din ea s-ar desprinde un profil de «erou», ci să fie luată doar ceea ce este: o contribuţie la tema pe care şi-o propune această carte relatându-ne despre cei ce au suferit în închisori. În temniţă a stat până-n 1964 când au fost amnistiaţi deţinuţii politici.

            Voi continua cu Părintele Protopop Florea Mureşanu. Teolog titrat, intelectual rafinat, aduna în casa lui de pe strada Bisericii Ortodoxe spuma intelectualităţii clujene. Printre cei ce-i frecventau casa erau: Lucian Blaga, Victor Papilian, Ion Luca, Valeriu (Bartolomeu) Anania şi mulţi alţii. De slujit a slujit şi la catedrală şi la bisericuţa de pe strada Bisericii Ortodoxe. A fost Protopop al Clujului, profesor de teologie, publicist şi bun misionar. Datorită curajului său misionar a fost închis în două rânduri. După prima detenţie este expulzat din Cluj şi ajunge preot în Suciu de Sus, Judeţul Maramureş. Fiind aici, va construi schitul de la Breaza. Impactul său misionar n-a fost pe placul autorităților și este închis pentru a doua oară. N-a mai ieșit din temniță, ci a murit la Aiud în 1961.

            Iar apoi nu-i putem uita pe alți doi mărturisitori ai credinței: este vorba de Părintele Rector al Institutului Teologic din Cluj, Liviu Galaction Munteanu și Părintele Profesor Ioan Bunea. În 1948 se scosese religia din școli. Pentru a li se oferi copiilor o minimă educație religioasă cei doi au alcătuit un plan simplu de catehizație în biserică. Urmarea? Cei doi au fost închişi, Părintele Liviu Galaction Munteanu murind în temniţa de la Aiud, iar Părintele Ioan Bunea fiind eliberat din temniţă în 1964, dar cu sănătatea zdruncinată. După proces, cei doi au fost duşi în Penitenciarul din Gherla unde, mărturiseşte Părintele Bunea, era un climat de abrutizare; unii ispăşeau fapte infamante de drept comun, alţii erau aruncaţi în această împărăţie a întunericului, spre a nu stingheri chiar şi numai prin prezenţa lor în libertate… Oamenii trecutului trebuia să fie lichidaţi şi să fie recrutaţi alţii, chiar dacă erau de factură dubioasă[4]Au trecut apoi prin alte temniţe, dar drumul Părintelui Liviu Galaction Munteanu s-a sfârşit la Aiud.

            Firul ar putea continua cu mulţi alţi mărturisitori, dar ne vom opri aici, nu înainte însă de a aminti două asociaţii duhovniceşti care au fost hăituite şi interzise: organizaţia Rugul Aprins sau Grupul de la Mănăstirea Antim şi Mişcarea Oastea Domnului. Din Rugul Aprins au făcut parte: Părintele Sandu Tudor, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Benedict Ghiuş, Părintele Roman Braga, Părintele Sofian Boghiu,Părintele Felix Dubneac, Părintele Grigore Băbuş, Părintele Andrei Scrima, Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Nicolae Bordașiu, Părintele Petroniu Tănase, viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală, viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, Părintele Ioan Iovan şi mulţi alţii. Absolut toţi au fost întemniţaţi, pentru că erau consideraţi ca făcând parte dintr-o „organizaţie subversivă”.

            Unul dintre liderii marcanţi ai Oastei Domnului a fost Traian Dorz, care a făcut ani grei de închisoare. I-aş mai adăuga pe doi oameni duhovniceşti pe care nu i-am pomenit, şi ei pătimitori în temniţele comuniste, este vorba de Nicolae Steinhardt şi de Părintele Mina Dobzeu, care l-a botezat în închisoare.

            Mulţi dintre preoţii mărturisitori, după ce au scăpat de închisoare, au fost reintegraţi în slujire de către Patriarhul Justinian şi de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu. În orice caz, ei L-au mărturisit pe Hristos şi mărturia lor va rămâne un exemplu de verticalitate vrednic de imitat, după cum spune Sfântul Pavel: Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu  luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa (Evrei 13, 7).

Dreptmăritori creştini,

            Îngerii, păstorii şi magii L-au mărturisit pe Hristos, primii creştini L-au mărturisit pe Hristos, în vremea comunismului mulţime de credincioşi L-au mărturisit pe Hristos, dar şi astăzi în lume sunt locuri unde creştinii sunt prigoniţi şi omorâţi pentru credinţa lor. În Siria, în Egipt, în Irak, în alte ţări din Africa şi din Orientul Mijlociu multe biserici sunt dărâmate şi nenumăraţi creştini ucişi.

            Toţi aceştia dau mărturie pentru credinţa lor. Cum dăm noi mărturie pentru credinţa noastră? Din darul lui Dumnezeu la noi este pace, însă duhul secularist şi anti-creştin nu lipseşte. Noi trebuie să dăm mărturie cu viaţa noastră. Creştinismul nu-i teorie, ci este viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos condusă de Duhul Sfânt.

            Or, viaţa aceasta nouă presupune cercetarea bisericii şi implicarea în asistenţa socială. Citim în Sfânta Scriptură că, la început, creştinii îşi vindeau bunurile lor şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii (Faptele Apostolilor 2, 45-46). Faptul că între creştini era o iubire perfectă îi determina pe necreştini să se convertească şi să se boteze.

            Sfântul Pavel, care a dat mărturie pentru Hristos, ne spune că el cu cei slabi s-a făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândească, tuturor toate s-a făcut, ca în orice chip să-i mântuiască pe unii (1 Corinteni 9, 22). Aceasta ar trebui să fie şi atitudinea noastră, ca în felul acesta să depunem mărturie pentru Hristos.

            Din nefericire lucrurile nu stau aşa. Adeseori faptele noastre scandalizează. Mustrarea pe care o făcea Sfântul Pavel romanilor, ni se potriveşte şi nouă: Tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter?… Căci numele lui Dumnezeu din pricina voastră este hulit între neamuri (Romani 2, 21-24). Modul acesta de a trăi constituie o contramărturie.

            Mirajul Crăciunului cu tradiţiile şi colindele lui să ne determine să fim mărturisitori şi cu cuvântul şi cu fapta: Acum te las, fii sănătos,/ Şi vesel de Crăciun./ Dar nu uita când eşti voios,/ Creştine să fii bun.[5]

            Vă urăm din tot sufletul ca sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei să le petreceţi cu bucurie şi, la toate mesele să fie inimi vesele!

Întru mulţi ani!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

 

[1] Actele Martirice, Colecţia PSB, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 5.

[2] Arhimandrit Arsenie Papacioc, Scrieri către fiii mei duhovniceşti, Mănăstirea Dervent, 2000, p. 150.

[3] Valeriu Anania, Memoriile, Polirom, 2008.

[4] Ioan Bunea, Memorial, Limes, Cluj Napoca, 2015, p. 133.

[5] Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj Napoca, 1980, p. 74.

 

separator
© 2018 Mânăstirea Nicula - Toate drepturile rezervate.